Suntem siguri măcar de un lucru

Pe unul dintre canalele noastre rula producția fastuoasă a Eurovision-ului. Probabil fețe zâmbitoaore, multe lumini, țoale de firmă, pe scurt, cântec, joc și bucurie. Pe un altul, la aceeași oră, rula The romanians are coming, pe care am avut inspirația de a accepta să-l văd de data asta, că tot s-a vorbit atât de el.

Așa este Europa asta, capabilă să suprapună fastul și periferia în același punct temporal, ca pentru a te face să înțelegi că trebuie să fii extrem de atent la linia care le separă.

Cred că nu este un secret pentru nimeni că sunt departe de a-mi iubi țara. Nu sunt genul de naționalist care să se îmbrace în steag doar pentru că hazardul embrionar m-a născut pe meleagurile astea.

Poate că experiența celor aproape 12 ani de când lucrez cu străinii m-a făcut să văd altfel lucrurile. Iar experiența asta, până acum departe de a fi exhaustivă, face de vreo 3 luni pași și spre completarea zonelor în care am simțit mereu că mai am nevoie de informație și experiență.

Ceea ce vreau să spun este că într-un anume moment al documentarului mi-au dat lacrimile. Și că acea clipă a fost însoțită de dorința de a întinde mâna către o armă și de a o descărca în pieptul unei Românii imaginare, materializată într-un trup. Și asta în condițiile în care fiecare zi pe care o trăiesc mă împietrește și mai mult, mă imunizează în fața altora, mă înrăiește și mă pregătește pentru ziua următoare, care întotdeauna este și mai grea, și mai mizeră. Undeva, tot ce-a fost acolo m-a făcut să urlu.

Ceea ce reușește această țară, acest spațiu, să le facă oamenilor ei, este unic, irepetabil. Să ajungi să preferi ca adăpost un pod sau un tufiș din Anglia, pentru că acesta este singurul mod în care-ți poți ajuta familia, ei bine, asta nu este de iertat. Eu nu voi uita sau ierta vreodată asta. Nu în numele acelor oameni, în fond a fost o alegere și din partea lor, ci în numele meu. Pentru că, și aici ne întoarcem din nou la hazardul de mai sus, sunt și eu român, iar soarta celor din documentar ar fi putut fi a mea. Mai presus de asta, nu am uitat cum a fost ca într-o perioadă a vieții mele să fiu extrem de bucuros dacă sâmbăta sau duminica, niciodată în ambele, aveam bani să-mi iau o eugenie și să o mănânc pe o bancă, în parc. Și motivele pentru care ajunsesem în situația asta erau aceleași ca și motivele pentru care cei din documentar alegeau o soartă cu mult sub limita minimă a calității vieții: nu puteam munci, din motive care evoluau de la lipsa sau mizeria ofertei până la faptul că eram considerat prea bătrân pentru a munci. La vreo 38 de ani, așa, să ne înțelegem bine.

Iar în acea perioadă, atât faptul că aveam un loc pe care-l puteam considera casă, cât și faptul că aveam o eugenie în weekend, se datora străinilor. Celor de acolo, cu care mi-am strâns mâna acum mult timp și așa a rămas până-n ziua de azi. Desigur, aveam și eu o vină în toate acestea: aici, la mine, în țara mea, priveam și puțin greșit. Când am privit puțin în altă parte, am putut să echilibrez balanța, beneficiind de ajutorul celor care mă cunoșteau și au avut încredere în mine.

Da, o să spuneți că se poate. Nu. Unii nu au nici șansa, nici capacitățile mele. Și nu spun asta ca să mă laud. Nu. O spun pentru că exact așa este viața. Unii oameni știu să facă un singur lucru și sunt și slab pregătiți din punct de vedere al posibilităților de comunicare și adaptare. Oamenii unei singure șanse. Când o pierd, ajung sub podurile Londrei. Sau ale Liverpool-ului. Sau ale oricărui alt oraș care le poate permite ca din puținul pe care-l cunosc să reușească să se întrețină, pe ei și ai lor. Și asta nu ar trebui să se întâmple. O societate normală le-ar da o șansă. Integrarea, la noi, este o glumă. Reconversia profesională, de asemenea. Societatea noastră nu există. O țară care-și gonește cetățenii către mizeria altora, pentru că nici măcar mizeria ei nu i-o poate oferi, nu are societate.

O să închei cu ceea ce spunea Horațiu Mălăele pe scena TNB-ului.

Trecut de căcat am avut, prezent de căcat avem, bine măcar că nu avem nici un fel de viitor.

Așadar, suntem și vom fi mereu siguri de ceva.

Iar eu, de azi, îmi iubesc și mai mult țara.

Comments 9

  • Cine va dori să vadă și partea frumoasă a lucrurilor, mereu va găsi o cale, sau ca crea el/ea una..

  • Aproape m-am mirat vazand ca ai pus botul la asa o vrajeala ieftina. Am mai spus asta la vremea respectiva: cam orice om cu IQ-ul un pic peste numarul de la pantof vede ca “documentarul” e fake de la cap la coada.

    Pe-aici nu ajunge nici dracu’ sub pod. Poate doar daca vrea neaparat asta. Dar si atunci s-ar putea sa-l ridice careva de-acolo. Presupunand, totusi (cam prin absurd, dar nu conteaza) ca ajunge sub pod cineva, acel cineva iese de sub pod in cel mult doua luni, daca-si doreste asta. Daca nu, nu, evident.

    Daca e sa nu vorbim in punga, situatia sta cam asa: pe salariul minim, poti trai. Cam mizerabil spre penibil, dar poti. Calcul scurt: 400 chiria (shared) cu toate cheltuielile incluse intr-o cosmelie oarecare (daca-i chiar la modu’ cosmelie, vreo 300; in unele zone, 300 e chiria pentru 1 bedroom/2 camere – nu shared). Mai dai vreo 300 pe mancare si transport, presupunand ca mananci OK (mancare buna, adica) nu taitei de 99p. Pe salariul MINIM nu am vazut prea multa lume sa lucreze – in sensul ca orice maimuta, oricat de imbecila ar fi, tot scoate 15k / an. Ca referinta, aia care vand sandwichuri/hamburgeri la ghereta/mcdonalds/burgerking/greggs iau 1100-1200 pe luna, in functie de cate zile lucratoare are luna. Eventual primesc si ceva “beneficii” – cum ar fi haleala gratuita. Proasta, da’ gratuita. Las un link, ca exemplu de gradina zoologica, strict pentru ca-i scris si salariul. Si poti calcula singur… 7 lire pe ora * 8 ore pe zi * 20-22 de zile pe luna.. De banii aia, ori faci sandwichuri in spate (gen nici engleza nu tre’ s-o stii), ori le vinzi gata facute si impachetate in fata, la tejghea – unde ideal ar fi sa poti macar sa numeri. Da’ nu-i obligatoriu, te antreneaza ei.

    Eu zic ca nu trebuie sa fii matematicianul mileniului pentru a pricepe realitatea. OK, vinzi doua luni la ghereta sandwichuri (sper sa nu aud ca trebuie MBA-ul pentru asta si vreo 5 limbi straine). Si-ti raman in cel mai tampit caz 200-300 de lire pe luna (ca poate mai iesi la o bere, totusi) In doua luni de zile, ai 500 de lire in buzunar dupa toate cheltuielile. Iar cu 500 de lire iti poti plati un curs oarecare, intr-un domeniu oarecare. Care n-o fi grozav, desigur, da’ in functie de domeniul ales, iti poate aduce un salariu de 24000-32000 de inceput, in domeniul respectiv. Sa zicem electrician, ca daca zic de IT, o sa aud ca unii nu pot – pentru ca pantof. 32000 pe an inseamna cam 2000 de lire pe luna. Calculeaza singur ce posibilitati ti se deschid dupa, presupunand ca esti dispus sa faci niste sacrificii (ca timp – folosit pentru a invata, a te perfectiona etc)

    Pe scurt, orice maimuta cretina – inclusiv una care nu prea intelege engleza – poate sa traiasca (de inceput, cam prost, cu inca 3 polonezi intr-un apartament de 4 camere) facand munca de jos. Si pe urma, depinde de maimuta respectiva. Are sau nu chef sa se ridice din mizerie? Are sau nu chef sa invete? (limba, o meserie etc). Nu are chef? Sa suga pula. Si maimuta si ma-sa. In iad. Are chef? La munca, ba, nu la-ntins mana. Evident, ii iau in calcul pe-aia care vin la munca, ca la alba-neagra se fac 600-1000 de lire. Pe zi. Fara a plati taxe. La furat din magazine, dublu. Fara mari riscuri.

    Sub poduri raman (temporar, pana-i muta politia in adaposturi) doar aia carora chiar le plac podurile. Ca li se pare lor romantic. Tot documentarul ala e strigator la cer. Nu pentru ce arata, ci pentru cat de fake e. Orice om care s-a mutat in UK vede asta. Ca exemplu banal, cand vii legal, cu oferta de munca, cu bani in buzunar, treci prin furcile caudine pentru a-ti deschide banca un cont. Pentru ca nu-i ca-n EE, unde zambeste BCR-ul (sau Millenium) pana semnezi. Nu. In UK stai cu caramida de 7000 de lire (si e caramida, ca e in hartii de 10 si 20, nimeni nu foloseste de 50) in buzunar si banca nu vrea sa-ti deschida cont pana n-ai adresa si dovada de adresa (facturi, alea). Iar casa nu poti inchiria pana n-ai cont in banca. Genul ala de cerc vicios. In fine, nu intru in detalii de-astea, dar pana una-alta, in documentarul ala se da un chel fara dinti din gura jos din autobuz si gen 3 zile mai incolo scoate banii de “benefits” de la bancomat, cu cardul. Zi sa moara ma-ta, chelule, nu ne zici si noua, astora cu hartii de la angajator si bani in buzunar si plm cum ti-a deschis tie banca aia contu’? Ce dovezi de adresa ai adus? Si cum ai luat benefits, ca zici ca nu vorbesti engleza, cum ai completat tu formularele, ce-ai aratat inainte, cum ai facut dovada de adresa si la aia? Genul ALA de fake.

    Documentarul ala fake e facut pentru fraierii care pun botul la gunoaie lacrimogene si pentru a-i agita si mai mult pe-aia cu “EE e sida, romani, bulgari, tbc, gandaci, boss, afara cu ei, herpaderp”. Si tu ai pus botul. Scuzabil, ca, plm, n-ai de unde sa stii.

    Eu m-am uitat ba razand, ba la modul facepalm la documentar.

    In rest, se da un om care si-a terminat liceul, a fost la facultate (irelevanta, ca-i Spiru – si psihologie/sociologie, nu asa) si nici macar nu ar putea sa-ti spuna unde-i diploma – iar de licenta nici in gluma nu vorbim. Unu’ care n-a avut prea mare noroc la scoala – iar de parinti bogati, nici atat. Si omu’ ala se duce si lucreaza in Franta, ca acolo-i trimis. Si invata ceva franceza. Apoi e trimis in Germania. Si invata ceva germana. Apoi in alte tari. Si invata de peste tot cate-o limba, doua, cinci, sapte. Si se duce intr-un tarziu in UK, pe la 30 de ani. Nu prea da bine-n peisaj, nu prea se potriveste cu (multi)”cultura” locala, nu prea multe. Si accepta in sictir un salariu de 2000, asa, pentru ca se gandeste ca “mai vedem noi peste un an”. Cand ii merge prost, e luat la misto de tot felu’ de destepti de Romania. Mai aude eventual ca dom’le, dom’leeee, mie-mi merge mai bine in Romania cu 1000, ca in UK e scump (si frig, si ploua si cate si mai cate). Dom’le, bloguri, dom’le, interneti, medicamente, hamburgeri, bozgori (pe stil Vadim, plm).

    Si pe urma, in luna mai a anului curent, pune omu’ ala un screenshot de pe telefon, gen. Cam asa ceva. Da’ pana la urma, noi sa fim sanatosi. Ca “actori” bronzati natural care pentru 50 de lire declara orice vrei se vor gasi mereu. Si oameni care sa se uite-n gura lor – fara dinti, normal. Atentie, tragem dubla 3, dormitul sub pod. Atentie, in dubla patru vom vorbi despre cum n-avem bani de mancare. In timp ce fumam. E 4 lire o masa calda oarecare prin oras, 8 lire un pachet de tigari. Atentie, se filmeaza, incercati sa nu prindeti in cadru baiatu’ care livreaza pizza, ca i se vede iphone-ul 6s.

    Ce dracu’, ba, daca tot pui botu’ la harneli de-astea, pune botu’ la de-alea romanesti, de mana a coispea, in care ti se prezinta o boccie si un (alt) chel patat. Si ti se spune cum au 3 afaceri si le raman lunar CATEVA MII DE EURO. Ahahahaha, cateva mii de EURO – ca doar traiesc in Anglia, unde s-ar putea sa fie vreo 5 persoane care stiu cum arata euro. Din filme.

