Sin city (2005)

Am așteptat “Sin City” ca și cum, după vizionarea sa, ar fi trebuit să trec printr-o epifanie în ceea ce privește cinematografia. După nu foarte multe minute, am fost tentat de câteva ori să iau telecomanda și să schimb canalul, dar am zis să rezist până la capăt.
Filmul urmărește povestea a patru caractere diferite, prinse în viețile uneori murdare și la limita viabilului ale Sin City”. Ucigași, polițiști corupți, curve, psihopați, totul reprezintă un amalgam de decădere din care cu greu te poți trezi. Iar vinovatul știu cine este. Regizorii filmului sunt Frank Miller și Robert Rodriguez, dar ei au și un regizor invitat, nimeni altul decât Quentin Tarantino. Ei bine, cred că Tarantino îi are invitați pe ceilalți doi, pentru că toată pelicula nu este nimic altceva decât repetarea modului în care știe Tarantino să pună problema. Nebunie, mizerie, sânge la tot pasul, măruntaie vărsate, bestialitate, totul se înscrie în ceea ce ne livrează de obicei acest regizor ce cu greu poate fi considerat sănătos. Mai mult, avem parte și de o parte dintre actorii săi preferați. Michael Madsen, Bruce Willis, Benicio Tel Toro, sunt nume cu care Tarantino a mai lucrat. Tocmai de aceea înclin să spun că filmul este al său dar, din motive pe care nu am de ce să le elucidez, și nici nu cred că aș putea, a refuzat să și-l atribuie direct.
“Sin City” reprezintă, în același timp, o grea înfruntare pentru ochi. Trecând de animație, filmările alb-negru și sepia nu sunt obișnuite pentru iubitorul de film. Le înțeleg în măsura în care s-a dorit o anumă șocare a audienței și crearea unei atmosfere mai mult decât ciudate și tensionate, depășind sumbrul, dar când observi că sângele este galben, parcă nu ești dispus să accepți foarte ușor alegerile regizorilor. Pardon, regizorului. Este cumva aducerea la absurd a unor pasaje extinse din “Kill Bill”, lucru pe care nu îl consider neapărat de natură să aducă un plus pentru film, ba din contră.
Garnitura de actori, deși strălucită, lasă de dorit. Parcă ar fi obosiți, parcă nu ar avea chef, parcă nu s-ar prinde la timp de lucrurile ce li se cer. Totul pare șters, sau poate că și acest amănunt intră în ideea generală a poveștilor, deși este greu de crezut că este așa. Sau poate că Tarantino a obosit după două părți delirante ale lui “Kill Bill”, mai ales că ideile nu sunt departe de cele prezente acolo. Tot răzbunare, tot sânge, tot eroul negativ cu o misiune pozitivă.
Eu unul nu recomand filmul, deși îmi este greu să spun asta. Nici măcar tehnicile cu care este realizat nu merită atenția. Există un singur lucru ce-l salvează, și anume viteza fenomenală cu care se desfășoară totul și care, mascând restul punctelor slabe, te poate face să stai în fața ecranului. Dacă acesta a fost rostul, atunci se poate spune că reușita este deplină. În rest, temele sunt vechi și deja exploatate cu succes, acțiunea nu aduce nimic nou, personajele nu sunt deloc bine schițate, ce să mai spun de modul în care sunt jucate, iar asta mă duce cu gândul la un scenariu ce nu a fost lucrat cu atenție. Poate că nici nu a fost nevoie, dată fiind apetența lui Tarantino de a face ce dorește, chiar dacă are la dispoziție un script” pe care ar trebui să-l respecte.
Poate, data viitoare, vom primi ceva mai mult din partea sa, chiar dacă se va masca în spatele altora.

IMDB

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: