Proștii de care chiar mă tem

Am lucrat de-a lungul vieții cu foarte mulți specialiști. Unii chiar erau, alții erau doar victimele închipuirilor. Cert este că li se dădea gir până și-n condițiile în care se vedea de la distanță că habar nu au despre ce vorbesc. N-a fost o problemă să lucrez cu ei. De regulă îi ascultam, încuviințam și mai departe făceam așa cum credeam eu. La final nu se supăra nimeni și ei își arogau imediat alegerea mea care, normal, fusese logică. Nici cu asta n-am avut o problemă. Eram plătit să lucrez inclusiv pentru specialiști și o făceam. Mă interesa salariul dus acasă, nu recunoașterea în fața vreunei persoane sau entități de existența cărora oricum nu eram interesat.

Nu m-am temut, așadar, de ei. Puteam să mă tem în clipa în care Convenția Democratică i-a anunțat pe ăia 15.000 ai ei. Aș fi putut să mă tem pentru că nu i-am văzut vreodată. Poate au fugit în munți, văzând că trebuie să lucreze cu Emil și Ciorbea. Poate, din aceleași motive, s-au ascuns și de fapt luminița de la capătul tunelului despre care vorbea premierul ăla nefericit era de fapt lumina care semnala baza lor secretă din care nu doreau să mai iasă. Poate. Cert este că n-au fost. Și-aș fi vrut să știu că specialiștii ăia există. Dacă erau extratereștri evadați din Aria 51? Dacă erau dacii din subteranele Roșiei Montane, scoși cu forța de-acolo? Dacă erau niște vasluieni? În sfârșit, cert este că nu m-am temut nici de ei. Nici azi nu mă tem, deși nici azi nu se știe cine au fost.

Nu mă tem nici de specialiștii programului “200 de coco un calculator pentru tine, mânca-ți-aș”. Oameni care sunt uneori atât de superficiali și de suficienți încât nu-și înțeleg nici măcar propriul punct de vedere folosit pentru emiterea judecății. Pentru că obiectivitatea, în cazul lor, este doar un cuvânt din dicționar. Vorbești de muzică și compari niște muzicieni, o să primești din partea ipochimenului un punct de vedere clar și absolut, deși n-a ascultat mai mult de trei dintre artiștii de care discuți și, mai ales, nu mai mult de două piese de fiecare. Vorbești în cunoștință de cauză despre cine știe ce sportiv adus vremelnic în atenția publică, te trezești că ești acuzat că murdărești cu noroi nu știu ce imagine formată anterior, de altfel greșită. Și pot da mii de exemple. Specialiștii știu.

Ceea ce este trist este faptul că din ce în ce mai puțini reușesc să gândească mai departe de propriile temeri. De temerea că, de exemplu, poate asculți muzică de rahat și ar trebui să iei măsuri față de asta. De temerea că poate habar nu ai de sport și că ar trebui să alegi ȘI momente în care să taci din gură, nu doar să vorbești. De temerea că o să fie rău dacă nu gândești după cum spun alții. De temerea că nu vei mai fi tu dacă, din propria credință, desigur, acolo unde aceasta chiar există, vei gândi în afara sferei corectului politic și a laudei de complezență. În sfârșit, poate cea mai mare teamă dintre toate, aceea că vei fi considerat prost dacă nu mai faci parte din mulțimea care transformă prostia în forță.

Am o veste tristă pentru tine, specialistule. Ești prost. Sau proastă. Ești prost sau proastă în interiorul unei mulțimi de proști. Aceasta este unica ecuație căreia i te pot anexa. Și dacă uneori sunt mai poate mai tolerant cu prostia, asta nu înseamnă decât că am motivele mele pentru a mă convinge până la capăt că-n unele zone ești irecuperabil și că, în mod cert, nimic nu va dura la infinit. Iar când decid să lovesc nu am nici cea mai mică formă de milă sau respect. Prietenia și aprecierea mea nu sunt false. Și nu sunt așa pentru că nici prieteniile și aprecierile de care am parte nu au fost vreodată false. Am alături de mine oameni care mă laudă când este cazul și mă pun la zid când trebuie. De asta le sunt prieten, cunoscut, cunoștință, amic sau orice altceva ar putea ei considera că le sunt. De aceea-mi sunt prieteni, cunoscuți, cunoștințe, amici sau orice altceva aș putea eu considera că-mi sunt.

Și-acum să vă spun de ce tip de proști (specialiști) mă tem. Uneori, dintr-un hazard cosmic, specialiștii de care am tot vorbit sunt oameni de la care la prima vedere ai pretenții. Oameni cu un statut social care vorbește inclusiv despre ziua de mâine, oameni a căror pregătire nu ar trebui să se limiteze la a perora în zona oricărui domeniu doar pe baza faptului că se pricep clar la unul, oameni a căror ținută morală ar trebui să fie una care să le ordone retragerea din zonele în care nu sunt siguri. Mai mult, oameni care au obligația de a se informa înainte de a vorbi. Oameni care au în responsabilitatea lor formarea altor oameni.

Ei bine, n-aveți cum să nu-mi dați dreptate: oricât curaj ar exista în fiecare dintre noi, de proștii care pregătesc alți proști nu ai cum să nu te temi. Indolența lor se va transmite și celorlalți. Suficiența lor se va transmite și celorlalți. Aroganța lor, bazată uneori pe sentimente care nu au nici o legătură cu obiectivitatea (naționalismul și feminismul, ambele extrem de prost înțelese, sunt doar două dintre ele) se va transmite și celorlalți. Și tot așa. Totul se va transmite și celorlalți. Celor pe care-i pregătesc.

Și, dragule domn și dragă doamnă, tu încă mai visezi la un viitor…

Așa că teme-te și tu alături de mine.

Comments 2

  • Io nu greseste niciodata manca-ti-as! Toti haladitii vine sa se bage in seama la mine, da’ io stiu cum sa’nvarte lumea si daca vrea pelivarezu meu le arat si la prostali, ca nimic nu stie!

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: