Shogun: unde să te duci când vrei să te duci

Așezat la doi pași de liceul Lovinescu, Shogun face parte din istoria cartierului, aș spune chiar că a trăit o dată cu el. Fiind și aproape de vastele mele apartamente a devenit aproape pe nesimțite și principalul loc în care ies când am chef să ies. Hai să vedem, așadar, ce-i cu el.

Pentru cei interesați de interior, Shogun are două camere distincte. Una dintre ele este rece din punctul meu de vedere, dar absolut rece, cu două TV-uri așezate pe niște pereți care nu spun nimic. În cazul în care te nimerești singur în ea sau nu chiar cu foarte multă lume lucrurile pot deveni puțin creepy. Cealaltă este un pic mai altfel, mai clasică, mai prietenoasă cu atmosfera, de altfel și camera în care m-am simțit mai bine. Afară avem parte de-o terasă, probabil principala atracție pentru sezonul în care avem nevoie de ea, terasă care-i mereu aproape plină. Se pot vedea și meciuri, mai ales cele ale Stelei. Normal, suntem în Drumul Taberei până la urmă. Mai puțin plăcut este faptul că se mai opresc cerșetorii în gard și te bat la cap (însă spre foarte rar), dar asta chiar nu poate rezolva restaurantul. Este bine totuși să știi, poate nu vrei să experimentezi situația și na, alegi să nu stai la gard.

Servirea aș spune că este excelentă. Este de altfel și primul motiv pentru care am revenit mereu aici. Sunt amabili, veseli, rapizi, interacționează cu tine, rețin preferințele tale, dau fără probleme lămuriri pentru fiecare chestie care te interesează. Au ajuns să-mi știe și preferințele, îmi cunosc berea, faptul că o beau fără pahar iar amănuntele de genul acesta te fac să simți cumva că ești luat în seamă, că tu contezi.

Meniul nu este chiar stufos. Așa cum îmi place mie, de altfel. Ai câteva feluri legate de carne, câteva legate de pizza, salate, câteva ciorbe, nimic exhaustiv. Însă ceea ce trebuie să știi este că de fiecare dată când vei reveni aici mâncarea comandată va avea același gust. Stau în cartier de ani de zile, vin de ani de zile aici, nimic nu s-a schimbat în materie de gust. Același mic, același pui shanghai, aceeași ciorbă, aceeași salată, același sos. Apropo de sos, nu uita de sosul Shogun: nu știu ce pun în el dar dă dependență și, în funcție de cât de obosit ești când mănânci sau de cât de cald este afară, dă și somn :)

Prețurile sunt pe undeva în zona Centrului Vechi. Adică poate prea mari pentru faptul că suntem într-un cartier și o zonă de la care începe să se termine Bucureștiul. Însă aș spune că sunt tolerabile ținând cont de servire și de faptul că nu se dă cu mâncarea de pământ, în fond pentru asta te reîntorci aici, ai siguranța faptului că vei mânca exact ceea ce știi că vrei să mănânci. Era să uit: poți comanda și acasă însă vii să iei mâncarea de la Shogun, nu se fac livrări.

Toaleta este, din nefericire, o dezamăgire. Ambele toalete, de fapt. Aici este de lucrat, lucrurile se pot îmbunătăți la modul serios, eu nu m-am simțit deloc confortabil în nici una dintre ele. Pentru un restaurant cu pretențiile și calitatea pe care o oferă consider că o toaletă pusă la punct este absolut necesară. De altfel cred că nici nu este greu să o pui la punct.

Așa că dacă ești în căutarea unui loc în care să fii servit bine, să te relaxezi la o bere sau să iei prânzul și să știi că mâncarea nu este o bătaie de joc… Shogun este ăsta. Pregătește-te să lași vreo 100 lei pentru două persoane și aici vorbesc de o comandă de bază (fel principal, cafea, sos, două beri, pâine), dar la final aș zice că nu ai să regreți experiența.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: