Poveste cu lorzi: minunații, fantasticii și excelenții recrutori britanici

De fapt nu este o poveste, sunt chiar trei. Le dau una după alta, în ordinea în care au apărut și concluziile le trageți voi. Aș trage și eu una la final, dar na, aș fi subiectiv, dragul de mine.

Acum vreun an sau poate doi mă abordează o firmă. O tu, centaur luminos, rază de speranță în ale IT-ului, Luceafărul pusului de RAM în placa de bază, n-ai vrea tu să vii la noi pă Londra să ne faci fericiți? Mno, pula mea, cum să nu vreau, scăpați-mă de aici, vă rog. Dau eu vreo două teste. Îmi scriu ăștia pe email după ele, boss, să moară Jamaika și Suzuki, ai intrat pă finală, finala se ține la Hotel Marriott în ziua X la ora Y, te rugăm să ne confirmi că ești interesat, o să fie interviul final, tu și încă ceva băieți. Cum să nu, vine băiatu’.

Cu o seară înainte mă duc în Centrul Vechi să beau cu doi amici. Vin pe la 4 acasă, mă culc, dimineață la 8 gata de funcționare, nu mă durea capul, de-astea, eram chitit să mă fac londonez. Și vine un SMS: “din motive obiective suntem nevoiți să suspendăm pe moment sesiunea de interviuri de la București, dar ținem legătura”. M-am ofticat.

Legătura am ținut-o. După vreo 3 luni mi-au scris întrebându-mă dacă nu sunt interesat de un post remote la… București. Să moară mă-ta că aș fi! Le-am explicat clar că eu nu plec din firma mea la nici o alta în România și că să facă bine să mă lase să mă dau cu barca pe Tamisa, așa cum au promis. Mkay, nu se poate. Bine, sugi pula. Peste alte 2 luni vine alt email: da’ n-aș vrea un post remote la Sibiu? Loool, le-am scris înapoi, ba da, cum să nu, Sibiu frumos, 2.000 euro în mână după taxe și sunt al vostru. A, păi nu avem pregătită suma asta. A, păi sugi pula cu poezia ta. Desigur, nu că aș fi avut intenția de a mă muta acolo, am zis doar să o calmez pe ornitorincă. De-atunci nu mi-a mai scris, am scăpat.

Ceva mai târziu de treaba de mai sus trimit eu un CV la niște neni. CV-ul este acceptat, îmi scrie hașerița firmei că da, e bine, hai să discutăm să vedem cum ne ajutăm reciproc. Stabilim un interviu? Stabilim, fetița, nu știu ce pula mea ai mai vrea de la mine după ce scrie în CV-ul ăla, dar de ce nu. Păi uite, ziua X ora Y e bine pentru tine? Desigur.

Cu o oră înainte de interviu îmi scrie că este bolnavă în polipi, a făcut tengâtită de la câtă pulă rece a luat și că să reprogramăm, nu poate vorbi cu gura plină. Cum să nu, tanti, facem și asta. Ei, să-mi spuneți dacă de atunci v-a căutat cumva pe vreunul dintre voi, că pe mine nu. Și nu vă spun cât timp a trecut.

Al treilea. Tot așa. Văd eu job și zic, hai să aplic. Ceva in house, finuț, vreo 70 de oameni la sediu, taman bine să mă mai odihnesc puțin muncind. Îmi scrie nenea ăsta înapoi: “Thank you for applying for the 1st Line Support role that I am currently working on. I am very keen to speak with you regarding the opportunity a bit further so I you could give me a call please on 01xxx xxx xxx as soon as possible that would be much appreciated.

I-auzi, frate, linia fierbinte, cu keen inclus! Și na, aș fi sunat, dar sincer, nu e chiar genul meu, nu aș fute așa ceva. Îi scriu macacului coroanei că mi se pare puțin aiurea să mă pună să-l sun, că discuțiile avute până acum cu potențiali angajatori străini s-au efectuat în urma apelului inițiat de ei către mine, de-astea finuțe, să nu se simtă vita ofuscată că lucrează pe un post cu care nu are vreo legătură. Și se așterne pauza. Ei, ce-mi scrie el după vreo săptămână și mai bine? Ia uitați:

“Hello,
Thank you for your recent application of 1st Line Support.
Your details have been reviewed and you have not been selected for shortlist on this occasion.
Due to the nature of this position and the volume of response we will be unable to provide specific feedback to you however, we would advise that you continue to look on our website www.XXX.uk.com, where we advertise all our positions.
Thank you again,”

Păi, sincer, să n-o fut eu pe mămițica lui între gingii?

Cum am spus, concluziile le trageți voi. Eu aș putea să generalizez și nu este deloc frumos. Deși mamă-mamă ce-aș mai face asta…

Hai cu Brexitu’, sunteți speciali.

BONUS TRACK – Deutschland über alles

Firmă din Berlin, sediu la doi pași de Checkpoint Charlie, vorba aia, muncești în istorie, frumos, Potsdam nu departe, orășel mistocuț. Trec de primul interviu. Foarte tare Bogdan, hașeru’ nostru te-a plăcut! Zic să nu mă entuziasmez. Vine al doilea, cu un nene de tehnic, jumătate de oră i-am spus tot ce dorea să știe, primesc după aia pe email omul nostru vrea să-ți adreseze mii de mulțumiri, este impresionat de tine, mergem mai departe. Aici m-am entuziasmat și am vrut să le scriu că prefer mai puține mulțumiri și mai multe mii. De euro, desigur, dar na, ce știu eu. So… Bogdan, mai ai de discutat doar cu șefu’ pă helpdesk din clădirea aia, ca să vadă dacă vă placeți, nu se mai pune problema de interviu tehnic, ne-ai demonstrat că până și beat reușești să bagi mausu’ în USB!

Good. Și aștept. Și aștept. Și aștept. Și le scriu. O voi, germani, urmașii lui Wagner din care și-a tras Manowar seva, consumatori de bere, mâncători de cârnați, ce facem, dăm interviul ăla ca să mergem împreună la primul salariu într-un Kartoffel House, să comande și pipota mea zwei wurst und ein bier?

A, păi Bogdan, știi, s-a suspendat angajarea pe post o perioadă, ne pare rău că nu te-am anunțat, e greșeala noastră, și după ce suspendarea a fost ridicată am găsit pe altcineva mai aproape de noi. Ne pare rău, reținem CV-ul, alea-alea, baftă.

Arbeit macht frei, zic, ce sloboz…

Comments 8

  • You’re doing it wrong.

  • Try harder :) Cand am sarit dintr-un oras in altul am avut in 2-3 saptamani interviuri cu vreo 5-6 firme din care doua s-au terminat cu oferta concreta pe masa, si asta fara sa locuiesc acolo deja. Nu te astepta ca procentul de seriosi in afara sa fie 100%, ca nu e.

    • Exact, despre aia era vorba, despre procentul de serioși de afară :)) Ce ai citit mai sus reprezintă chiar partea aia de oameni care m-au dezamăgit. Cu Berlinul a fost chiar nasol, mă doream berlinez, începusem să studiez niște lucruri… așa cum s-a întâmplat și mai nou, cu alții. Că na, vrei o căruță… e bine să vezi dacă ai cai pentru ea. Trecând de asta, britanicii mi-au lăsat la modul general un gust amar. Îmi mai aduc aminte de o discuție, părea să plece serios. Tipa a fost deosebit de interesată de salariul meu actual. I-am spus că ăsta nu mi se pare un punct de discuție, mai bine ne concentrăm pe ce ofer eu și ce pot oferi ei. Nu și nu, ea dorea să afle care este salariul meu actual. Bine, pisică, na, atât am. La care ea… “să mă ierți, dar acesta este un salariu care aici la noi este considerat de căcat, nimeni nu ar munci pentru banii ăștia”… well, 2 secunde m-am simțit într-un fel, din a treia începeam deja să îi explic niște lucruri. Ne-am despărțit prieteni, a rămas că nu ne mai auzim vreodată :))

  • Ce faci tu se numeste pierdere de vreme. Ti-am zis in seara aia la bere – inainte de “interviul” ala – ca nu o sa se intample nimic, ca nu exista jobul ala.

