Vicky Cristina Barcelona (2008)

Rebecca Hall într-o Vicky cât se poate de reuşită. Mi-a plăcut enorm cum şi-a creat trăirile, dar am fost fascinat de modul în care a reuşit să şi le ascundă. O femeie puternică dărâmată de cele mai puternice atuuri ale sale, un om pentru care realitatea imediată nu este decât un mod de a masca imposibilitatea de a da curs dorinţelor de viitor.

Scarlett Johansson deosebit de ştearsă, aşa cum am considerat-o mereu, într-un rol pe care îl face aproape la fel de şters ca şi ea. Nu sunt sigur că a fost cea mai bună alegere pentru partitura pe care o joacă, de fapt nu sunt sigur că ea este cea mai bună alegere pentru meseria de actor, aşa cum cred şi despre Ben Aflleck.

Penelope Cruz, tumultoasă ca un râu de munte, jucând ceea ce numai un latin poate juca, aducând pe ecran acel amestec dintre pasiune şi nebunie pe care îţi spui, după ce o vezi, că numai spaniolii îl pot da. Un joc plăcut, bun, pe alocuri puţin forţat, dar un personaj schiţat fără ezitare de o actriţă care începe să mă convingă, deşi mi-a fost foarte greu să o pun la inimă pe una dintre preferatele lui Almodovar.

Javier Bardem. Aici nu cred că am ce spune, pentru că am rămas mut. Acest om a izbucnit în cultura mea cinematografică în “No country for old man” şi de atunci nu încetează să mă uimească. I-am văzut multe înfăţişări de atunci şi sunt la un pas de a spune că Bardem poate juca absolut ce vrea. Aici se află în posesia partiturii unui artist, pe care-l redă iubitorilor de film exact aşa cum este el, boem, temperamental, pasionat şi, mai ales, vulnerabil.

Şi o poveste care le redă destinele încrucişate. O poveste care deşi este considerată comedie de o seamă de critici idioţi, este departe de a fi aşa ceva. O foaie de viaţă care i se poate derula oricui, o pagină pe care o putem întoarce oricând dacă soarta decide că trebuie să ne arunce în braţele vântului. O poveste pe cât de frumoasă, pe atât de dureroasă în esenţa ei, pentru că vorbeşte despre neîmplinire, despre lipsa regăsiriii de sine şi, pe alocuri, de incapacitatea de adaptare alături de persoana iubită.

Un film pe care nu cred că trebuie să-l rataţi, pentru că…o să vedeţi voi de ce, după.

IMDB

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.