Românii sunt incapabili să se civilizeze

Am crezut că anul acesta s-a schimbat ceva. Adică nu am crezut, greșesc față de mine, doar am sperat. Nu mai am de mult credința că neamul acesta poate fi civilizat. Ei bine, e chiar mai rău decât în anii trecuți.

Românii nu știu că sensul de deplasare normal este pe partea dreaptă. Ori majoritatea sunt întorși din Anglia, ori au dezvoltat un adevărat cult al modelului de circulație adoptat de britanici.

Românii nu știu că nu este normal să o tai pe diagonală când ți se pune ție pata, așa cum făceai acasă pe lunca din satul natal, fără să te asiguri. Chiar nu este. Desigur, tot ei se supără, dar asta deja altă discuție. Fiecare meltean schimbă sensul de mers de nici Ayrton Senna nu s-ar descurca cu ei.

Românii nu știu cum să meargă în grup. Logica normală ar spune că apreciezi cât de larg este drumul pe care circuli și te așezi de așa natură încât să aibă toți loc. Logica românească spune că dacă sunt șase, opt sau mai mulți, atunci este neapărat necesar să meargă în linie, jenând chiar și circulația din celălalt sens.

Românii nu știu să-și crească puradeii. Pe bune, nu. Când ți-l lași să alerge printre biciclete, role și alte chestii care-l pot lovi, singurul lucru la care mă pot aștepta este ca selecția naturală să-și facă simțită prezența cândva. Poate că atunci vor și învăța ceva din asta, ceva care să le folosească la următorul borac.

Românii habar nu au să stea la coadă, deși coada face parte din ADN-ul românesc. Este prea mult pentru ei să facă o coadă pe marginea obiectivului vizat, nu, ei trebuie să o facă din fața acestuia direct în spate, perpendicular pe orice chestie pe care se poate circula. Nu vă spun cum arăta azi coada de la I’Velo Tineretului. Am crezut că vor continua pe deal până sus, la Crematoriu.

Românii fie nu cunosc ce sunt alea coșuri de gunoi, fie le este teamă de ele. Altfel îmi este greu să-mi explic tonele de mizerii aruncate din mână direct pe caldarâm. Fraților, cutia aia verde sau galbenă, sau ce culoare mai are ea, este făcută să adune mizeria voastră. Folosiți-o.

Românii nu știu să pună la punct o chestie logică în materie de terase. Dacă au dat de un loc, au trântit rapid X mese, Y scaune, și gata, comerț. Desigur, aici au avantajul că românilor consumatori nu prea le pasă. Pune un grătar cu mititei și un frigider de bere în mijlocul unei cocini și ei vor veni și acolo. Valabil inclusiv pentru târgul ăla din Cișmigiu, cu barăcile alea pe care au fost incapabili să le amenajeze pe o alee pe care să mai fie și loc de circulat. Trântitul în drum este la ordinea zilei.

Românii nu știu să-și educe puradeii. De asta deja eram convins. Un inutil de 8-10 ani era pe stradă cu familia și i-a cerut maică-sii o țigară. Individa s-a executat și i-a întins pachetul, punând deasupra lui și bricheta. Altfel, am văzut că orice puradel este lăsat să facă orice. Nu contează, e libertate, e copil, lasă-l să facă. Pe tutele care-i cresc așa i-aș bate cu el peste bot.

Românii habar nu au de bune maniere. Sunt complet de acord, combinația dintre bere și mici te face să râgâi, dar nu faci asta la masă, în public, în clipa când mai mănâncă și alții, chiar dacă cele două tomberoneze cu care ești, plus tovarășul tău, te aprobă zgomotos. De asemenea, este complet greșit ca în public, la masă, să faci biluțe. Crede-mă, este. Bonus, dacă ți-a făcut Piedone grătare, este perfect, folosește-le, dar nu cu burta aia de sute de kile pusă la soare. Ăla este loc de campat, nu de nudism.

Aș mai putea adăuga, dar mă opresc.

Pe lângă toate acestea, faptul că la Răzoare am fost la doi pași să mă facă un taximetrist pilaf și că am scăpat doar pentru că la traversări, chiar și când este vorba de semafor și trecere de pietoni, sunt paranoic când vine vorba de a mă asigura că ajung viu dincolo, nici nu mai contează. A fost parfum.

Mă duc să mă uit pe pagina de FB București, unde pot vedea fotografii de pe vremea când fețele și logica românilor arătau altfel și nu exprimau teoriile lui Lombroso.

Comments 4

  • Exact asta am pățit azi în parc.
    Am ieșit sa îmi fac turele de lac.
    deși aleea e lata, mergeau câte 6 blocând toată lățimea sa

  • știi care este cea mai eficientă metodă de civilizare? amenda. câtă vreme ea nu se aplică, natura umană (care nu are legătură cu naţionalitatea) se manifestă precum spui. nemții și austriecii sunt civilizați pentru că există niște oameni care veghează la respectarea regulilor aplicând amenzi fără nicio reținere. iar mentalitatea săseasco-germano-austriacă e cu “totul până la buzunar”.

    când vom avea şi noi nişte oameni ca cei de la asfinag-ul austriac, de zici că-s trupele de gherilă ale cruelei căutănd dalmaţienii pătaţi, ne vom civiliza.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: