Rockul in Romania – o industrie ‘moarta’, dar cu petrol la poarta…

In ultima perioada am avut nesansa de a vedea de doua ori acest lucru. Prima oara a fost la Metal Crush Party, un eveniment desfasurat intr-un anonimat aproape cvasitotal, a doua oara a fost la Romanian Thrash Metal, un eveniment care, desi a beneficiat de ceva public, a fost departe de a fi la cota la care ma asteptam sa fie din acest punct de vedere.

Metal Crush Party. Trei zile de metal in aer liber. Zeci de trupe. Bere. Mancare. Iarba. Mese. Bilete extrem de ieftine, 25 Lei ziua, 45 Lei abonamentul pentru 3 zile. O vreme perfecta pentru muzica. Public? Aproape zero.

Romanian Thrash Metal Festival. Noua trupe, unele din ele cu nume destul de serios in business. Club Fabrica. Bilete ieftine, 35 Lei. Public? De la jumatatea salii se putea gasi fara probleme un loc unde sa stai linistit. Sa mai adaug ca la acest eveniment a fost inclus si tRock, adica un fel de targ de unde puteai sa-ti procuri diferite lucruri, de la CD-uri la tricouri si nu numai.

In prima instanta vina poate fi aruncata pe modul in care s-a facut promovarea evenimentelor, strategia de comunicare. Gresit, din punctul meu de vedere. Poate ca la Metal Crush Party lucrurile n-au stat chiar bine din punctul acesta de vedere, dar evenimentul a fost vizibil pe site-urile de profil (si mai ales pe retelele de socializare), insa in cadrul RTMF nu se poate vorbi de asa ceva. Sa fie Facebook si Twitter doua zone in care mesajul incepe sa ajunga mai greu la public mai ales din cauza asaltului publicitar ? Discutabil, dar este o varianta de luat in seama. In acelasi timp nu cred nici in ruptul capului in varianta printului, a afiselor. Tot mai putina lume se mai uita pe stalpi sau panouri pentru a vedea ce evenimente mai sunt.

In a doua instanta vina ar putea fi aruncata pe organizatori. Poate nu au ales bine locatia. Gresit. Amfiteatrul Mihai Eminescu nu este chiar o minune a arhitecturii, dar este un loc perfect pentru a gazdui ceea ce si-a dorit sa fie Metal Crush Party. Iar Club Fabrica, trecand de toate probleme care exista acolo, este un nume greu in ceea ce priveste manifestarile de gen, si nu as spune nici pe departe ca este cea mai rea alegere, chiar daca sunt altele mult mai bune.

In a treia instanta am auzit voci vorbind, desigur, din colturile tastelor, despre preturi. Am detaliat preturile mai sus. Daca 25 Lei pentru o zi cu sase-opt trupe au ajuns “scump” inseamna ca nu numai rock-ul, ci toate scena muzicala este condamnata pieirii. Aici avem vesnica problema a rockerului. De fapt as spune ca este vorba, mai mult, de vesnica problema a romanului. Vrea totul gratis. Desigur, isi poate bea berea in Centrul Vechi, sa-l vada lumea pe-acolo, poate cheltui sute de lei pe alcool sau distractie intr-un club mai mult sau mai putin scump, dar pentru eveniment nu vrea sa cheltuie. Ma uitam si in vara la discutiile legate de OST Fest si Rock The City. Biletele erau considerate scumpe. Sunt curios in cate tari din lumea aceasta ar fi existat posibilitatea de a vedea atatea nume mari (ma rog, actuale sau mai vechi, in trendul actual sau old school) cu sumele respective. Stiu, societatea romaneasca nu este perfecta si, desigur, saracim pe zi ce trece. Asta nu inseamna sa devenim noi, dintr-un talent psihologic pe care-l manuim la perfectie, mai cersetori decat suntem.

Si aici intervine adevarata problema a randurilor expuse mai sus. Nici un organizator de concerte nu va pune pe picioare un eveniment pentru a pierde bani. El, organizator fiind, va dori sa castige, pentru ca din asta traieste. Sa castige mai mult sau mai putin, dar sa “iasa” peste acea limita care inseamna 0. Nimeni nu joaca whist, la 0, in organizarea de evenimente. De partea cealalta, rockerul roman incepe sa se gandeasca la faptul ca nu este obligat sa sustina din banii lui scena romaneasca de rock. Pana la un punct are dreptate. Cand da banii, el ar trebui sa primeasca un produs finit, bine determinat, pe care sa-l adopte. Nu are de ce sa creasca el o trupa. Dar, in lipsa publicului, pentru cine ar mai creste o trupa? Si, mai ales, cu cine? Cu prietenii? Cu organizatorii? Cu oamenii de la paza, asa cum a fost pe-aproape sa se intample in primele 2 zile de Metal Crush Party?

Am simtit asta pe pielea mea cand, obosit la prima ora a diminetii, observam cum pe diferite canale de comunicare eram intrebat “cum a fost”. Eram intrebat asta de oameni care-si umplu wall-ul de clipuri cu “metale”, de oameni care au idee de industria in sine, sub o forma sau alta. Cativa si-au permis sa-mi spuna ca “e adevarat, am auzit ca a fost de c—t?”. Oricum ar fi fost, mult mai trist mi se pare faptul ca TU, consumator, sa ma intrebi pe mine, CONSUMATOR, cum a fost la un eveniment care-ti era destinat. Ca tu vrei sa adopti parerea mea pentru a avea una mai departe, daca discutiile tale vor atinge cumva acest subiect. Si pentru ca am scris mai sus de treaba asta, sa subliniez ca vreo trei din acesti ganditori de la Hamangia cu basca dadusera pe seara check-in-uri…Centrul Vechi, acest Mecca al distractiei bucurestene, acest loc unic in care bautura ta scumpa se combina cu zugraveala picata din balcoanele in descompunere.

Desigur, in tot acest timp sintagmele negative nu inceteaza sa apara. “Rock-ul romanesc e mort”, “Frate, s-a dus si Iris, s-a terminat”, “Nu vine nimeni din spate, care rock romanesc?”. Gresit, iar. Din spate vin suficiente trupe, iar sintagmele de mai sus nu sunt decat marturia absentei publicului de la concertele lor. Absenta din cluburile care se chinuie sa traiasca din asa ceva, absenta de la concertele mai mari in care poti descoperi trupe extrem de bune in deschidere, absenta de la lansarile de album/single desfasurate in locatii mai mult sau mai putin fericite. Dragostea de muzica, in varianta ei 2012, ajunge din ce in ce mai mult sa se limiteze la a descarca albume de pe internet si la a critica absolut tot ce se vede in fata, pe principiul ca “nu se mai face muzica ca pe vremuri”, scuzata-mi fie cacofonia, desi nu este a mea, este a lor.

Si atunci, oare ce-ar fi de facut?

Pe organizatori, dupa cele doua evenimente detaliate mai sus, am ajuns sa-i consider un fel de eroi moderni. Isi fac treaba cat pot de bine si de cele mai multe ori foarte bine si, indiferent de problemele materiale implicate, au speranta ca munca lor va ajunge la cineva. Pana la urma, da, vrei sa castigi bani de-aici, dar mult mai importanta este partea legata de imagine, de propagare a evenimentului in spatiul zonei muzicale respective, de “awareness”, cum ar spune vreo piarita spalata pe creier ascunsa printr-un colt retras al unei corporatii. Pentru ca imaginea, publicul, CEREREA, duc la organizarea de noi evenimente si, implicit, la crearea unei piete de desfacere, pentru ca muzica asta este.

Publicul ar trebui sa lasa deoparte lenea, sictirul si superioritatea cu care navigheaza si sa prezinte pentru a vedea despre ce este vorba. Toate evenimentele ii sunt dedicate lui. A aprecia sau nu o trupa, a aprecia sau nu un loc (sala/ amfiteatru/ club), a aprecia sau nu o organizare nu sunt decat exact lucrurile de care este nevoie pentru ca organizatorii sa stie unde sa se indrepte. Nu poate exista o piata fara elementul ei principal, consumatorul de muzica. Iar piata aceasta nu se poate face sub forma pe care am vazut-o in ultima luna, adica trupele pe scena si consumatorul acasa, intreband pe Facebook cum a fost.

Culmea este ca, tinand cont de toate cele de mai sus, exact inainte de a scrie aceste randuri, m-a pufnit rasul vazand remarca unei persoane care se declara oripilata ca Voltaj a cantat 2 zile la rand cu casa inchisa si ca muzica lor este considerata “rock”. Este, ati ghicit, una dintre acele persoane care nu au fost acolo unde ar fi putut sa gaseasca “rock”, dar sunt suparate rau de tot ca “piata se duce in jos”, “nu mai este calitate” si, mai ales, “rocarul din ziua nu mai are cultura”. Ei bine, la intrebarea “cum de am ajuns aici?” pe care si-o pun fiecare dintre ignorantii astia, le-as da un singur raspuns. O oglinda. Una in care sa se uite si din care sa inteleaga ca imaginea de azi a muzicii rock este exact aceea pe care au construit-o prin absenta lor, prin refuzul lor de a colabora cu cei care le ofera pentru a avea din ce alege.

Le urez sa le prinda bine. Sau, daca vor intelege ceva din toate cele “desenate” mai sus, le urez sa ciocnim o bere la urmatoarea cantare!

BogDan

Cronica, aici.

Comments 1

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: