Toamna, bobocii se numără cu Mercenary

O veche vorbă neaoșă spune că “toamna se numără bobocii”. Poate la asta să se fi gândit Promusic Events și Maximum Rock Magazin în clipa când și-au asumat responsabilitatea de a deschide toamna concertelor. Și vorba capătă și mai mult sens dacă ne gândim că aceeași organizatori nu se opresc aici, urmând ca în această toamnă să ne ofere concertele Queensryche și Children Of Bodom, dar și un Maximum Rock Festival despre care amatorii de sonorități metalice vorbesc deja și de la care așteaptă multe.

Dar să revenim la ceea ce am spus că a deschis acest început de toamnă, adică un concert Mercenary la București, avându-i în deschidere pe Neutron, Essence și Omnium Gatherum.

Debutul, așa cum era de așteptat, a fost încredințat celor de la Neutron. Și spun sincer, am regretat că sunt români, pentru că dacă ar fi provenit din orice altă țară a lumii ar fi avut loc mult mai în față, spre evenimentul principal. O combinație pe alocuri extrem de inspirată între progressive și unele sonorități thrash, tehnică impecabilă și câteva pasaje lirice extraordinare, cam aceasta a fost rețeta oferită de români, una bine pusă la punct. Mai trebuie spus că merită văzuți, mai ales că intuiesc faptul că pe o scenă mai mare se vor putea desfășura în voie. Sincer să fiu, cea de acum mi s-a părut că-i cam încurca, pentru că au avut câteva momente în care s-au abținut să dezlănțuie energia de care păreau capabili. De văzut, dacă nu i-ați văzut, de revăzut, când am să am șansa.

La rând au sosit Essence. Și regretele mele referitoare la Neutron au devenit și mai mari. Sincer să fiu, danezii nu mi-au spus nimic. Thrash-ul lor este corect interpretat, nimic de spus, dar nu dispune de vreo valență notabilă. Poate tocmai de aceea am fost puțin descumpănit când l-am auzit pe unul dintre spectatori spunând că “asta trupă, nu românașii”. Sincer, Neutron le-au dat clasă celor de la Essence, singurul merit pentru care aceasta a cântat înaintea românilor fiind că era daneză și na, așa este turneul, ai lor ca brazii, uneori cu nimic deosebit pe piept.

Omnium Gatherum au mai dezmorțit atmosfera. Ceva death combinat cu thrash, bine executat, în viteză, cu furie, așa cum stă bine unei trupe de gen. Bine, să nu vă închipuiți că au fost geniali și că au găsit vreo resursă neștiută care să revigoreze genul, au fost doar exact ce trebuia după prestația celor de la Essence, pe parcursul căreia eu m-am plictisit teribil. Așa că Omnium Gatherum au scos sala din amorțeală, au pregătit-o pentru evenimentul principal al serii și au ridicat punctul de energie până la pragul lui de sus. Finlandezii au fost apreciați de cei prezenți, și nici nu putea să fie altfel de vreme ce nu am avut prea multe să le reproșez.

Și acum, Mercenary. În mod cert, cel mai bun moment al serii. Danezii nu stăpânesc doar muzica, stăpânesc arta de a o face să răsune în oameni și, mai ales, arta de a-i aduce pe aceștia aproape de ea. Nu-mi amintesc să fi existat vreun minut de pauză în manifestarea celor din fața scenei, semn că death-ul lor melodic, la care s-au mai adăugat, după părerea mea, și ceva sonorități power, a prins din plin la cei prezenți în Kulturhaus. Trebuie spus că trupa a sosit la București și cu material nou de vreme ce concertul a făcut parte din turneul de promovare al celui mai proaspăt album al lor, “Through our darkest days”, așa că am avut ce asculta. Că tot am vorbit de noul album, întunecate sau nu, clipele petrecute de Mercenary pe scenă au sclipit din plin, iar un eventual nou concert al lor nu trebuie ratat.

Concertul a reprezentat și prima mea descindere în Kulturhaus. Intrat acolo, am asemuit spațiul în care s-a desfășurat evenimentul cu cel din Fabrica. Dar similitudinea s-a oprit doar la faptul că discutăm de o sală lungă, cu un bar în capăt, și nu foarte lată. În rest, spre deosebire de Fabrica, era aer, era lumină, era curat, toaletele nu erau înfundate, nu mirosea a stătut și, pentru că și asta contează pentru o locație de succes, prețurile erau absolut decente. Pe scurt, mi-a plăcut și sper să mai am prilejul să trec pe aici. Rămân cu ideea că, dacă se dorește, putem face lucruri de calitate. Ah, să nu uit: nici sunetul nu aș spune că a fost o problemă, eu personal apreciind că a fost bun spre foarte bun, ceea ce din nou este rar de găsit în ziua de azi. Iar faptul că acest concert a fost mutat din Silver Church, încă în renovare, în Kulturhaus, a trecut de la stadiul de sprânceană ridicată la cel de bucurie. Da, vin și data viitoare.

Organizării nu am ce să-i reproșez. Totul a fost așa cum trebuie să fie, cu acces și ieșire decente, cu liste de acreditări existente și în ordine, cu organizatorii plimbându-se non-stop în zonă pentru a vedea dacă toate lucrurile sunt în ordine. Asta dă speranțe pentru concertele următoare, mai ales că acestea se anunță a fi mult mai puternice. Evenimente nedorite nu am văzut să existe, de altfel este cam greu să se întâmple asta când paza este asigurată de Blackhawk Security, nume despre care spunem că a devenit deja sinonimul liniștii.

Cât despre spectatori, ei bine, puteau fi mai mulți, dar probabil că ultimele zile de vacanță au atârnat greu în balanță. Oricum, cei care au fost acolo au știut pentru ce vin și s-au bucurat din plin de ceea ce au primit, pentru că trupele nu au făcut rabat de la exprimare, oferind tot ce puteau să ofere. Și să mai subliniez și că spectatorii au respectat și dorința organizatorului de a nu se fuma înăutru, alegând pentru asta locurile special amenajate de afară. Felicitări, uite că românul se poate civiliza!

Să ne auzim cu bine de la următoarea cântare.

Cronica, aici.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.