Pe bune, remake după “Scarface”???

Știrea este că Hollywood-ul nu mai are idei, drept pentru care pune la cale un remake după Scarface. Acesta ar urma să aibă loc în zilele noastre și este cantonat în Los Angeles. Desigur, va spune aceeași poveste a personajului cubanez care devine centaur sau băiat de băiat. Scenariul peliculei îi aparține lui Jonathan Herman, iar regia lui Pablo Larrain.

Acum, ciorbele reîncălzite au uneori șansa lor. Și discut inclusiv de Scarface. Prima poveste a apărut în 1932, iar rolul principal era jucat atunci de Paul Muni. Ceva mai târziu, în 1983, filmul are un remake, iar Tony Montana este dat pe mâna lui Al Pacino. Ce a urmat, știm.

Ei bine, aceea a fost șansa de care vorbeam. Să repui pe picioare un lucru după prestația lui Pacino, indiferent de cum va fi tratat subiectul și de cine va ajunge să-l joace, nu este doar o canibalizare a proiectului, ci un atentat la ceea ce are deja rol de cult movie.

Din punctul meu de vedere nu voi dispune nici măcar de cel mai mic interes de a vedea așa ceva și mi se pare o pierdere de timp. Dar așa cum spuneam…Hollywood nu prea mai are idei în ultima vreme.

Un remake după Godfather, ceva?

4 comments
    • În Mediafax sau Agerpres, că de acolo am luat informația, am citit că este remake. Acum, nu neg că ăia ar putea să nu știe foarte bine ce spun 🙂

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.