The brave one (2007)

Filmul lui Neil Jordan m-a prins într-o dispoziţie bună, dar a reuşit să mi-o strice. Nu, nu a contat nici faptul că reia o temă tratată mult mai bine cu alt prilej, şi nici de jocul cumva palid, vizavi de ceea ce obişnuiam să primim de la ea, al lui Jodie Foster. Dar să o luăm pe rând, că aşa stă bine cinefilului.

În 1974, Michael Winner propunea lumii o versiune deosebit de bine realizată a justiţiei străzii. Era vorba de un “vigilante” venal, jucat extraordinar de Charles Bronson. “Death Wish” se chema filmul, el a adunat de-a lungul anilor cinci episoade, din punctul meu de vedere doar primele două contând cu adevărat. În 2007, Neil Jordan îşi dă şi el examenul pentru aceeaşi temă, de data aceasta schimbând eroul principal, care este o femeie. Bun. Examen ratat.

Jodie Foster este una din actriţele mele preferate. Asta nu neapărat pentru “Silence of the lambs”, ci mai ales pentru “Anna and the king”. Da, o să spuneţi că acel film este o copilărie, dar ţinând cont de situaţie şi de tot ceea ce vrea să recreeze, jocul ei este magistral. În “The brave one” am avut ocazia să văd o actriţă care interpretează bine rolul celui ce-şi face singur dreptate, dar care pare obosită de însăşi pielea personajului pe care-l interpretează. Acum, poate că sunt eu rău, dar actriţa pare fadă comparativ cu orice alt rol interpretat până acum. Poate că şi scenariul este de aşa natură încât să nu o lase să se concentreze pe personaj. Asta nu înseamnă că acesta nu este creionat, ba din contră, însă duce lipsa unor tuşe pe care Jodie i le-ar fi putut adăuga în joacă.

De partea cealaltă, adică a legii, Terrence Howard arată că este un actor de care trebuie să ţinem cont, în orice film ar juca. Se mişcă cu naturaleţe în rolul detectivului şi reuşeşte să redea cu stricteţe şi drama morală a alegerii pe care o are de făcut. Adică, a reţine un ucigaş, sau a-l face pe acesta scăpat. Mai mult, modul în care şi-a oferit drama de a nu putea acţiona el însuşi aşa, m-a făcut să tresar. Practic, întregul său joc este trauma completă a poliţistului care nu poate acţiona decât în spiritul legii, dar care acceptă până la urmă, cu mari mustrări de conştiinţă, că uneori legea se face în stradă.

Din punctul meu de vedere, scenariul este cel care distruge acest film ce ar fi putut fi excelent. În primul rând, pentru că propune viteza. O astfel de temă nu se tratează la pas alergător. Aşa cum am spus mai sus, Jodie Foster aproape că nu are timp să-şi contureze personajul, şi probabil că doar talentul nativ cu care este înzestrată a ajutat-o să scoată ceva mulţumitor din el. Unele momente cheie ale filmului sunt tratate în câteva secunde, şi asupra lor ar fi trebuit zăbovit mult mai mult. În acelaşi timp, înţeleg cumva tuşa mai apăsată dată personajului secundar, detectivul, dar filmul vorbeşte despre DJ-ul de radio aflat pe străzi pentru a-şi face dreptate cu ajutorul armei din dotare. Din acest punct de vedere, un personaj secundar mult mai bine conturat decât cel principal nu este o reuşită, ci un eşec.

Una peste alta, nu ştiu dacă să recomand sau nu acest film. Nu este o greşeală să vă uitaţi la el, dar nu vă aşteptaţi la o minune. Mai ales dacă aţi văzut “Death Wish”, filmul de care am discutat ceva mai sus, pe scurt, şi care dispune de câteva clase peste acesta. Poate pentru o seară în care aveţi nevoie de un pic de tensiune şi de ceva întrebări la sfârşit, s-ar merita. Dar dacă sunteţi bine dispuşi şi nu vreţi să vă stricaţi apusul de zi, încercaţi altceva. Oricum, mare păcat, pentru că premizele erau extraordinare.

IMDB

PS – Acest post face parte din drafturile pregătite din zilele anterioare.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.