SnakeyeS, mulțumesc!

Nu știu dacă au fost cinci, șase sau șapte piese. Nici nu cred că ar fi contat. Puteau să fie și două. Putea să nu fie nici măcar una. Puteau să fie băieții, apărând și spunând că noul lor album este disponibil și că ne vedem la lansare, atunci când aceasta va putea să aibă loc. Putea să fie orice. A fost să fie așa.

Nu am asistat în viața mea la o asemenea lansare și nici nu credeam că am să trec prin așa ceva. Înfipți în fotoliu, ne-am uitat avizi. Aș fi vrut un concert. Aș fi vrut o bere cu băieții. Aș fi vrut o revedere cu prietenii. Peste mine a plouat cu amintiri. Nu știu câte concerte am la activ și nu știu câte am să pot să mai duc. Dar mi-am dat seama cât de dor îmi este de normalitatea care înainte devenise cumva rutină. Să intru, de exemplu, în Quantic. Să mă salut cu cei pe care-i cunosc. Să miros sala. Să iau un alcool la bord. Să mă uit spre scenă. Să chem un taxi și să mă ducă acasă, la final. Toate astea le consideram normale. Acum par un dar. Unul pe care poate nu am știut să-l apreciez așa cum trebuie până când, uite, mi s-a luat. Până când, uite, ni s-a luat.

Trăiesc anormal de ceva vreme. Sunt liber. Dar cu limite. Sunt liber. Dar cu temeri. Sunt liber. Dar cu spaime. Acum câteva zile am fost la lucru. Peste câteva zile sunt nevoit să merg iar la lucru. Ies zilnic, la schimb cu Miha, la magazin. E peste drum, la 50m, cum este orice Mega apărut peste tot ca ciupercile după ploaie. Oare ni se va întâmpla ceva? Oare o să fim bine? Oare cei dragi o să fie bine, ținând cont de veștile pe care le am de la ei? Ruleta rusească nu se joacă azi pe bani. Ruleta rusească se joacă azi când te duci să-ți iei de mâncare.

Trăim poate cea mai mișto lecție pe care am fi putut să o primim. Dispunem de prezența tuturor libertăților noastre. Nu mai dispunem însă și de capacitatea exercitării lor. Și, peste toate astea, nu avem un inamic vizibil. Cum spune Miha mea, aș prefera oricând pe cineva care să se îndrepte către mine cu un AK-M. Nu că am mari șanse. Dar mi-aș primi măcar executorul. Acum sunt lipsit de așa ceva.

În tot acest haos au venit SnakeyeS. Doi oameni din trupă, căci restul nu au putut să fie acolo. Au făcut o lansare pe YT, cu un set acustic. Cum a fost? Nu știu să vă spun cu precizie și nu asta vreau să subliniez. A fost bine. SnakeyeS, Judas Priest și Iron Maiden, cam pe acolo am perceput lucrurile. Doi oameni care au făcut tot ce este posibil pentru a ne fi altfel. Nu contează numele. Contează doar ce au făcut. Nici nu știu cum s-au simțit ei în situația asta. Au fost ok, au fost joviali, și-au făcut treaba așa cum mă așteptam să și-o facă, dar oare în sufletul lor, acolo, în fiecare suflet ca al nostru, măcinat de întrebări și speranțe, cum or fi fost?

Una peste alta, mi-am dat seama că ceea ce am primit în seara asta este maximum de normalitate pe care-l pot primi. Și am fost recunoscător pentru ea. Este poate începutul pentru a fi recunoscător pentru toate chestiile mici pe care le-am tot primit și le-am considerat ca un fel de dat. Așa am făcut toți și o parte dintre noi vom face la fel și după ce trece toată nebunia asta. O altă parte, mică, restrânsă, partizani a ceea ce mai reușim să pricepem, ne vom refugia de ceilalți și ne vom aduna și mai mult alături de cei și alături de cele care azi ne lipsesc. De ceea ce de fapt contează cu adevărat.

SnakeyeS, mulțumesc. Azi m-ați ajutat să fiu un pic mai om decât sunt de obicei de ceva vreme încoace.

Keep on rockin’. Stay safe. Luv ya, guyz. See ya.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.