Rhino Bucket – “The hardest town” – 2009

Nu sunt sigur de unde să încep, şi mi-e clar că habar nu am unde să termin. Dar am să încerc…

Despre Rhino Bucket nu ştiam foarte multe. Probabil că dacă aş fi ştiut aş fi făcut greșeala de a refuza să ascult. Aşa, ştiind cât de cât despre ce este vorba, am făcut greşeala de a asculta. Cum s-ar spune, trupa asta stă între două lumi.

În primul rând, trebuie spus că Rhino Bucket practică hard-rock. Dar practică unul aproape leit AC/DC, fără să dispună măcar o singură clipă de inventivitatea, forța sau sufletul dovedit de imensa trupă australiană. Piesă după piesă, albumul se dovedeşte a fi un melanj de ritmuri, beat-uri şi teme AC/DC, dar slab scrise și slab interpretate. La unele piese poţi spune că ai parte de sound-ul de ani ’80 al…predecesorilor, iar unele te aduc mai aproape de “Blow up your video”, album considerat de mulţi ca fiind cel mai bun din discografia australienilor. Practic, nu ştii decât faptul că o copie de AC/DC nu poate suna decât ca o…copie de AC/DC.
Însă…

Însă există ceva. Sau, mai bine spus, cineva. Acel cineva se cheamă Georg Dolivo şi este solistul vocal de la Rhino Bucket. Ei bine, individul ăsta reuşeşte să-ţi îngheţe sângele-n vene prin faptul că seamănă enorm, uneori până la contopire, cu Bon Scott. Da, asta este marea calitate de care dispun cei de la Rhino Buckett, de un solist vocal care aduce al naibii de bine cu Bon Scott. Nu se chinuie, nu încearcă să urce, nici măcar nu vrea să-şi depăşească idolul. Nu. Georg Deolivo cântă şi o face al dracului de bine, cel puțin mult mai bine decât i-ar permite piesele de mâna a doua interpretate de colegii săi. Şi aici am o rezervă, pentru faptul că în Georg nu am descoperit sufletul pus de Bon Scott. Poate de aceea Bon este imens, iar Georg este doar vocalul de la Rhino Bucket.

Avem, aşadar, un album care străluceşte printr-o asemănare. La sfârşit, am rămas cu vocea lui Bon…pardon, Georg, înfiptă în vene, dar cu regretul faptului că restul trupei nu-i poate oferi ceva serios acestui solist vocal. Ah, era să uit: şi cu regretul că au ales să imite una dintre formaţiile pentru care imitaţia pare blasfemie.

Dacă sunteţi prin preajma sa, aş spune că nu ar fi rău să ascultaţi producţia 2009 a trupei. O să vă plictisiţi, o să vă spuneţi că puteaţi compune piese mai bune ca acelea, o să vă întrebaţi de ce Rhino Bucket nu are pic de forţă, imaginaţie şi personalitate, dar…
Dar veţi rămâne, în mod cert, cu Georg Dolivo.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.