Scrisoare deschisă adresată clarului de lună

Am acceptat să intru într-un grup care se cheamă “Alături de Carmen Dan” pentru ceea ce am considerat a fi un experiment social interesant. Știți, întotdeauna se spune că a sta doar în bula ta nu este chiar cel mai bun lucru de pe lume, iar sociologia întărește acest lucru. Lipsa de contact cu partea să spunem adversă duce până la urmă la lipsa de contact cu tine și partea ta. Necunoscând nu poți avansa. Necunoscând nu poți construi. Necunoscând nu poți fi lângă cineva, chiar și lângă “ai tăi”. Știu cât de cât treburile astea pentru că în facultate am făcut ceva sociologie, am fost un soroșist nenorocit căruia i-a mai și plăcut la școală. Dacă știam unde se ajunge azi, m-aș fi dus la ea doar ca să am de unde să vin.

Am acceptat să intru acolo știind cam care-i treaba cu grupul și cunoscând persoana care m-a invitat. Nu personal, ci feisbucian, dar suficient cât să-mi dau seama pe ce baricadă se află și ce vrea.

Am intrat acolo sperând din toată inima mea bună și sufletul meu bun că pesediștii nu sunt chiar ce spune toată lumea că sunt. (Spoiler alert – Nu vă bazați totuși pe inima mea bună și sufletul meu bun, da? :d)

Și am găsit infernul. Oameni care urăsc peste limita lor de a percepe asta, oameni care înjură orice nu este ca ei, oameni care nu dețin cunoștințe nici măcar despre lucruri minimale, oameni care urează cancer și alte boli drăguțe, oameni care sunt analfabeți, agramați, proști, inculți, incapabili, oameni care nu pricep nici măcar cel mai primar lucru corect al unei societăți: DIALOGUL. Dintr-o discuție diversă purtată aseară am priceput de la Alex că nici pe baricada #rezist lucrurile nu sunt, de multe ori, diferite.

Știți, Iliescu îndemna la consens. Desigur, bătrânul politruc se gândea mereu la consensul lui, dar la bază ideea este bună. Normal că un aparatcik nu avea cum s-o pună în practică așa cum trebuie. Dar da, construitul se face prin consens. Șefu’, suntem de acord că treaba asta e nașpa? Perfect, o reparăm. Boss, nu-i așa că chestia asta este de căcat? Excelent, dăm cu peria de WC. NOI. Noi… PSD, ALDE, PNL, USR și ce căcaturi de acronime or mai exista pe teritoriul ăsta, că țară nu mai este. Nu. Aici nu e o țară. E un teritoriu care, din nefericire, e un teatru de război. Război civil.

Divide et impera. Azi aici suntem. “Bozgori” vs. români, sorosiști vs. apărători de țară, pensionari vs. angajați, stat vs. privat, legebetiști vs. hetero, vegani vs. carnivori etc. Dacă eu am priceput ceva în ultimii ani este că toate formele umane încap fără probleme sub aceeași umbrelă. Și nu, nu de TOLERANȚĂ este vorba. Când aud de toleranță îmi vine să fut pe cineva în gură, așa îmi vine de la natură, să le iau botul prin pulă. Toleranța înseamnă indulgență. Și de ce aș privi eu cu indulgență, deci cu superioritate și probabil și ceva vâscoasă iertare, pe cineva care-i altfel decât mine? Este problema lor în ce gaură se fut. Este problema lor cu cine votează. Este problema lor ce nume poartă. Este problema lor unde lucrează. Este problema lor ce mănâncă.

Este problema MEA să fiu eu și EUL meu să nu interfereze cu eul lor la modul interzicerii sau acuzării.

Este problema MEA să nu urăsc oamenii diferiți și să merg mai departe la treaba mea, că asta este singura care trebuie să mă intereseze. Este problema MEA să stau, să-i ascult și să încerc să găsesc puncte comune. Problemele mele sunt până la urmă și problemele lor. Și este NORMAL să îi auzi. I-am ascultat. De aia zic, dacă vă spune unul că trebuie să tolerați pe cineva… băgați rapid o muie. Spuneți-i, după muia aia, că nu trebuie să tolerezi pe nimeni. Trebuie de fapt să te știi pe tine, să fii stăpân pe tine la modul la care să te menții funcțional în orice context dat și, de aici, să pricepi că ești om ca și ei. Și că o lume, de exemplu, în care toți am asculta Justin Bieber și ne-am hlizi la glumele imbecile semnate de Vacanța Mare ar fi o lume de căcat. Una pentru care degeaba ne-am așeza la masă, că nu am mai avea ce să-i facem. A, ba da, să găsim unul simpatic și cu vorbele la el, ca să-i scriem un necrolog bengos.

Am o bunică. Probabil că a votat întotdeauna cu PSD și cum s-o mai fi chemat partidul ăsta de-a lungul anilor. Am o mamă care poate a votat și ea cu ei. Și ce? Le iubesc pe ambele și este alegerea lor, pe care le-o respect. Le iubesc mai ales pentru că nu m-au făcut albie de porci așa cum mă face partea adversă în ziua de azi. Partea LOR. Și nu, nu vine de la a le fi rudă. Nope. Vine de la a fi om. Purtăm multe discuții politice, mă rog, cât se poate, și nu ne ucidem. Nu suntem cea mai perfectă familie, iar eu sunt oaia ei neagră și de ceva vreme chiar țin să-mi păstrez statutul ăsta. Diferențe și diferende sunt multe între noi, dar întotdeauna ne-am așezat la masă și ne-am gândit, chiar și-n tranșee diferite fiind, cum să rezolvăm problemele existente.

Pot respecta oricând un asemenea om. Nu pot respecta însă unul care vine și-mi spune ceva de gen “tio dau la mue de ohanist jeg ule man care ma bine nu trebuea sa te fete mata”. Nu pot blama o alegere. Dar am să blamez mereu o pregătire. Să repet ceva de mai sus: “oameni care sunt analfabeți, agramați, proști, inculți, incapabili, oameni care nu pricep nici măcar cel mai primar lucru corect al unei societăți: DIALOGUL”. Așa ceva am să blamez, indiferent din care parte a spectrului politic sau social apar oamenii ăștia. Și mă știți. Când apare așa ceva… diferența dintre “da, aici este ceva ce trebuie discutat” și “să-mi târâi pula prin coliva rudelor tale și să te văd dându-te pe pârtia de la Predeal pe schiurile făcute din crucea mă-tii în timp ce prima maimuță care ți-a purtat numele este futută-n găoază de trei vasluieni feroce” este tare mică. Sunt mai rapid ca Koenigsegg la schimbatul vitezelor când văd așa ceva.

Ce doream să spun cu chestia asta care, dacă aș fi fost într-o redacție, aș fi avut o țigară în colțul buzei și un pahar de Jack în dreapta, ca pe vremuri, ar fi devenit un articol mișto, asezonat de un limbaj venit din două lumi?

Vreau să spun că nu mă jenez sub nici o formă de tot ceea ce mi se adresează. Accept totul așa cum vine. Sunt iohannist, soroșist, multinaționalist, corporatist, spălat pe creier, trădător de neam și țară, ba cred că pot fi făcut și “poponar” și “asasin”.

Și vreau să vă rog ceva. Sau să vă sfătuiesc ceva. Păstrați-vă VOI. Fără ură, deși este greu să nu urăști când îți urează unul cancer doar pentru că tu ai ales altceva decât PSD. Faceți tot posibilul să vă păstrați voi. Oameni buni sunt peste tot și exact pentru ei trebuie să vă păstrați și voi oameni buni. Și când ajungeți să puteți face ceva, pentru că democrația vorbește în primul rând despre alternanță, nu-i uitați pe ceilalți și nu-i umiliți. Din contră, aduceți-i la masă. Desigur, pentru asta va trebui să vă cunoașteți și acceptați pe VOI ca fiind VOI și pe EI ca fiind EI. Dar aducându-i la masă veți face două lucruri imense. Primul, poate mai puțin important, ar fi acela că le veți arăta că vă pasă, și ei vor vedea că “dușmanul” nu este chiar ceea ce credeau ei a fi. Al doilea, și acesta este incomensurabil, vă veți arăta VOUĂ că ați ajuns ceea ce trebuia să fiți ca oameni.

Vă pupă tata. Am terminat scrisoarea adresată clarului de lună care nici măcar nu există, la prima vedere.

Există. Doar că trebuie să te uiți unde trebuie după el.

Ceva mai complicat este că înainte de asta trebuie să te uiți după tine…

Comments 8

  • Problema/dilema mea e alta: cum ma raportez la fanaticii care-s de aceeasi parte a baricadei cu mine? Caci chiar tu ai zis ca si-n tabara cealalta, anti-psd (desi aici e relativ, eu zic ca-s mai mult de 2 tabere, dar ma rog) lucrurile nu-s cu mult diferite.

    Deci, daca auzi ca cineva actioneaza ca tine, voteaza ca tine, tine cu aceeasi echipa de fotbal ca si tine, dar e incuiat, absurd, fanatic, cum te raportezi la el?

    • Probabil că nu te raportezi. Îl consideri de-al tău, dar de la un punct te îndepărtezi de acțiunile sale, mai ales dacă-s din partea aia fanatică, așa cum ai spus. Doar tu ziceai că lumea e colorată, nu văd o problemă în a spune că unul care-i de partea mea face niște greșeli :)

  • ”problema” cu părerile feisbuchiste și cu grupurile și adunările ține de efectul umbrei și de falsa comunicare. una care, mai demult, isca războaie pe blogurile acum lăsate de izbeliște. în natura umană a existat mereu tendința de a ignora umbra personală și de a ”comunica” în genul cine-nu-e-cu/ca-mine-e-împotriva-mea.
    oamenii nu sunt una cu comportamentul lor, dar da, comportamentul arată ambele fețe ale omului, chiar și umbra. aia pe care ne facem că nu ne-o vedem.
    teama mea (sau părerea?!) este că se instingă la falsa comunicare, la exprimarea vehementă și de mahala, așezați comod în fotoliile de acasă. este chiar dorită atitudinea asta, din spatele paharului de muștar cu bere. și poate că este greșit că mă apăr prin închidere, prin adunare în mine, dar este singura cale prin care pot să rămân eu însămi. și unde nu mai pot, scriu, scriu, scriu… ca să rămân întreagă.

    • Nu pot să neg ce spui. Închiderea aia o simt și eu. Mai trist este că rar am chef de scris. Dar măcar am cântat mai des la chitară. Tot ceva artistic, tot ceva de suflet, na, să fie acolo.

      • :) orice act de creație ascunde un urlet, nu-i așa?

        și-aș mai zice că dacă ne-am apuca să ne reparăm mansardele, să ne lepădăm vinile (care nu ne aparțin de fapt, dar tot le purtăm în spinări), dacă ne-am găsi sensul și acceptarea propriilor ființe, atunci divide et impera ar fi anacronic și inutil. dar cum să fie condusă turma atlfel, dacă nu prin aceste așa zis dialoguri de-a surda cu muta? noi ne facem că vorbim, alții se fac că ne aud și nimeni nu se înțelege cu nimeni.
        (și) de aceea pot înțelege pasiunile pentru politică- adesea toxice- și nevoile de înregimentare de-o parte ori alta. țin tot de natura noastră umană și bolnavă, una pe care cei de sus o cunosc, o speculează, o ațâță pnă dincolo de orice limită. manipulare.

        și zău, e-atâta urlet în noi, de s-ar speria până și lupii…

Dialogăm? :)

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: