Therion, o alta viata a vietii

Am ajuns la Arenele Romane imediat dupa ce s-a terminat recitalul trupei de deschidere, Antalgia. Intrat in cort, am vazut ca parerile referitoare la prestatia lor sunt destul de impartite. Nu risc sa adopt vreuna din ele, prefer sa-i vad altadata si sa va spun cum se simt lucrurile din punctul meu de vedere.

Organizarea a fost excelenta. Accesul s-a facut usor, fara aglomeratie, incidentele au lipsit, iar lumea, in majoritate, a adoptat ideea de a nu fuma in cort, ci afara. Spun “in majoritate” pentru ca, desigur, nu puteau lipsi romanii “adevarati” care sa-si aprinda tigarile in cort. Unul dintre ei, un tip cu o sapca pe model BUG Mafia isi crease chiar si un grup de suport, asa ca fumau vreo cinci-sase la un loc in vreme ce spectatorii simtiti ieseau afara. De subliniat ca la intrarea in cort scria mare ca fumatul este interzis in el, dar na, unele informatii sunt percepute mai greu, mai ales daca nu te descurci atat de bine la procesatul lucrurilor pe care le primesti in scris.

Cateva cuvinte trebuie sa scriu si despre Blackhawk Security, firma care a asigurat paza aseara si care asigura paza la majoritatea evenimentelor peste care am trecut. Din punctul meu de vedere isi face treaba excelent, fara sa sara in ochi. Prezenta lor este discreta, asa cum trebuie sa fie pentru a nu tensiona vreun spectator care ar putea sa se simta mai “agresat” decat este cazul (cunoasteti genul, aia pentru care a asigura ordinea inseamna represiune), sunt politicosi si ajuta spectatorii ori de cate ori e necesar. E un exemplu ca si la noi se poate impune civilizatia si ca tot ce trebuie sa faci este sa-ti doresti sa ai parte de civilizatie. Sper ca exemplul lor sa mearga mai departe si sa impuna ca o normalitate de care sa ne bucuram de fiecare data.

Si urca pe scena Elyose. O trupa franceza din Paris, care canta ceva pe care solista l-a caracterizat drept “electro-metal”. Electro era in muzica lor, dar nu atat de mult, in schimb se gasea mult mai mult metal. Din nefericire, nu foarte bine prelucrat, pentru ca piesele lor au dat de multe ori senzatia de incomplet, de nefinisat. Cat despre Justine Daae, solista lor, nu sunt multe de spus. Am vazut la ea tot ce se poate vedea, mai putin o voce pe care sa o apreciez si despre care sa spun ca poate trage formatia dupa ea. In rest, e frumoasa, are un ceva aparte, poarta fusta scurta si se agita pe scena. Altfel, Elyose sunt departe de a reprezenta un nume care sa retina atentia si nu cred ca lucrurile se vor schimba in bine, pentru ca trupa pare cantonata in stilul respectiv fara sa-i poate aduce elementele care sa-l faca sa straluceasca.

Si vine vremea pentru Therion.

Trebuie sa va spun ca e foarte greu sa va desenez in cuvinte prestatia lor de aseara. Condusi magistral de Christofer Johnsson, suedezii au oferit ceva care se situeaza la confluenta dintre metal, opera, teatru si exprimare gestico-vizuala avangardista. De pe scena pe care au urcat au raspandit spre public un melanj neasteptat de teatralitate muzicala sustinut din plin de piesele de pe noul album, la baza caruia sta unul dintre cei mai discutati poeti ai lumii, Charles Baudelaire. Iar florile raului nu au fost, macar de data aceasta, deloc rele, raspandind catre public parfumul unei prestatii care nu se poate situa decat in zona unicului.

Therion a cuprins in acest joc si publicul, pentru ca el are partea sa de piesa in scenografia muzicala pusa la punct de formatie. Si publicul a raspuns la fiecare chemare adresata. Si sa vedeti ce s-a mai bucurat cand trupa le-a comunicat ca au sters de pe harta rock-ului publicul din… Budapesta. Ce de urale a dezlantuit o simpla fraza care, din nefericire, a dezvaluit ca inca mai avem unele probleme nerezolvate cu noi insine.

Per total, pentru cine a vazut “Notre-Dame de Paris” concertul celor de la Therion s-a situat intre acel muzical si metal, cu un Garou colectiv care navigheaza de data aceasta peste versurile unui autor la fel de controversat ca Victor Hugo. Si pentru ca lucrurile nu se puteau rezuma doar la noul album, ele au continuat spre piesele vechi, interpretate aproape in aceeasi maniera pentru a sustine spectacolul imaginat de trupa. N-au lipsit “The rise of Sodom and Gomorrah”, “Via nocturna” sau “To mega Therion”, spre marea bucurie a celor care doreau sa auda si piesele respective.

Si trebuie spus ca n-au lipsit instrumentele clasice, pe care unii le asteptau cu sufletul la gura si pe care probabil isi imaginau ca le vor vedea pe scena. Therion a ales o cale mai directa de exprimare, mai ales pentru ca noul album al trupei este unul mai direct, care impune absenta unor lucruri pentru a-si permite sa propage mesajul mult mai rapid, direct in sufletele celor prezenti.

Vizavi de acest album, Christofer Johnsson si-a intrebat fanii daca a facut bine ca a ales muzica in detrimentul lucrurilor pe care i le cerea casa de discuri, iar raspunsul a izbucnit logic, asa cum trebuie sa existe o logica in clipa cand vine vorba de muzica. “Les fleurs du mal” este exemplul coloanei vertebrale de care trebuie sa dispuna un artist, mai ales cand in spatele sau exista 25 de ani de activitate. Este o palma oferita unei industrii muzicale care se ocupa mai ales de canibalizarea obiectului muncii ei, oferind produse din ce in ce mai slabe, mai ales intelectual, realizate doar pentru a atinge o tinta de vanzari care nu are legatura cu termeni ca “valoare” sau “bun gust”. O lectie din care poate invata oricine, o lectie din care si artistii nostri s-ar putea inspira, daca ar avea si ingredientele necesare pentru a o face. O lectie care poate servi viitorului si care, existand, ne face sa credem ca acesta poate fi bun din punct de vedere muzical.

Si Therion au plecat. Ii vom revedea probabil peste cativa ani, mai ales ca dupa acest turneu trupa va lua o pauza mare pentru ca liderul Christofer Johnsson sa-si poata incepe lucrul la un proiect mai vechi, pe care urmeaza sa-l puna in scena. Ii vom vedea si sunt sigur ca-i vom descoperi la fel de proaspeti si inspirati ca aseara, purtandu-ne prin muzica lor intr-o calatorie din care nu ne vom dori sa ne intoarcem vreodata, pentru ca este vorba de lirica unei vieti pe care o putem transforma in ceva aparte doar prin simpla prisma a faptului ca oferim respectivei vieti putina atentie.

Pentru ca lucrul predat aseara de Therion de pe scena din Arenele Romane a fost nimic altceva decat o alta viata… a vietii.

BogDan

Cronica, aici.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.