    Treaba asta functioneaza la modul urmator.

    Poti aplica la un job din UK atunci cand esti in Romania (sau Rwanda) cand aplici pentru un job pentru care nu pot gasi oameni in UK. Sunt doua tipuri de joburi de genul ala:

    – cele care cer cunostinte intr-un anumit domeniu. Sa zicem…neurochirurg. Si-atunci n-au ce face. Asteapta sa vina cineva de-afara, ca nu vor creste peste noapte chirurgi la ei in tara.

    – cele care sunt platite de-asa natura incat nici un britanic nu s-ar deranja. De exemplu, culegatori de cartofi. Asteapta sa vina cineva de-afara, ca-n mod cert nu se va deranja nimeni de-aici cu jobul ala. Doar ca ala-i genul de job pe care nu cred ca vrei sa-l faci nici tu.

    Cand unii se ofera sa-ti ia un interviu “face to face” in Bucuresti – la Marriott sau la cat(e)aua lesinata – e din cauza ca nu exista un job. Exista, in schimb, o companie de recrutare, care abia asteapta sa angajeze contractori. Pentru ca nici un britanic nu s-ar deranja sa lucreze in domeniul ala “pe contract”. Adica asa, cu termen de 3-6 luni, cu o plata sub cat se plateste jobu’ ala permanent etc. Adica nici unul din avantajele de a avea un job, da’ cu toate dezavantajele (pula job security, pula asigurari, pula contributii la pensie, pula preaviz, pula orice). Cu alte cuvinte, cei care fac asta sunt doar niste stapani de sclavi – sau asta vor sa fie. Si normal ca-i cauta-n Romania, Bulgaria etc, ca-n UK n-ar gasi pe nimeni.

    Now, tu aplici la jobul de 1st line support. Asta-nseamna ca mai instalezi un windows, mai schimbi un mouse, mai inveti lumea sa dea restart cand e prea albastru ecranul. Asta-i o chestie pe care-o poate face oricine de-aici. Sa luam in calcul faptul ca sunt deja oameni majori nascuti cu PC-uri (adica mai multe) in casa. Sunt suficienti de-astia disponibili aici. Caz in care…de ce ar astepta o companie sa vina unul din UK? Ca nu te pot chema “maine” la interviu, ca tu ai nevoie de ceva notice de-ala, sa nu platesti biletul de avion la pret aberant. Saaaau, trebuie sa-ti plateasca ei avionul/hotelul. Pai, ar putea, desigur, da’ de ce ar face-o? Ca oricum au 20-200 de candidati locali – someri care pot face asta – si pe deasupra aia pot incepe maine (Ca-s someri, nu?), nu au nevoie de o luna preaviz si plmuri.

    Aia cu care-ti pierzi tu timpul…asta sunt: niste oameni care-ti pierd timpul. Si daca-ti ofera un job, n-o sa-l vrei (ca e de sclav). Sau o sa-ti blestemi zilele (si portofelul) daca-l accepti.

    Mutarea in UK presupune sa spargi un buffer de vreo 5000 de lire (posibil mai putin, in functie de zona/circumstante). Banii aia inseamna bilete de avion, inseamna depozitu’ pentru a inchiria o casa, inseamna hotelul acoperit in perioada in care cauti o casa (ca nu vei gasi una de maine si disponibila tot de maine), inseamna cheltuieli (haleala, alea) pana-ti intra salariul. Sigur, ti-i recuperezi tu dupa vreun an de munca (poate mai putin). Da’ iti trebuie un job permanent/stabil pentru asta. Ca daca te tot muti la 3-6 luni cand expira contractul, o iei de la capat cu cheltuielile si simti ca mergi in pierdere.

    Asta-i prima chestie pe care-o faci si-o gandesti gresit.

    A doua chestie pe care-o faci gresit e ca aplici la joburi la care nu ar trebui sa aplici. Pe jobul pentru care aplici tu, o sa gasesti tot felul de marlanii tembele platite cu 25-32k (in teorie, ca-n practica nu exista jobul si ai de-a face cu niste recrutori inutili). Iar la joburile alea nu inveti nimic si n-o sa inveti niciodata nimic. Faptul ca instalezi un windows de 1000 de ori nu te face mai destept dupa un an de munca. Exista variante mai bune – joburi platite mai bine, joburi la care poti invata ceva – pe scurt, joburi cu potential. Jobul la care aplici tu inseamna sa concurezi cu Johnny, baiatu’ local de 20 de ani – ala care n-are pretentii, planuri de viata si vrea un job doar ca sa mai taca ma-sa din gura si ca sa-si permita iarba. Cu alte cuvinte, si daca-l obtii, castigi primul loc la 100 de bazine (umplute cu cacat). Iar daca aia-i lumea in care urmeaza sa te invarti, atunci o sa-ti dai tesle-n coaie dupa 4 luni c-ai plecat din Romania, ca “parca era mai bine acolo”.

    A treia chestie e ca-n 2019 ar trebuie sa se intample vrajeala cu Brexitul. Nici un recrutor serios nu-si mai bate capul cu recrutat europeni care nu-s deja aici. Pentru ce? Pentru un an?

    Viata e simpla in UK. Foarte, foarte simpla. Dar nu ajungi la viata aia simpla procedand cum ai procedat tu pana acum.

    Aia care chiar vor sa faca o chestie se muta direct aici cu catel, purcel si restu’ tribului, dupa care-ncep cu cautarea de joburi – unde pot incepe in gen 2 zile. Si-ntr-o luna sau doua, deja sunt pe plus (cu doua joburi, adica, nu unul angajat, unul somer). E atat de simplu. Implica efort si niste cheltuieli, ceva hotarare si mult tupeu.

    Daca totusi intentionezi sa-i dai asa inainte, poate ar fi bine sa incepi sa te orientezi spre alti tari – Germania sau ce vrei tu. In asta n-o sa mai fie cazul sa aplici din Romania de la anul.

    • Pana mea… nu pricep de ce a ajuns comentariul ăsta direct în folderul de deleted. Să mă fut pe wordpressul lor. Trecând de asta, da, ce naiba să mai zic… de aici este extrem e greu și știu asta. Și probabil că mi-ar fi mult mai ușor de-acolo, dacă aș fi deja acolo, asta cu referire strict la MB.

  • You’re feeding my confirmation bias 😂

    S-ar putea sa-mi schimb parerea candva, dar acum nu ma vad intorcandu-ma in postura de angajata. Nu ca n-ar fi o multime de aspecte urate legate de situatia mea actuala, dar… love and hate it, wouldn’t trade it!

    Cat despre intrebarea aia legata de venitul actual, eu le-am zis sa inghita sabii si pur si simplu am plecat de la interviu. Pe vremea cand inca practicam sportul asta de a incerca sa obtin privilegiul de a lucra pentru altcineva.

    • Teoretic aș putea să trec și eu pe spatele meu și să fac o firmă sau ce draci se mai face azi cu care să iau câteva firmulițe mici pe care să le drenez de niște bani și să o duc mai bine decât o duc acum cu salariul. Teoretic, zic, pentru că practic urăsc statul român și m-ar durea și mai tare sufletul dacă ajung să interacționez cu ei la nivel de acte. Pe zona mea de helpdesk e mai greu să iasă asta, dar poate ieși, sunt sigur că dau de cinci, șase, șapte firme de la care să iau 10 milioane pe lună și, adunate, milioanele astea să fie… nu-ți spun cu câte mai multe decât salariul meu actual :) Numai că, repet, a lucra direct cu statul român este pentru mine ceva mai greu decât orice altceva. Sunt gata să o f** pe premieru’ Vasilica dacă asta-mi salvează viața, dar nu să fiu în relații directe cu statul român. Nuuu :)
      Altfel, ai perfectă dreptate. Îndeplinește-ți visele tale până nu te angajează alții să le îndeplinești pe ale lor, cam așa era :)

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: