Romanian Thrash Metal Festival 2014: thrash all day!

Romanian Thrash Metal Festival a ajuns anul acesta la a treia sa ediție. Ediție care a fost programată să se desfășoare în două cluburi, Fabrica și B52. Traseul dintre ele a putut fi făcut inclusiv prin intermediul pasarelei aferente, oricum distanța nu era prea mare, așa că nu văd de ce ar fi existat plângeri. Dar despre dispunerea aceasta vom mai discuta.

Prima zi de ostilități a fost, cel puțin în ceea ce mă privește, una mai scurtă decât mi-aș fi dorit. Am picat direct pe recitalul celor de la Damage Case, se apucaseră deja de cântat la ora la care am ajuns. Am trecut repede cu vederea peste ei, cum am trecut și peste Vehementer. În schimb mi-au plăcut The Outer Limits, prima trupă care am avut senzația că a încins serios populația din fața scenei. Apoi Hellcannnon, care au încercat ei ceva, dar din punctul meu de vedere nu prea le-a ieșit. Nici Sodomizer nu m-au impresionat, deși nu au sunat rău. Bolzer mi s-au părut în schimb ok, deși au cântat pe scena, să spunem, mai mică. O să discutăm și despre asta.
Și aici s-a terminat prima mea seară.

Dacă prima s-a terminat mai devreme, a doua a început ceva mai târziu. Am ajuns, practic, la ora la care naționala României încingea glia străbună în compania dușmanilor tradiționali, Ungaria. Motiv să remarc terasa Fabrica plină. Printre mâncare și bere, probabil și glezna fină a lui Sânmărtean. Urc și dau direct de Obsessor. Simpăticuți până la un punct, mai precis până la voce. Una care în câteva momente nu mi s-a părut a avea vreo legătură cu ce era pe scenă, dar asta este. Poate prima trupă la care am tresărit cu adevărat a fost Root, în B52. Un stil aparte și o interpretare pe măsură. De altfel îl știam de ceva vreme pe Jiri “Big Boss” Valter, însă ce am auzit a fost de departe mult mai bine decât albumele cu care eram obișnuit. O voce adâncă, pasaje spre Therion-ul de început, dark, ancestral, cam asta a fost senzația că include rețeta lor. Pe cealaltă scenă, Desaster la maximum, cu un show de zile mari și cu un public pe măsură. Despre Grave și Entombed A.D. nu pot spune nimic, trupele astea două au compensat din plin cele 2 zile de oboseală și plimbare între cluburi, iar L.G. Petrov este un monstru capabil să scoată din amorțire orice este încă viu. Ca la carte și de zile mari, cu un plus pentru Entombed A.D. pe care aș merge oricând să-i văd din nou.

Sunetul…uneori mai bun, alteori mai puțin fericit. Ca regulă generală, pe măsură ce te apropiai de scenă constatai dispariția calității, și aici mă refer mai ales la claritate, în timp ce de la mijloc în spate ajungea la cote la care puteai să-l înregistrezi liniștit cu telefonul, ca amintire. Desigur, aici ține și de acustica locului, nu cred că totul poate fi pus pe seama sunetiștilor. Oricum, nimic de natură să deranjeze serios sau să se constituie într-un motiv de eșec al vreunui recital.

Trecem la organizare. Pe care nu am cum să nu o apreciez, și aș spune că lucrurile au ieșit aproape de perfect. Acces și ieșire fără probleme, oamenii mereu la post și amabili, paza asigurată fără să se facă simțită, este drept, și pe fondul lipsei de evenimente neplăcute. Pe scurt, mi-a plăcut și am tot respectul pentru eforturile făcute de organizatori.

Ceea ce nu percep foarte bine este decizia de a angrena un al doilea club în cele 2 zile de concert. Da, este drept, așa au fost eliminate momentele moarte care ar fi fost inerente. Însă a generat un fenomen nou, saturația, pentru că a fost eliminat momentul de respiro dintre recitaluri, care din punctul meu de vedere este absolut necesar. Practic, imediat ce soseai dintr-unul din cele două cluburi “intrai” direct în pâine cu trupa de pe scenă deja gata sau aflată în recital de 1 minut. Din punctul meu de vedere cumva obositor, și studiind reacțiile de pe lângă mine pot spune că nu sunt singurul care a perceput lucrurile așa. Apoi, împărțirea a dat senzația că în B52 sunt trupele “mai mici”, de umplutură. Și nu este chiar așa. Nu știu cât de bine le-a făcut asta celor care au cântat în B52, pentru că au avut parte și de public mai redus, unii dintre spectatori oprindu-se să-și mai tragă răsuflarea, iar senzația că ești o a X-a roată la căruță nu este chiar plăcută. Însă unii dintre spectatori au descoperit și o utilitate certă în dispunerea aceasta: dacă în Fabrica berea Ciuc era 6 lei, în B52 ea era…5 lei. Vestea s-a întins și cel puțin o gașcă de vreo opt persoane de-abia aștepta recitalurile de dincolo pentru a-și lua bere mai ieftină. Da, este cumva penibil, dar așa stau lucrurile.

Poate că ar fi mult mai bună varianta unei singure seri în care să nu mai existe nici cea mai mică șansă de a percepe lucrurile astfel. Urmărind reacțiile celor din jur aș spune că o parte din trupe au fost “primite” doar pentru că erau pe listă, nu neapărat pentru că prezența lor acolo era așteptată. Desigur, asta nu este o generalizare, vorbesc doar de unele reacții observate. Mă gândesc la cum ar fi arătat o seară în care să fie adunate la un loc, ia să vedem…Infest, Cancer, Manilla Road, Desaster, Grave și Entombed A.D, adică ultimele trei trupe urcate pe scenă în fiecare dintre cele două seri. Înclin să cred că așa ceva s-ar fi transformat într-o rețetă muzicală perfectă pentru ceea ce se dorește a fi RTMF, dublată și de o rețetă financiară, pentru că nimeni nu face și nu trebuie să facă eforturi pe gratis. Poate că este ceva la care organizatorii se vor gândi. Eu consider că o singură seară, concentrată din punct de vedere al valorii muzicale, ar fi o variantă mult mai bună. Știu, se dorește susținerea scenei, șanse oferite unor trupe mai puțin cunoscute, dar pentru asta există și alte variante. Mă rog, oricum organizatorii știu mai bine. Am decis să vorbesc despre asta după câteva dialoguri avute pe tema dată, dialoguri din care a reieșit cam aceeași idee.

Un alt punct de atracție, măcar din punctul meu de vedere, a fost târgul rock organizat în cadrul evenimentului, tRock. Nu este o noutate, știm deja despre el și sperăm să-l mai vedem și cu alte prilejuri. Ca să pot reda tot ce este acolo ar trebui să apelez la metodele la care a apelat Caragiale. Pe scurt, de toate pentru toți în materie de tricouri, CD-uri, afișe, ecusoane…și multe altele. Din reacțiile citite am înțeles că vânzările de CD-uri nu au fost deloc rele, ceea ce din punct de vedere al industriei nu poate decât să mă bucure. Numai astăzi ce-am citit că muzica nu se mai vinde și că trupele nu mai pot urca din acest motiv, părere sosită de la Yngwie Malmsteen. Poate mai important decât toate cele de mai sus, schimbul de idei, discuțiile, întâlnirile, revederile, poate planurile de viitor în materie de muzică. Acesta consider eu că este marele câștig al unui asemenea eveniment.

Ceea ce mi-a plăcut foarte mult a fost atitudinea spectatorilor. Am avut de foarte multe ori senzația că nu am avut de-a face cu oameni diferiți sosiți la un concert, ci cu foarte mulți prieteni care se reunesc după o perioadă de vreme. Rar am văzut un public atât de unit, de eterogen, atât de aliniat în preferințele sale muzicale. Sunt pentru prima oară în situația în care observ așa ceva și trebuie să spun că efectul este spectaculos. Am rămas impresionat și spun din tot sufletul că acea comunitate adunată acolo merită tot respectul nostru.

De final, două cuvinte și despre amfitrioni. Acum multă vreme am spus că refuz să mai trec prin Fabrica din motive ce țin de condițiile oferite. La acea vreme plecam dintr-un club în care mă lipisem la propriu de niște canapele nespălate, și în care m-am spălat pe mâini într-o chiuvetă spartă, ceea ce a fost, cumva, și un avantaj: mi s-au clătit și pantofii cu care trei secunde mai înainte terminasem de stat într-o baltă de urină. Între timp, având la bază unele păreri ale celor care au mai trecut pe acolo, am decis să fac din nou pasul acesta. Lucrurile s-au schimbat, este mult mai bine și cei de acolo au parte de felicitările mele, se pare că și-au dat seama că treburile se fac și cu investiții. Voi reveni, nu mai am motive să nu o mai fac. Cât despre B52, loc în care am călcat pentru prima oară, m-am simțit ca și cum aș fi fost de ani de zile un obișnuit al locului. Poate și datorită luminii și aranjamentului de alt tip, poate și datorită dispunerii locurilor de așa natură încât unele dintre ele ofereau senzația unui mic separeu.

Să ne auzim cu bine de la următoarea cântare.

———

Materialul, aici.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.