Slash – Guns N’Roses pe steroizi

Primul lucru pe care l-am observat cand am ajuns la Sala Palatului a fost multimea de oameni adunata in fata acesteia. Mi-am spus ca e semn bun, lumea si-a luat din timp bilete, sala o sa geama de spectatori, vom avea parte de o nebunie cum rar am intalnit. Nebunie a fost, dar asta strict datorita lucrurilor petrecute pe scena.

Pentru prima oara de cand bat salile de concerte am fost pus in situatia de a astepta vreo 15 minute la coada pentru a obtine acreditarea. M-am simtit ca pe vremuri, cand stateam in spatele Alimentarei, avansand unul cate unul spre victorioasa plecare acasa cu un carton de oua. Chiar mi-am promis ca data viitoare sa vin mai devreme, poate baga si tacamuri pana ajung eu sa iau acreditarea. In plus, nici la intrarile obisnuite lucrurile nu stateau mai bine, si am avut imaginea a probabil celui mai lent control al spectatorilor din toate cele pe care am avut prilejul sa le vad.

Lasand gluma, problema are doua variante de rezolvare.

Am mai fost la concerte aglomerate si le voi lua in calcul exact pe cele de la Sala Palatului. La nici unul dintre acestea nu am stat la o asemenea coada. Mai mult, asta se intampla in conditiile in care masa cu acreditari era asezata exact langa usa de la intrare, si nu impinsa mult in spate, aproape de toaleta, asa cum a fost acum. Asta este varianta in care putem spune ca organizarea a fost deficitara. Varianta care se rezolva cu ceva mai multa atentie data viitoare, mai ales ca sunt sigur ca aceasta este o experienta din care s-a invatat. Si se aplica si la controlul spectatorilor. Nu stiu cu cine s-a colaborat in seara respectiva, dar oamenii aceia sunt tare inceti in conditiile in care nu este vorba de 100 sau de 200 de spectatori. Poate ca lor nu le pasa ca unii pierd concertul.

A doua varianta este ca, dintr-o data, s-a umplut Romania de jurnalisti amatori de rock si, mai ales, fani Slash. Probabil s-a umplut pe acelasi principiu pe care si fanii BUG Mafia s-au transformat in fani Metallica imediat dupa aparitia a ceea ce se cheama “Black album” sau cum vreti voi sa-i spuneti. Doua piese stiau si ei, “Nothing else matters” si “The unforgiven”, probabil le mixau cu “Pantelimonu’ petrece” si “Am sa-ti rup capatana”, dar erau fani Metallica! Treaba asta se rezolva si mai repede. Se face o lista a oamenilor care servesc industria asta cu pretul ultimelor lor picaturi de energie. E simplu, un om pasionat este usor de descoperit. Se merge pe mana lor si cu asta s-a terminat. Asa se va realiza si o legatura de calitate intre colaboratori, asa se va ajunge si la punctul la care jurnalismul pe acest segment va fi jurnalism, nu alergatura dupa unici sau alte greseli conexe, nu fitaraia de la concerte remarcabila cu ochii larg inchisi, ca sa parafrazez un film. Cu Nicole Kidman si Tom Cruise, daca nu va amintiti de el…

In sfarsit, sa trecem peste aceste mici-mari probleme si discutii. Sa spunem doar ca “datorita” acestei minunate cozi am pierdut concertul byron. Macar de ma intorceam, cum am spus mai sus, cu ceva tacamuri. Nu, nu despre mine vorbesc, nu intelegeti gresit. Eu poate am prilejul sa mai vad de 50 de ori byron anul acesta. Este vorba de cei care au platit si vor sa fie respectati de banii dati. Pentru ca de aceea ii dau. Bine, de consumatorul roman am mai vorbit. Stiti cine este el? El este cetatean european si are drepturi. Dreptul de a scoate banii din buzunar, si-atat.

Biletul primit de la cele doua domnisoare dragute avea scris pe el, cu pixul, numarul unei loje si un segment de patru locuri. Mi s-a spus ca ma pot aseza pe oricare dintre cele patru pe care-l gasesc liber. Ei bine, nu era nici macar unul singur liber. Nu apucasem eu sa ma prind ce se intampla, de fapt, ca vad ca li se intampla si altora. Acum, sincer vorbind, mie-mi place sa fiu tinut sau sa tin in brate, dar fac asta doar vizavi de persoanele cunoscute, pentru care am anumite inclinatii sufletesti sau intelectuale, nu in cazuri limita sub pretextul vizionarii unui concert. Intr-un final, s-a rezolvat problema, fara sa fiu nevoit sa socializez epidermic si fara sa ajunga cineva intr-o situatie imposibila.

Trecem la muzica.

Slash nu este un simplu chitarist. Slash este o prezenta vivida in fiecare colt al scenei, indiferent de cine ai avea senzatia ca este primadona de moment. Fie ca la rampa pareau a fi Myles Kennedy sau Todd Kerns, peste ei se inalta, chiar daca se afla pe undeva prin spate, Slash. Energia lui este absolut incredibila, si la unele organisme alcoolul si tigarile par a nu avea efectul asteptat. Bine, sa nu exageram, Slash nu mai arata de 20 de ani, are si ceva burtica, dar asta nu scade nimic din tot ceea ne ofera si din modul absolut nebunesc in care reuseste sa-si intretina show-ul.

Daca Jimmy Page manuieste chitara ca si cum ar mangaia-o, chiar si in clipele in care aceasta este pusa sa ne ofere sunete extrem de emotionale, Slash parca ar vrea sa o distruga. Nu are o viteza de executie incredibila, ca Malmsteen sau, mai bine, Batio, nu dispune de tehnicitatea de pe alta lume adusa pe aceeasi scena de Steve Vai, dar chitara sa vorbeste intotdeauna publicului. Este genul de chitarist care stie sa-ti transmita imediat ce are de spus, direct, fara ocolisuri, fara rondo-uri.

Din punct de vedere al comunicarii cu publicul, am putea spune ca nici Slash nu exceleaza. Insa, chiar daca a rostit doar cateva vorbe, Slash a fost acolo. Purtam o discutie in care lui Slash i se reprosa o tinuta de gen “a venit, a cantat, a plecat”. Poate la prima vedere asa poate parea. Dar acele 2 ore in care a facut acele lucruri au fost irepetabile. Si, in fond, el asta face. Vine, arunca totul in bratele tale si te lasa sa duci acasa ce ai primit.

In ceea ce priveste trupa, nu cred ca am vreun cuvant negativ de spus. Myles Kennedy il poate face oricand uitat pe Axl, chiar si pe Axl ala in zile bune, si acelasi lucru il poate face si basistul Todd Kerns, prezent si el la voce pe doua dintre piesele cantate. Tobarul Brent Fitz si-a “batut” instalatia ca si cum si-ar fi dorit sa o scoata din podea, iar Frank Sidoris, celalalt chitarist, l-a secondat de zile mari pe Slash. M-am bucurat enorm si pentru faptul ca nu au folosit pauzele acelea care marcheaza o oboseala serioasa sau dorinta de “a scapa mai ieftin”. Adica, stiti voi, solo tobar, solo chitarist, solo basist, solo clapar, moment de pauza pentru fiecare dintre ceilalti membri. Nu. De la cap la coada au fost cu totii acolo, cu Myles Kennedy preluand de cateva ori si rolul de chitarist. Asta spune multe despre energia cu care navigheaza Slash, Myles and The Conspirators. Iar cand canti din Guns, iar piesele proprii nu sunt nici ele balade pline de relaxare, un asemenea efort nu este decat de invidiat.

Am vazut un chitarist extraordinar, care a facut ce stie el mai bine sa faca: a urcat pe scena si a cantat. Am vazut o trupa care mi-a amintit de perioada in care Slash era in formatia aia care a pus R-ul inapoi in “rock”, ca altfel si-n ziua de azi ne holbam la baietei rujati imbracati in haine colorate. Unele piese, cel putin din punctul meu de vedere, au sunat mai bine chiar decat sunau pe vremea cand le interpretau Axl si ai lui. Iar daca vreti sa adun tot ce ati citit mai sus intr-o singura sintagma care sa exprime exact ce s-a intamplat pe scena Salii Palatului, am sa rostesc imediat “Guns N’Roses pe steroizi”.

Axl poate pastra orice nume isi doreste sa pastreze. Nu are ce face din el, atata vreme cat spiritul acelui nume e alaturi de Myles Kennedy si The Conspirators.

Setlist concert Slash, Sala Palatului, 5 februarie 2013:
01. Halo
02. Nightrain (Guns N’Roses)
03. Ghost
04. Standing in the Sun
05. Back From Cali
06. Civil War (Guns N’Roses)
07. Shots Fired
08. Serial Killer (Slash’s Snakepit)
09. Not for Me
10. Doctor Alibi (Solist Todd Kerns)
11. Watch This
12. Bad Rain
13. Rocket Queen (Guns N’Roses)
14. No More Heroes
15. Starlight
16. Anastasia
17. You’re a Lie
18. Sweet Child O’ Mine (Guns N’Roses)
19. Slither (Velvet Revolver)

Encore:
20. Welcome to the Jungle (Guns N’Roses – Solist Todd Kerns)
21. Paradise City (Guns N’Roses)

BogDan

Cronica, aici.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: