S-a închis Rock’n Regie??? Foarte bine!

Am decis să scriu câteva cuvinte despre noua vale a plângerii adăpostită de Facebook, adică închiderea unor cluburi dedicate cumva zonei de rock. Dom’le, s-a închis barul Rock’n Regie, s-au mai închis și altele pe nu știu unde, gata, moare rock-ul românesc, văleleu, au mamă, ce ne facem, numai Arsenie Boca ne mai poate salva!

În primul rând vreau să vă spun că nu se închid doar cluburile de rock. La fel de bine se închid și cluburile de manele. Militariul a rămas fără două din ele, cred că-n clipa asta mai funcționează doar The Godfather, cel de la Gorjului. Pe deasupra se închid și stabilimente dedicate altor genuri muzicale sau unor forme de exprimare alternativă. Așa că închiderea unui club de rock, sau a unei bodegi de profil, nu reprezintă un fenomen singular, caracteristic zonei rock, ci un eveniment obișnuit. La mijloc poate fi saturarea pieței, nepriceperea patronului sau lipsa interesului public, adăugați voi câte motive doriți, certitudinea fiind că lucrurile dispar la fel de bine precum apar.

Apoi, treaba asta cu elitismul rock mă cam calcă pe nervi. Văd că discuțiile se poartă de la nivelul la care muzica rock e cumva aia adevărată, că în ea ar sta vreo schimbare, scăpare, evadare sau avans intelectual. Ascult genul ăsta muzical de la 12 ani. Nu m-a făcut nici mai deștept, nici mai inteligent și nici măcar nu m-a transformat în profesionist al activității mele. La baza tuturor acestor evoluții personale au stat două lucruri simple: studiile și munca. Nu mă simt superior că prefer zona asta muzicală, cum nu ar trebui să se simtă așa nici ăla care preferă muzica clasică. La fel, ăla care preferă manelele nu văd de ce ar trebui să se simtă sau să fie considerat inferior. Muzica este muzică. Și la fel cum pentru fiecare dintre noi există o măsură la haine, tot așa pentru fiecare dintre noi există o măsură muzicală.

Ar trebui să terminăm odată cu tâmpeniile astea. Să fim serioși, în nici una dintre bodegile astea rockerii nu se adunau ca să discute problemele țării și să găsească soluții pentru cangrena societății românești. Se adunau să fumeze, să bea, să vomite și să asculte muzica pe care o preferă, la fel cum fac toți ceilalți. Uneori mai aveau și norocul să ajungă cu o matracucă beată acasă, de preferat una hardcore, tipul de elitistă care face anal înainte să se spele. Aici există cumva o deosebire față de maneliști: ăia aveau o femeie cu ei încă de la început și de cele mai multe ori aia s-ar putea să fie mai curată. Așa că elitismul ăsta mă scârbește. V-ați apucat să plângeți că nu mai aveți unde să vă adunați. Pe bune? Era așa important, erați în curs de descoperire al leacului pentru cancer? Nu??? Atunci era oricum inutil, desigur, în afara componentei de socializare. Componentă care nu va lipsi nici de acum încolo.

Și-acum despre Rock’n Regie. Direct la subiect, așa cum îmi place.

Clubul ăsta, barul, bodega, cum vreți să-i spuneți, era o speluncă. Un spațiu mic, extrem de aglomerat mai ales când aveau loc concerte, prost aerisit la nivelul la care trebuia să-ți speli hainele de trei ori când ajungeai acasă și cu genul acela de toaletă în care ți-era teamă să te duci să te piși. După toaleta de la Safe House, în care mi-au trecut șobolani pe la picioare, toaleta de la Rock’n Regie a fost cea mai înspăimântătoare chestie în care am intrat. Și țineți cont că am prins zilele în care în Fabrica refulau WC-urile și stăteai cu picioarele în balta de pișat. De sunet nu vorbesc. Dacă vouă vă plăcea cum sună…înseamnă că sunteți surzi. Primul meu casetofon, un dublu International în varianta fără beculețe, avea un sunet de lux pe lângă ceea ce oferea Rock’n Regie în materie de sonorizare. Orice cântai acolo tot a tablă suna. Păi decât așa…mai bine lipsă. De ce să ascult ceva doar ca să ascult, fără să-mi pese de cum se aude? Trupele alea de ce să fie blestemate să cânte acolo? Ca să-și strice imaginea? Uite exemplu: Hatemode. Păi băieții ăștia sună zid. Ei, după ce au cântat acolo, l-am rugat pe Cătălin să nu mai repete evenimentul pentru că-și bate joc de munca lor, a celor din formație. Norocul lui Rock’n Regie se cheamă tot Safe House, sunet mai prost ca acolo nu se mai poate inventa, așa că nu pot fi considerați etalon.

