Vokzal dlya dvoikh – Gară pentru doi (1982)

Sau A Railway Station For Two. Sau Gară Pentru Doi, în limba în care ne exprimăm atât de bine angoasele.

O poveste despre dragoste, viaţă şi datorie, petrecută aproape în totalitate într-o gară a unui orăşel pierdut al Rusiei. O poveste pe care numai ruşii au putut-o spune aşa cum este ea spusă, o poveste care nu putea să apară decât din apetenţa Mamei Rusii de a produce elegii. Un film la care m-am uitat a doua sau a treia oară, descoperind noi căi de interpretare, bucurându-mă de unghiuri de abordare pe care nu le-am detectat în vizionările trecute. Un film care oferă şi o scenă fenomenală, spre final, când dragostea trebuie să cedeze puţin în faţa realităţii crunte, când dragostea înseamnă nu hrană spirituală, ci hrană organică.

După ce a absolvit institutul de stat al cinematografiei, regizorul Eldar Ryazanov a produs, timp de cinci ani, documentare. S-a decis apoi să treacă la filme şi a preluat cu el plăcerea de a descrie amănuntul, sub orice natură se decide să facă asta. Nu, Eldar Ryazanov nu exagerează, dar punctează fără probleme scenele cheie, care sunt redate şi jucate cu o naturaleţe absolută. Beneficiind de un scenariu pe care de altfel l-a şi scris, Eldar Ryzanov adună toate ingredientele necesare pentru a pune pe picioare o peliculă care, fără exagerare, surclasează fără probleme orice mizerie americană plină de şabloane. Nimic nu este lăsat la întâmplare. Nimic nu scârţâie, chiar dacă la un moment filmul ne pune în faţă o dialectică a absurdului pe care cu greu o putem accepta. Nu. Cap-coadă, totul este perfect.

Cum ruşii dispun şi de actori, nici Vokzal Dlya Dvoikh nu face rabat la acest capitol. Personajul principal masculin, interpretat de Oleg Basilashvili, se mişcă cu naturaleţe între sentimente, stări, decădere şi ascensiune. Un personaj masculin secundar, pus în scenă de marele Nikita Mikhalkov, este şi el perfect grefat pe realitatea poveştii şi nu-l poţi închipui în afara celui care-l joacă. Iar despre Lyudmila Gurchenko, cea care ţine rolul principal feminin, nu ai ce să spui. Nu, vorbesc serios, eu nu am ce să spun. Femeia aceasta, actriţa aceasta, este completă. Sunt momente în care mimica şi starea ei interioară se schimbă în 2 secunde şi asta se vede pe cameră. Nu există sentiment pe care Lyudmila Gurchenko să nu ştie să-l joace, nu există moment pe care ea să nu ştie să-l reproducă exact aşa cum trebuie să fie reprodus. Până şi-n momentele în care starea ei este alterată de factori externi multipli, putem vedea pe ecran totul ieşind la suprafaţă, bucăţele de peliculă pe care eşti nevoit să iei pixul şi să notezi absolut tot ce crezi că ţi-a transmis. O actriţă fenomenală, absolut fenomenală, al cărui registru interpretativ estimez că este nesfârşit.

Am fost bucuros să revăd filmul şi am fost cu atât mai bucuros cu cât l-am văzut alături de M. Nu pot spune decât că, dacă aveţi chef de un film serios, îl puteţi alege fără probleme. Este un film puţin greu, pentru că ruşii ştiu să te apese sub ceea ce îţi spun, nu te vei simţi relaxat şi gata să mănânci floricele, dar la final vei descoperi plăcerea de a fi văzut un film, mai ales dacă ai avut lângă tine un pahar cu vin.

Un 10 din partea mea, fără exagerare.

IMDB

4 comments
  1. Nu imi vine sa cred ce citesc.
    O postare in care rusii sunt apreciati ? Vai vai Bogdane. Nu stii ca tendinta turmei este sa arunce cu noroi in tot ce este rusesc ? Tu vorbesti de filme rusesti cand etalonul calitatii este avatarul si harry poterasul ? Tz tz tz…..

    Daca tot am amintit de rusi, cand ai auzit o melodie ruseasca la tembeliziune sau macar la radio ? Eu nu am auzit de vreo 10-12 ani. Aaaa…. chestiile jalnice si penibile moldovenesti nu se pun. Nu am antivomitive la dispozitie.

    • Hehe. Sunt un fan al cinematografiei ruseşti şi, din fericire, pot spune că până şi filmele mai slabe pe care le-am văzut bat la cur multe din producţiile cunoscute cu care suntem delectaţi dinspre Hollywood. Îmi plac multe lucruri din cele pe care le oferă Rusia, începând de la felul în care iubesc până la modul în care descriu ce simt. Iar poeţii şi scriitori ruşi creează elegii, au acea descriere fantastică, ruptă din fotografie, te aduc exact în mijlocul lucrului despre care-ţi vorbesc. O fi Rusia de condamnat pentru unele lucruri, este mama unor realizări pe care nu le poate repeta nimeni altcineva…

    • Hi hi! O am. Pe două DVD-uri :)) O s-o vadă şi pe aia, că eu am văzut-o de multă vreme, dar merge absolut şi a doua oară 🙂

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.