Secret In Their Eyes (2015)

Secret In Their Eyes este un remake. Un thriller psihologic remake după filmul argentinian cu același nume (El Secreto De Sus Ojos). Logic, ambele filme au la bază nuvela La Pregunta De Sus Ojos (The Question In Their Eyes), care aparține lui Eduardo Sacheri, unul dintre scenariștii filmului argentinian.

Pentru versiunea americană în rolurile principale au fost aleși Chiwetel Ejiofor, Nicole Kidman și Julia Roberts. Mișto distribuție, nu?

Ei bine, filmul mi-a plăcut. Și probabil că mi-a plăcut pentru că nu a mai putut fi integral american și a fost în mod cert nevoit să preia suficiente lucruri din tematica și realizarea celui argentinian. Apropo de asta, îl voi vedea și pe acela, trebuie să fac asta. Așa că am avut parte de un scenariu bun, menit să te țină treaz și concentrat la ceea ce vezi. Mai ales concentrat. Pelicula se comportă ca un fel de puzzle între trecut și prezent, doar că nimic nu te avertizează când cei trei joacă într-o parte a istoriei, și când în alta. Sunt câteva lucruri care pot lămuri asta (coafura Juliei, îmbrăcămintea puțin mai îndrăzneață a Nicolei), dar sunt lucruri care pot scăpa ușor când sunt îmbrăcate în tensiune, intrigă și întrebări.

Finalul, spre deosebire de filmele americane telefonate, este neașteptat. Este neașteptat și problema va fi lămurită în ultima clipă. Un mare plus, eu personal sunt sătul de filmele despre care știu cum se termină încă din primele 3 minute ale rulării lor. Și în marea majoritate a cazurilor genul ăsta de filme nu prea pot fi salvate nici de efecte și nici de, așa cum am văzut în ultima vreme, jocul actorilor. Ceea ce este prost va fi prost, indiferent pe cine ai pe lista de actori. Nimeni nu poate face minuni.

Dacă-l recomand? Da. Este altceva față de majoritate, este cam ceea ce este Câini pentru o cinematografie românească incapabilă să evolueze, rămasă în clasicele ei tâmpenii și teme care-i oferă comoditate. E o mică ieșire din să spunem un urban generalizat al filmografiei și merită văzut măcar și doar din acest punct de vedere.

Iar cei trei actori își fac treaba, poate cu un minus pentru Nicole Kidman. Eu n-am considerat-o vreodată actriță și trebuie să recunosc, nici aici nu reușește să-mi spună că ar fi așa ceva. Mi-aduc aminte că da, mi-a plăcut cumva în The Human Stain, doar că mi-e greu să cred că poate cineva juca prost când locomotiva se cheamă Anthony Hopkins. Vorba aia, până și Andre Rieu a devenit un muzicant agreabil când a interpretat compoziția lui Anthony Hopkins în prezența acestuia.

Așa că dacă vreți să vedeți un film cât de cât bun, cât de cât solid, care să vă țină acolo unde trebuie, adică în fața televizorului… ăsta este. Sper să nu mă-njurați după, dar cum n-am pățit-o la modul serios până acum înclin să cred că lucrurile pe care vi le recomand v-au plăcut. Sau măcar nu v-au dezamăgit așa de tare 🙂

IMDB

8 comments
  1. văzut. și asta sună mirabil, pentru că știi deja cum ratez eu filmele. 😀
    nicole kidman joacă ce știe, un rol de barbie și se pare că operațiile estetice par să o ajute, în sensul că începe să semene tot mai mult cu omoloaga ei de plastic. cred că ăsta a fost șocul meu, urmărind filmul, cât de aproape de adevăr este femeia asta, pe măsură ce îmbătrânește.
    prin comparație, julia roberts face chiar un rol bun, depășind prostiile americane din eat, pray, loves. expresivitatea ei e chiar mai impresionantă prin alăturarea cu barbie.

    • Julia este foarte-foarte-foarte bună. Și când mă gândesc că ultima oară când am văzut-o a fost în trăznaia aia de Notting Hill, că l-am revăzut de curând :)) Bine, sunt fan de Hugh Grant, deci na :))

      • fan hugh grant? :))))) oook!
        julia își permite să fie bună pentru că la un moment dat a refuzat să mai fie doar ”frumușica”. însă eat-pray-love a fost câh. 😀

        și că tot zici de filme și de britanici,som hamlet on stange? 🙂

        • Da, îmi place modelul ăla de gomoșenie britanică de care dispune. Sare superioritatea din el doar pentru că este :))
          Altfel, cu Benedict este altceva. Să nu suprapunem planurile, nu iese bine 🙂

          • știu, știu, doar mă uitam io la benedict și mă gândeam, înainte să citesc de pasiunea ta răvășitoare pentru tăntălăul romantic, ce noroc au britanicii să-l vadă pe hamet cu el. 😀

          • Asta clar. Aș merge fără probleme să văd treaba asta, chiar dacă limba ar reprezenta o provocare la modul serios. Na, britanica e altceva, plus că dacă păstrează limba lui Shakespeare aș spune că am pus-o 🙂

  2. da, e ceva de văzut, de trăit, deși ar fi serioase bariere lingvistice pentru noi, sunt absolut convinsă.

    revenind la secret in their eyes aș mai spune că orice depășește rețetarul comercial american în materie de film este din start bun sau ar trebui să fie. și aici ți-aș da ca exemple niște mari ratări: toată seria americană care vorbește de grecia antică, literatura rusă ecranizată de americani ori hachiko, povestea câinelui akita, un alt remake, cu richard gere, mult mai slab decât filmul făcut de japonezi și pe care l-am văzut inițial în varianta japoneză.

    • Tocmai de aia am spus că trebuie să văd varianta originală. Mi-e clar că s-a păstrat ceva din ea, filmul chiar arată bine. Altfel, producțiile americane sunt o apă și-un pământ.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.