Trecând de asta, drumul ăla până la ei era o nenorocire. Era denivelat și plini de gropi și nici măcar nu era luminat. Aveai senzația că mergi prin ghetourile din Ferentari. Iar dacă se întâmpla să plouă sau să ningă, doar moaștele Sfintei Parascheva te puteau ajuta dacă treceai pe-acolo, și asta chiar dacă erai cu mașina. Ca biciclist pot spune că porțiunea de drum până la poarta barului a fost una dintre cele mai bune probe de offroad de care am avut parte în București. Dacă mai dădeai și de trei maidanezi supărați că treci prin zona lor, totul era perfect ca să rămâi acolo.

Așa că haideți să terminăm cu prostiile. S-a închis Rock’n Regie? Excelent! Poate așa ne îndreptăm spre locuri decente, care să ofere un minimum de condiții oamenilor care le trec pragul. Poate așa îi învățăm pe toți că este nevoie de o sonorizare umană dacă vor să găzduiască acele concerte, pentru că publicul și trupa nu mai trebuie să fie bătaia de joc a tuturor doar pentru că un nene s-a decis să scoată bani și din piatră seacă și înghesuie el o formație între zece mese la care de-abia ai unde să-ți pui picioarele. Poate așa toaletele devin din focare de infecție un loc unde să te duci cu încredere, în ciuda faptului că mai bine de 40% din populația României se cacă încă-n fundul curții, în condiții perfect asemănătoare cu cele puse la dispoziție de bodega amintită. Poate ne depășim condiția asta de veșnici țărani.

În plus, nu existența unui bar cu specific rock duce rock-ul mai departe. Că se vor desființa unul, 10, 1.000 sau 10.000…asta nu va avea vreo influență asupra pieței. Rock-ul nu stă în bodegi mizere. Rock-ul stă în plata biletului la concert, în susținerea trupelor prin prezența la concertele lor, în CD-uri cumpărate, în merchandise-ul aferent achiziționat, rock-ul stă mai ales în pretențiile pe care trebuie să le ai de la locul în care cântă trupa pe care te duci să o vezi, mai ales în pretențiile pe care trebuie să le ai de la organizatorii care pun la cale evenimentul și, iar asta o să doară, MAI ALES ÎN PRETENȚIILE PE CARE TREBUIE SĂ LE AI DE LA TINE, ca fan al genului și ca om.

Înseamnă mai ales să avansezi. Iar dacă pentru unii rock-ul a rămas încă la nivelul la care se bea până la refuz pe scările de la Romană și după aia se mergea la culcat prin cine știe ce colțuri de București, pactizând uneori cu o mizerie greu de descris, netrecând pe acasă cu zilele pentru minima igienă, atunci eu nu vreau rock-ul ăsta. Imaginea aia de personaj care-și rade cinci straturi de jeg de pe tricou ca să dea de imprimeul cu Metallica nu este acceptabilă. Nu era nici atunci, dar să spunem că avem o scuză, era pe vremurile când credeam că Toblerone sunt niște piramide în miniatură puse una lângă alta.

Vreau să cred că din anii trecuți de atunci a învățat toată lumea.

Tocmai de aceea dispariția locurilor de gen Rock’n Regie nu trebuie privită nici pe departe ca o nenorocire, ca un final, ci ca o victorie a normalității și, totodată, ca o cărămidă pusă pe un drum curat, așa cum și trebuie să fie, cărămidă care să ducă la seriozitate, respect și, în cele din urmă, la o piață rock sănătoasă pentru public, artiști, organizatori și toți ceilalți implicați în fenomen.

Desigur, doar dacă o vreți așa și doar dacă în voi s-a modificat ceva. Cum România este tot în stadiul de Ev Mediu nu m-ar mira să nu se fi întâmplat asta, deși am senzația că nu v-ați găsit servicii ducându-vă la interviu cu tricoul de acum 20 ani.

Ei, cam despre asta este vorba.

Comments 8

  • La cat de multe cluburi de manele avea Militariul putea foarte usor sa se numeasca Maneletari! :)))

    • Cam așa ceva :) A rămas doar ăla, cred, probabil că a învățat să păstreze clienții. Și mai este Hanul Drumețului în sector, la doi pași de mine. Până seara este frecventabil, după ora 21.00 nu mai ai ce să cauți pe acolo, că vin băieții :)

  • SafeHouse, bre :P. Ca de mode, locul ala era Sh*tMode :))

  • Nu era cel mai luxos loc, dar nici nu reprezenta acel cumul de degradare și putreziciune pe care le aduci în discuție cu atâta patos. Vorbești de parcă lumea s-ar împărți în ”oamenii de bine care susțin rockul” și ”abjecții irefutabili din Rock’n Regie”. În afară de câțiva dubioși aș putea spune că am văzut destule persoane decente, care simt uneori nevoia să vină într-un loc mai fără pretenții, așa cum alteori au chef de un concert sau pub mai stilat. E vorba pur și simplu de diversitatea activităților. Da, drumul era nasol, sunetul sugea și nu prea aveai aer, dar o data la câtva timp mergea un karaoke cu prietenii. Eu personal nu am auzit pe nimeni să jelească prea mult că s-a închis; probabil găștile de adolesecenți care treceau pe acolo îi simt mai tare lipsa, că la vârsta aia te atașezi mai ușor de locuri și de oameni. Asta e, le trece peste două zile. Nu era nevoie să arunci cu atâta balegă.

    • Exact ce am spus azi, acolo nu trebuia să se cânte altceva decât karaoke.
      Trecând de asta, fiecare are pretențiile sale, conforme pregătirii și mediului în care a trăit, și mă refer aici inclusiv la cei de care a fost înconjurat. Pentru mine aia era o cocină, și sunt departe de a fi vreun fițos, ba dimpotrivă, merg în locuri extrem de simple, dar care știu să mă respecte.
      Partea cu balega este absolut jenantă. Dar este drept, pe asta o pricep, aici s-a ajuns când nu ai aceeași părere cu a tuturor. Te asigur însă că nu sunt singur pe drumul acesta, sunt și alții care gândesc precum gândesc eu, chiar dintre cei care au cântat acolo, dacă acea mizerie a putut vreodată adăposti o cântare.
      După cum am spus, poate ne vedem cândva pe undeva unde nu arată a cocină, iar clientul nu este considerat doar o vacă de muls. Mai are mult țara asta până când se face bine, de fapt aș spune că nu se face vreodată pentru că mizeria nu este în baruri, este în oameni. Ei sunt cei care o duc mai departe, din nefericire.

  • Hehe, da… cand am inceput sa citesc am avut acelasi gand pe care vad ca l-ai formulat si tu pana la sfarsit. Lacrimile si protestele online nu sunt sustinere. Cum zice englezu’, put your fuckin’ money where your mouth is!

    Chestie care as fi crezut ca e de bun simt, da’ in momentu’ in care ti se multumeste pentru sustinere la standu’ de merchandising din cauza unui singur nenorocit de tricou (nici nu mai stiu cat mama dracului o fi fost, dar probabil pana in 50 de lei) iti dai seama ca nu prea e…

    • Păi nu este. Și nici nuva fi. Nu avem cultura susținerii prin cheltuială pentru lucrul respectiv. Uite, fanii Stelei, cică vor să ia ei echipa, să plătească lunar cotizație pentru ea, să fie ca afară. Nu se va întâmpla asta. Or să fie maximum 1.000 care ar da bani, printre ei și eu, că na, asta mi-e pata, sunt cu Steaua, dar nu se va ajunge ca milioanele alea de steliști să cheltuie toate pentru echipa lor. Că nu e în sufletul nostru să facem asta.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: