timpul e scurt

Ca în fiecare zi, şi ieri a bătut cineva la uşa mea. Nu sunt sigur cum intră ăştia-n scară, aş paria că unii din ei dibuiesc minunea aia de cod pe care eu nu-l cunosc, deşi stau aici de peste 2 ani. În sfârşit. N-am răspuns, rar mă deranjez să fac asta, dar a răspuns vecinul. Pare-se că oamenii soseau din partea actualului primar general, Sorin Oprescu, de altfel şi viitorul că nu văd vreo şansă să ne scape cineva de el. Am auzit mai clar doar câteva fraze, dintre care “dar nu este o păcăleală sau ceva, nu?” şi “am nevoie de seria şi numărul dumneavoastră de buletin” păreau a forma imaginea unei mici mite electorale sau ceva pe aproape. În sfârşit, nu sunt eu ăla care să judec, într-o lume care devine din ce în ce mai subjugată oricărui lucru care o tentează. Nu m-am întrebat nici de ce vecinul meu nu le-a cerut legitimaţii sau măcar dovada faptului că au aprobările necesare pentru a colecta, stoca şi folosi date cu caracter personal, e clar că nu e treaba mea şi că fiecare se descurcă aşa cum poate. I-am privit pe cei doi tineri pe geam: erau bine îmbrăcaţi, cu o listă în mână şi o pungă în care nu am reuşit să-mi dau seama ce se află. Zâmbitori, amândoi.
Şi m-am bucurat. Doctorul Sorin Oprescu îi trimite pe tineri prin blocuri. Cum ceva mai bun pentru bucureşteni nu are cum să apară, probabil că vrea să vadă dacă măcar moartea a ajuns înainte. Bunul doctor ştie că uneori ea reuşeşte să circule mai bine. Iar timpul este întotdeauna important. El costă alegători.
Uneori, ca în cazul lui Corneliu Coposu, şi vieţi, dar asta contează mai puţin.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: