Persoanele publice și asumarea discursului în vreme de #COVID (și nu numai…)

Probabil că mulți dintre voi ați văzut imaginile de mai jos. Dacă nu le-ați văzut, ei, nu există moment mai bun ca ăsta pentru a le vedea. Este vorba despre utilitatea opiniei. Este vorba despre momentul când trebuie să taci și momentul când trebuie să vorbești. Este vorba despre Principiul lui Peter, acel lucru care funcționează din nefericire atât de bine în România. Și, de ce nu, este vorba despre fariseism.

Hai, vedeți imaginile. Le-ați văzut? Bun. Să discutăm.

We have to speak about things in the right manner. People with knowledge should talk about it and should tell the people do this, do that, do this and everything will be fine or not. Why me, I wear a baseball cap and I have a bad shave…

Ce trebuie înțeles de aici?

În primul rând că trebuie să știi când să vorbești și când să taci. Este un lucru pe care zilele acestea îl ratează multă lume. Este și una dintre marile probleme ale piariștilor și jurnaliștilor, săracii pur și simplu nu-și dau seama când să pornească și când să se oprească. Este vorba despre a alege momentul când discursul tău poate să conteze și, mai ales, când discursul tău chiar se potrivește cu situația despre care vrei să vorbești.

În al doilea rând este vorba despre cunoștințe. Când te adresezi publicului referitor la un lucru serios trebuie să fii foarte bine pregătit în acel domeniu. Mă dau exemplu pe mine, în jurnalism probabil că am scris despre orice dar am refuzat să scriu și să încerc să mă angajez în partea de jurnalism economic. Nu mă pricep și prin urmare nu aveam de ce să fac asta. Colegii și prietenii știu și pot confirma atitudinea mea. Mi s-a spus că nu e cine știe ce, pot învăța. Nu. Am simțit că nu am ce căuta acolo, că aș fi un fariseu.

Iar al treilea rând sau al treilea motiv este și cel mai important. Ca persoană publică porți cu tine o imensă responsabilitate a discursului. Și despre asta vorbește Klopp acolo. Despre responsabilitatea discursului. Pentru că ești o persoană al cărui discurs se va multiplica extrem de rapid în media, în public, și atunci în spatele discursului tău stă o responsabilitate fantastică. Tu, fie că vrei sau nu, ești vector de opinie. Și cu asta nu te poți juca. Sau te poți, dacă ești român.

Pe scurt, la subiectul de azi.

#COVID nu există, este o conspirație, Guvernul ne minte, vor să ne ia libertatea, fâșia de metal din mască este antena 5G, este un experiment, se instaurează dictatura medicală, nu ne păcălesc ei, Bill Gates vrea să conducă lumea alături de Soros, vaccinurile conțin un cip care ne va face sclavi etc.

Știu. Sunt niște deliruri care ar trebui tratate cu medicamente de profil. Dar sunt, în genere, niște păreri. Problema de aici intervine.

Una este ca aceste păreri să-i aparțină lui Durică Berechet, Poni Burlan sau lui Tilică a lu’ Sfetea a lu’ Pop. Sunt și vor rămâne păreri locale, întinse strict la lunca pe care se bea vin prost la asfințit de seară. Și alta este ca aceste păreri să-i aparțină unui om precum Jürgen Klopp, pentru că în acest caz ele vor fi rostogolite în comunitate la nivel statal și, în cazul său particular, la nivel global.

În zilele care au trecut de când s-a instalat pandemia am văzut dându-și cu părerea o serie întreagă de categorii sociale. Politicieni, artiști, cârciumari, jurnaliști, influensări, blogări etc. Pe undeva, în tot zgomotul ăsta au reușit să-și dea cu părerea și medicii, dar vocea lor nu prea s-a mai făcut auzită din cauza celorlalte voci, aproape asurzitoare. Și lucrul acesta nu a produs decât pagube, recte întoarcerea noastră la o situație care este chiar și mai grea decât cea de la început. Pentru că vocea specialiștilor, mai bună sau mai rea, a fost ucisă de vocea chibiților de pe margine, galeriei de la Peluza I, nucleului dur al poporului.

Iată un exemplu aplicat.

Mugur Mihăescu. Acum cârciumar. Un om care a influențat milioane de persoane prin glumele sale. Nu le discut calitatea, pentru mine este vorba de umor de șanț, dar acel umor a fost adresat majorității, a fost exact ce-i trebuia acesteia. Un om cu priză la public. Cu adepți. Cu fani. Cu ce vreți voi să fie. Om care vine azi, iese în piață, protestează împotriva măsurilor de protecție, se situează în partea celor care au ieșit în aglomerație pentru a se apăra de SARS-CoV-2 prin rugăciune. N-ar fi o problemă dacă el ar fi Leana a lu’ Pârțag, proasta satului. Este o problemă când el este Mugur, cel adulat. Este o problemă când el este Mugur, consilierul primarului general al Capitalei, primar general al Capitalei aflat în război mediatic pe tema testării populației, testare care acuză că i-a fost blocată din motive politice. Este o problemă când un om cu fani, poate zeci de mii, poate sute de mii, poate ceva milioane, iese și spune populației că virusul este o glumă, că nu trebuie să purtăm mască, că asta este dictatură și că tot ce ne trebuie este rugăciunea. Pentru că persoana sa, domnia sa Mihăescu, are aderență la public, a devenit un vector de imagine pentru populație.

Și la fel și cu toate celelalte păreri ale lui X, Y, Z, W sau cine se mai nimerește să aibă o părere în ziua de azi. Rafila? Lasă, uite ce spune Mugur! Tătaru? Lasă, uite ce spune Mugur! Cercel? Lasă, uite ce spune Mugur! Raed? Lasă, uite ce spune Mugur! OMS? Lasă, uite ce spune Mugur! Înlocuiți voi entitatea “Mugur” cu orice altă entitate publică pe care ați văzut-o dându-și cu părerea zilele astea.

Desigur, numele date de mine mai sus au greșelile și păcatele lor. Unele au și istoria lor tristă și eu nu am uitat-o. Însă ceea ce au față de entitatea “Mugur” este căderea de a se exprima pe acest subiect. Pregătirea necesară. Profesia necesară. Cunoștințele necesare. Pentru că aici intervine cealaltă fațetă a situației. Dacă entitatea “Mugur” s-ar exprima ca mine din cifre, date certe și specialiști care există, ar fi bine. Dar entitatea “Mugur” nu se exprimă din așa ceva. Se exprimă din pseudo-informație. Așa cum am primit eu în privat un filmuleț al unui “mare doctor” pe nume Rashid A. Buttar, doctor care spunea că a purta mască dăunează sănătății. Înainte de a da click să văd minunea aflam, 10 secunde mai încolo, că “marele doctor” Rashid A. Buttar este persoana de mai jos:

Rashid Ali Buttar (born January 20, 1966) is an American osteopathic physician, conspiracy theorist, and anti-vaccine proponent from Charlotte, North Carolina. He is known for his controversial use of chelation therapy for numerous conditions, including autism and cancer. He has twice been reprimanded by the North Carolina Board of Medical Examiners for unprofessional conduct and cited by the U.S. Food and Drug Administration (FDA) for illegal marketing of unapproved and adulterated drugs.

Aha. Pe scurt, marș la căcat, nu am de ce să te ascult. Și desigur, am făcut atentă și persoana care mi-a trimis clipul că poate ar fi normal să se informeze un pic înainte de a-mi arunca mizeria aia în mesageria privată. S-o fi supărat, nu s-o fi supărat, nu este problema mea.

Cam despre asta este vorba. Despre faptul că oamenii cunoscuți ar trebui să fie foarte atenți la ce spun în perioada asta, mai ales dacă nu au pregătirea necesară și minimum de informație necesar pentru așa ceva. Pentru că ceea ce fac nu este să educe, să deschidă ochii, să ajute, ci să încurce lucrurile, lucruri care și așa sunt complicate. Și în sarcina lor, mai ales a celor care sunt la fel de informați pe cât sunt eu de informat în teologie, eu pun creșterea numărului de infectări și decese, interzicerea intrării în diferite state europene și nu numai și posibilitatea ca într-un viitor nu neapărat îndepărtat, ba dimpotrivă, să ajungem iar la unele restricții care să dăuneze și mai mult societății, economiei și libertății pe care aceste personaje, aceste entități se bat cu cărămida în piept că vor să le salveze. Da, îi consider direct vinovați de asta.

O replică fantastică a lui Gheorghe Visu dintr-un film românesc excelent spunea că “Dacă ești deștept, nu fi prost!”.

Dragi persoane publice, dragi entități, dragi vectori de opinie, dragi artiști, politicieni, cârciumari, jurnaliști, influensări, blogări, orice mai sunteți voi. Dacă sunteți deștepți, nu fiți proști. Învățați să vorbiți. Învățați cât să vorbiți. Învățați când să vorbiți. Învățați de ce ar trebui să vorbiți. Învățați să fiți ca afară, să fiți europeni. Învățați că părerea voastră vine cu o responsabilitate în clipa când vă cunoaște o țară întreagă și sunteți urmăriți, iubiți, poate adulați. Pricepeți că toate aiurelile pe care le debitați uneori sunt de acceptat dacă ar veni din partea mea, entitatea necunoscută “Bogdan Constantinescu”, dar devin zădărnicirea combaterii bolilor și atentat la sănătatea publică în clipa când vin din partea voastră.

Știu, este greu să faceți asta în țara care se pricepe la toate, și dovadă pentru asta este că n-a ajuns nicăieri. Țara unde “Gogu” se pricepe și la apă, și la gaze, și la curent, și la parchet, și la gresie, și la zugrăvit și, mai ales, la conspirațiile mondiale care ating nefericita asta de țară căreia, uite și tu, îi este interzis să evolueze pentru că provine din daci. E foarte greu, și recunosc, uneori treaba asta mă atinge și pe mine. Eu însă mă scutur repede de ea și spun că regret, dar nu pot avea o părere decentă pe o anume temă, nu am datele și pregătirea necesară.

Opriți-vă însă până nu devine prea târziu. Pentru că mâine, alături de drama din #Colectiv, pot sta numele voastre când vine vorba de drama de #COVID. Pentru că mâine puteți fi alături de Ponta, Bănicioiu, Oprea, Cârstoiu, Piedone și Raed. Dacă am învățat ceva despre popor și dragostea sa este că poporul și dragostea sa se schimbă rapid. Dacă nu ați priceput încă asta vă spun cu mâna pe inimă că-mi este milă de voi.

Deveniți “o țară ca afară”. Asumați-vă responsabilitatea cu care ați fost încărcați în clipa în care numele vostru a depășit scara blocului în care ați crescut. Puneți umărul la a construi. Puneți umărul la a ajuta să trecem peste clipele astea. Puneți umărul la a le spune oamenilor că nu este o conspirație când ți se cer doar două lucruri, să porți mască și să stai la un metru de o altă persoană. Puneți umărul la a vă ajuta inclusiv pe voi, afacerile voastre, interesele voastre, nevoile voastre, situațiile voastre particulare.

Sau, după ce trece perioada asta, ieșiți în față și, asemenea lui Tudor Postelnicu, spuneți și voi “am fost un dobitoc”.

La televizor, pe posturile cu audiență, în prime time. Ca să vă vadă toți fanii și să decidă ei dacă sunteți de iertat după ce poate rudele, prietenii, apropiații lor au intrat în mormânt pentru că nu au ascultat de specialiști, ci de Peluza I a medicinei.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.