    Mie Horatiu Chioroiele nu prea mi-a placut niciodata. Are nume de cacat si e ochelarist. Si parca si pitic si sasiu. Da’ pe sistemul “salut cu respect selectia naturala”, citez un actor ceva mai reusit:

    “Va e mila? V-am luat banii! Ahahahahahaa”

    Oamenii care sug pula o fac de placere. Nu de nevoie. Iar romanilor mereu le-a placut – cel putin la figurat. Restul…? Reconversie, acceptare, integrare? Limba de lemn si povesti nemuritoare. Praf in ochii prostilor.

    Era unu’ pe undeva care zicea ca se mai intampla sa te nasti sarac, da’ get rich or die trying. Nu mai stiu cine era, da’ ceva nigger. In mod similar, o fi hazardu’ ala care hotaraste ca te nasti in Africa Europei, da’ mi se pare bulangeala curata sa dai vina tot pe el daca dai coltu’ acolo. Poate doar daca-i hazardu’ lu’ Richard Marx. Da’ pana si autistu’ din clipu’ ala zicea frumos si sec “I need to make it to the river and leave this old Nebraska town”. A inteles ca atunci cand e bai, apoi e bai, in pula mea. Pana si ala.

    As fi scris mai frumos, sa nu incurc sensibilitatea vreunui om oarecare, da’ parafrazand un tigan milionar din Canada “pe vremea mea se FACEA bani, nu scoala”. Altfel, bafta maxima tuturor si eu zic sa nu plangem prea mult de mila prietenilor imaginari de sub poduri. Ca vorba aia, si tie-ti place sa mai iesi in oras din cand in cand si cineva tre’ sa-ti faca sandwichu’. Iar daca din intamplare cineva-ul ala n-are bani sa-nvete o meserie, da’ e filmat cu berea si tigara-n mana, cu atat mai bine. Prefer sa-mi faca sandwichurile acelasi om, ca nu-mi pasa suficient de ei incat sa am chef sa citesc un nume nou pe salopeta.

    • Am pus botul pentru că am și semnalele pe care le-am tot avut din partea firmei în domeniul emigrării care însoțea ziarul pentru care încă prestez pe tărâmuri străine. Întâmplător alea de care discutăm. Și semnalele de acolo, în materie de oameni, au fost inclusiv unele asemănătoare cu situațiile din film. Undeva, ceva s-a legat. Și impresionat am fost strict de doi pe care i-a pufnit plânsul la despărțire. Posibil ca el să nu fi stat sub pod, deși lucra. Pana mea. Ceva nu se leagă complet, da, cu asta pot fi de acord. Ce s-a legat a fost de natură să mă impresioneze
      Altfel, de aici nu se pleacă neapărat de mai bine. Sunt unii care au urmărit asta și au făcut asta. Sunt unii care au plecat din cauză de români. Însă majoritatea pleacă de foame, din lipsa șansei de a avea aici minimum necesar. La asta mă refeream, mai ales.
      În rest, merci de completări. Folosesc. Așa mai adunăm informații.

      • Sunt lacrimogene fake.

        Iar sansa de a avea o au cam toti (exclud aici chestii gen Down). Fix pe acelasi principiu. Sunt meserii platite OK si acolo. Ok, ai un job mizerabil, rabzi x luni, strangi bani si ii platesti pe unii care sa te invete o meserie (mai) bine platita – presupunand ca ti-e lene sa inveti singur (sau ‘nu poti’)

        Doar ca pula mea, mereu se gaseste ceva mai bun de facut cu timpul si banii acolo. Tv, un gratar, un gadget, e frumos afara si cine plm poate sa invete la 30 de grade etc. Si dupa un gratar, un serial si alte alea….nu avem sanse. Dupa care e de vina tara si, evident, “Asta e”.

          • Invatati ba sa apreciati Romania. Eu o apreciez sincer. E ca un fel de combinatie intre batalionul disciplinar, Auschwitz si un training camp Hezbollah, intr-un decor de Kafka. Cand iesi de acolo, totul pare banal de usor si fiecare zi te face sa crezi ca esti in Paradis.

            Tre’ doar sa te prinzi cand ai absolvit.

            Si trebuie apreciati si aia care raman acolo.Nu zic, o fi frumos si afara, dar ce folos ca-ti cumperi un apartament acolo dintr-un an de munca aici daca n-are cine sa-ti plateasca o chirie?

            Parerea mea.

          • Aș vrea să râd, doar că nu iese la socoteală.
            Nu zic nu, țara asta pregătește pentru orice :)

  • Si dupa toate aste avem campania ANAF cu ,,Romania functioneaza cu taxele tale!”. Functioneaza? Sa moara ma-sa! Aahahahahahaha!11

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: