Sea of love (1989)

Am zis să scriu câteva cuvinte despre filmul ăsta pentru că tocmai l-am revăzut aseară. Știu, este vechi, dar merită măcar câteva fraze.

Filmul, la prima vedere, nu merită văzut. Nu aduce nimic nou. Ba aș spune că de-a lungul vizionării sale te și plictisești, mai ales că lucrurile stagnează cu zecile de minute. Nu merită nici măcar pentru fundul lui Ellen Barkin și cele câteva scene de sex pe care le prestează suficient de credibil. Povestea este ușurică, scenariul nu ajută deloc să împiedici somnul, iar pe alocuri dialogurile sunt slăbuțe. În plus, finalul parcă vine dintr-o altă lume și dintr-un alt film, chiar dacă este prins destul de bine în tot ceea ce a însemnat pelicula asta.

Însă sunt acolo doi oameni. Al Pacino și John Goodman. Și dau ăștia doi un recital cum rar îl găsești. Asta este și singura valență a peliculei. Ți-i oferă pe ăștia doi pe tavă și nu te mai poți dezlipi de ecran privindu-i cum joacă. Aștepți fiecare replică a lor, sperând că oricât ar fi de proastă se vor descurca să facă din ea ceva care să te bucure. Și nu te înșeli.

Cam acesta este “Sea of love”.

IMDB

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.