Tag «bicicletă»

Ultima fiță în materie de mers pe bicicletă

Îi spun ultima pentru că azi este prima oară când am văzut așa ceva. Eram în Herăstrău, iar personajul era cocoțat pe una dintre bicicletele de închiriat care împânzesc parcul încă de la prima rază de soare a anului. Așadar, bouleanul, animăluțul, era pe bicicletă și nu se uita sub nici o formă la drum pentru …

distracţie de taximetrist

Ca şi-n anii trecuţi, distracţia maximă a taximetristului fără creier este să treacă la 20 cm de biciclist, uneori şi mai puţin, şi să tragă brusc dreapta de volan, cât să te facă să te agăţi disperat de frâne. După care să se uite la tine şi să râdă ca idiotul. Felicitări, centaurilor. Celorlalţi, colegilor …

cu frânele date peste cap

Ieri am făcut un drum de gen Apusului – Panduri – Naţiunile Unite – Mihai Vodă – Brezoianu – Budişteanu – Dacia/Griviţei – Victoriei – Sala Palatului – Universităţii – Centrul Vechi – Izvor – Cotroceni – Apusului. Dement drum, alături de toţi cretinii din trafic şi tembelii care parchează pe unde le vine, că …

cine plăteşte pentru “pistele” de biciclete?

Se închid două piste de biciclete. Bine, alea nu sunt piste, alea sunt nişte mizerii desenate pe asfalt pe care primăria a cheltuit nişte sume absolut astronomice. Porcăriile alea puteau fi amenajate în timp record cu muncă voluntară. Ieşea fiecare afară din casă şi trasa câte două lunii paralele pe trotuar. Şi gata pistele… Însă, …

ieri şi azi, pe două roţi

IERI. Am decis să facem o tură până-n Herăstrău. În principiu, la dus am ales ruta Sudului-Parc Tineretului-Timpuri Noi-Mircea Vodă-Udrişte-Carol-Batiştei, cu ieşire la Romană, pe străduţele adiacente, pline de case uneori frumoase, apoi Victoriei-Kiseleff. La întoarcere am venit pe Aviatorilor şi apoi drept, până-n Centrul Vechi, unde am stat la o bere. Şi de unde …

no country for bicycle man

Plecare din apropierea Pieţii Sudului. Până la intrarea pe Viilor, pistele sunt şi nu sunt. În unele locuri de-abia se mai văd schiţate. În altele lipsesc cu desăvârşire. Pe partea cu cimitirele mai bine nu mergi, dalele care s-au pus pe acolo s-au deplasat şi dacă nu ai chef să faci off-road, mai bine o …

oraşul e la o bicicletă distanţă

Primul drum mai lung pe anul ăsta, pentru mine şi aia din dreapta. Adică Piaţa Sudului-Drumul Taberei (Râul Doamnei)-Piaţa Sudului. Pe vremea asta nu mă urc în autobuze nici dacă mă rogi. Sper să mă ţină picioarele, n-am ieşit decât de două ori anul acesta, în ture ceva mai scurte, gen Parcul Tineretului şi Parcul Carol. …

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.