Whitesnake: anti-cronica de concert

Dragă David,

Prima oară când te-am văzut a fost în 1997, la Sala Palatului. A fost un concert ciudat. Tu ne îndemnai să dansăm și să ne bucurăm, Poliția bântuia printre scaune și ne îndemna să stăm liniștiți la locurile noastre. Nu ai priceput prea multe din asta, dar este drept, la ora aia nici noi nu ajunsesem să pricepem foarte multe din concerte, rock și tot restul. Ce să faci, eram la început, dragă David. La fel de drept este că nici acum nu suntem foarte departe.

Nu mai știu de când a început pasiunea mea pentru trupa asta a ta, Whitesnake, și nici de unde am aflat de tine. Clar nu de la tata, dar de la el am aflat de Deep Purple. Așa că trebuie să fi fost simplu, am știut că tu erai vocea de pe probabil cele mai bune trei albume Purple, BurnStormbringer și Come taste the band, și singurele albume Purple la care ai participat. De-acolo trebuie să fi aflat eu de tine, asta e clar, cum tot de acolo am aflat și de nebunul celălalt, Glenn Hughes. Ce figură și ăla, dragă David!

Mno, și de atunci viața mea s-a schimbat. Ai fost aici și când a fost rău, și când a fost bine, și când a fost cald și când a fost rece. Ai fost aici când totul ardea și eu nu știam cum să scap din foc, ai fost aici în iernile geroase în care nu ai două brațe cu care să te învelești. Și când nu ai două brațe cu care să te învelești, ei, este frig rău de tot. Ai fost aici când locul în care stăteam se transforma în Valhalla, dar și când ajungeam să trăiesc în Hotel California. Pentru că știi, dragă David, Hotel California chiar există în viețile unora. Și să știi că ăia de la Eagles au mințit. Poți scăpa din el, dar pentru asta trebuie să lași ceva sânge la ieșire, dragă David. Dar desigur, tu știi deja asta.

Ai mai trecut de două ori pe la noi. Te-am ratat, dragă David. Să mă ierți. M-a durut de fiecare dată depărtarea de tine, dar de fiecare dată viața a vrut să-mi demonstreze că na, sunt la mâna ei. Ți-am zis mai sus de hotel, ei bine, acolo eram, căutam ușa. Am vărsat și-o lacrimă undeva în mine, dar m-am mulțumit să văd că alții au fost fericiți venind către tine. Tu aparții tuturor, mai mult decât ne-am dori fiecare dintre noi să acceptăm asta. Mai trist sunt că unii încă nu au aflat asta. Să-i ierți, David. Ei nu știu încă să iasă din hotel. Și nici nu știu dacă o vor putea face vreodată. Nu este ușor să accepți că vrei să afli calea.

Și uite așa, după 22 de ani te-am revăzut, dragă David. Soția mea a ținut neapărat să se întâmple asta. Cred că data trecută erai în alb. Acum te-ai îmbrăcat în negru. Oare ce poate spune mai mult despre viață decât asta? Despre viața mea, mai ales. Și sigur și despre viața ta. Am observat cu coada ochiului că ai adunat și niște riduri. Să nu te superi pe ele. Și eu am adunat riduri. Alea măcar sunt benigne. Cele maligne sunt alea din suflet, David. Dar la fel de bine, alea maligne ne fac să cântăm. Pe mine mai puțin, dar tu, David, tu ai scos din ele viață.

Avem aici un poet, cică din bubemucigaiuri și noroi a scos la iveală lucruri frumoase pentru noi. Acum, eu ce să zic? Viața ta ar fi trebuit să fie frumoasă, David, și sunt sigur că pe undeva a și fost. Dar ca noi toți, ai și tu Golgotha ta. Noi nu știm prea bine ce să facem cu ea, ne sperie, ne blochează, ne înmărmurește, ne lasă fără reacție. Tu ai știut. Ai luat un pix, o foaie de hârtie și ne-ai dat piese care să ne povestească despre ea, să ne facă să pricepem că nu este așa de grav cum pare la prima vedere.

Tot cu coada ochiului, sau mai bine spus cu aia a urechii, am detectat că nu mai strigi ca pe vremuri. Nici eu, dragă David, deci nici de asta nu trebuie să-ți pară rău. Cred că ideea este să nu ne oprim. Știi, până la urmă orice strigăt ajunge să aibă și un ecou. Este drept, de data asta a fost cam distorsionat, cam neclar, dar din nou, dragă David, știu că nu poți fi supărat pe asta: nu există ecouri greșite, există doar ecouri nereglate fin, așa cum trebuie reglat totul pentru ceea ce ne transmiți tu.

M-am gândit de multe ori cum ar fi să ajung să-ți strâng mâna. Probabil m-ar pufni plânsul sau aș cădea în genunchi. Nu, nu pentru că ești un zeu, tu nu ești zeu, tu ești om ca noi, se vede asta din fiecare vers pe care ni-l dai. Aș cădea pentru că probabil mi-ar tremura genunchii. Când ai în față toată viața ta, dintr-o dată, într-un singur recipient, genunchii te lasă. Și ai mei nu mai sunt oricum ca la tinerețe. Ai tăi am văzut că sunt încă bine și m-a bucurat asta. Orice om care mai luptă este o speranță pentru cei care cred că nu mai pot face asta. Cine știe, David, poate cândva, undeva, am să te am în fața mea. Tare teamă îmi este că se va întâmpla, știu deja că nu scapi de ceea ce te temi. Om vedea atunci ce am să pot să-ți spun, ce o să iasă din pieptul ăsta bătut de atâtea vânturi și udat de atâtea ape.

Am văzut că ai alături de tine și niște băieți tare faini. Nu sunt ăia din Live… in the still of the night, mă rog, nu mai sunt toți, dar sunt tare faini. Mașinărie ai făcut din ei, de sunet, de spectacol, de ce vrei tu. Nici nu mă miră, nu avea cum să fie altfel. Whitesnake are nevoie de poeți ca să se exprime, iar dragii ăia ai tăi sunt fiecare un poet perfect pentru pana ce o mânuiesc. Shakespeare ar mai fi scris un sonet pentru o piesă a voastră, încredințat că are cine să-l rostească așa cum și-ar fi dorit. Dar hei, Shakespeare nu mai este. Mai aveam noi pe cineva pe aici, Voiculescu îl chema, și el se pricepea la sonete, dar hei, s-a dus și el. Nu-i nimic. Sunt sigur că amândoi sunt cu tine și că vei ști ce să le spui băieților tăi să facă.

Aș mai vrea să-ți mai scriu o mie de lucruri, dragă David. Dar sunt prea bătrân, prea obosit și prea orb, cum spunea Al Pacino, alt Shakespeare și ăsta, dar din altă artă, ca să știu de unde să pornesc și unde să mă opresc. Și mi-ar fi și teamă să plec pe drumul ăsta, nu știu dacă-l termin. Și ar fi un drum neterminat care m-ar lăsa tare îndurerat, și tu iar știi de ce. Mă bucur doar că ai fost pe aici, din nou, că am putut să te văd de data asta, din nou și că am plecat acasă poate un pic altfel de cum am venit, din nou. Poate plecatul ăsta acasă îmi va și folosi de data asta, dragă David. Poate că de data asta o să fie bine.

Închei, dragă David. Și aș vrea din nou să mai spun ceva, dar iar nu știu ce. Ba da. Am găsit.

Guess I’ll always be a soldier of fortune…

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: