Twelve (2010)

Twelve este numele unui drog.

Un drog pe aripile căruia se desenează o poveste care are toate șansele de a putea fi considerată credibilă. O poveste care include, așa cum includ toate poveștile de acest gen, moarte, sex, supraviețuire, toate având partea lor de dramă, toate având partea lor de corect sau incorect. Destine omenești aruncate într-o vâltoare căreia aproape că-i ratezi începutul, și al cărei sfârșit devine cumva previzibil. Bine, trecând de asta, oare ce poveste cu droguri nu are un sfârșit previzibil?

Luați Twelve ca pe un soare în jurul căruia se învârt planete. Planete care se cheamă, rând pe rând, ură, dragoste, dedicație, salvare, înțelegere, teamă, inadaptare, propria alegere. De la minut la minut, de la cadru la cadru, totul se luminează sau se întunecă incredibil de rapid.

Iar Joel Schumacher a știut să facă din peticele poveștii lui un întreg. Pentru că este vorba de un fel de flash-uri care, lipite, oferă o logică. Un scenariu bine desenat și un regizor care a avut la îndemână totul pentru a-l face să funcționeze. În fond, Joel este cel care a regizat Falling down, nu discutăm de un amator.

Eu vi-l recomand. L-am văzut târziu față de data de apariție, dar asta contează mai puțin. Și nu luați în seamă nota de pe IMDB. Filmul este mai bun de-atât.

IMDB

Comments 6

  • Dacă am observat ceva în nopţle în care îmi completam lista de filme din caiet (da, am aşa ceva) este că nu-i bine să mă iau după IMDB. Să-l pun şi pe ăsta atunci. :D Mă bucur să văd că revin articolele despre filme. :)

    • Mneah, s-a întâmplat să stau să mă uit la ceva filme zilele acestea. Mai am unul după care văd eu ce și cum. Și da, notele de pe IMDB sunt uneori năucitoare. Intuiesc eu că au și ei utilizatorii lor de TPU.ro :))

  • tu vrei să stau toată sâmbăta în casă, văd! :)

    • Departe de mine gândul :)) Ce, numai sâmbăta se pot vedea filme? :))

      • eu pentru sămbătă mi-am propus. azi îs meciuri, joacă ai mei, mâine îs meciuri, joacă ai tăi… deci: sâmbătă!

        • Meciul de mâine va fi și el ca un film. Este adevărat, știu de pe acum că jumătate de distribuție va mima actoria, dar asta este :)) Deci da, weekend. Măcar de data asta :)

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: