Păunesciană, la 3 ani de la dispariția lui Adrian Păunescu…

Nu are titlu. Poate va avea cândva.

Păunesciană…

Mi-e dor de-o țară care să ne știe,
Aici, la rând, așa cum stăm din ce în ce mai des,
De-o țară care să îmi spună mie “mie”
Și-n care să îmi fie drag pe străzi să ies.

Mi-e dor să nu mai știu cât poa’ să doară
Când văd bătrânii scormonind gunoi,
De țara-n-care pensia nu-i povară,
Iar ochii noștri nu-i mai plâng că-s goi.

Mi-e dor de-o țară-n care patul din spitale
Nu mai adăpostește moartea într-un chist,
Și-n care cancerul e pus rapid în zale
Și-i judecat ca trădător și nihilist.

Și mai ales, aș vrea s-ajung să nu-mi mai fie
Țara din buletin nemeritat mormânt,
Mi-e dor să fiu condus de-acum și pentru mine,
Și-aș vrea o țară-n care crinii nu conduc, ci-s în pământ.

Mi-e dor să fiu mai mult decât aș mai putea să fiu
Însă din tot ce văd mă tem că asta nu se poate,
Și că nici voi nu veți putea să faceți viu
Un loc care te vrea, de când te naști, pe spate.

Comments 23

  • am să-ți spun bună seara și-am să plec undeva
    către țara aceea, ce-o dorești, e și-a mea
    am să vin și în urmă ne vor plânge bătrâni
    printre sălcii prea ude de atâtea minciuni.

    am să-ți spun că ți-e dorul numai fum de țigară,
    și că țara aceasta a trăit, va să moară
    dar mi-e dorul la fel de egal, de nebun
    într-o țară în care se trăiește nătâng

    și ni-s oasele albe de trăiri din alt veac
    și ni-s domnii prelungi ca icoanele-n sac,
    le-am furat, le-am uitat pentru ultima oară
    mi-e un dor, ca și-al tău și e fum de țigară.

  • Vibrantă poezia “păunesciană”! Felicitări! Să recităm în gând o poezie de-a lui sau măcar un vers. Şi i-ar fi de ajuns. Dumnezeu să-l odihnească!

  • Pe lângă voi aprind şi eu febril ţigara,
    Sperând să-mi ard dorurile toate,
    Să mă ascund până când vine seara,
    Şi să fug apoi în fum şi-n noapte.

    Sătulă de ţara nimănui şi-a tuturor,
    De suflet strivit sub tălpi crăpate
    Doare că spun prea des „mi-e dor”,
    Ştiind că aşa nu se mai poate.

    Plătim scump chitanţe pentru fericire,
    Dar buzunarul ne e gol de mult,
    Ni se inoculează ideea de iubire
    Pentru cei ce ne împing în mormânt.

    Cu disperarea unui surdo-mut,
    Ne scrijelim în tăcere neputinţa,
    Tu auzi, alţii la fel, şi eu ascult,
    Dar nu în mâna noastră e sentinţa.

    Hârtia neagră e de mult semnată.
    Tot ce ne rămâne e un urlet mut,
    O ultimă privire goală şi aplecată,
    Spre un pământ ce parcă nu ne-a vrut.

    Ne aruncăm speranţa spre un alt tărâm,
    Cu alte limbi şi altfel de gândiri,
    Căci iluziile ne sunt strivite pe caldarâm
    Şi nu mai vrem chitanţe pentru fericiri.

    • Ahaha…
      Deci, să-mi dau palme…nu credeam că am să pornesc așa ceva. Ever! Uite, acum mă simt bine și mândru: am dat drumul la poezie. Scrieți, scrieți și iar scrieți, tovarăși!

  • Doar noi

    Doar noi mai facem cruci cu limba-n gură
    Mai credem că strămoşii sunt romani,
    Doar noi mai înfrăţim regretele în ură,
    Lăsându-ne mânaţi de bande de golani.

    Doar noi ne mai turnăm venin în cupa vieţii,
    Și prelucrăm prin puşcării credinţa.
    Doar noi împerechem urâtul, frumuseţii,
    Doar pentru că n-am descoperit căinţa.

    Doar noi ne îmbuibăm în pragul morţii,
    Smeriți , ne plimbăm morţii pe uliţi.
    Doar noi ne punem pe potriva sorţii,
    Inconștienți îi mai votăm pe prozeliţi.

    Doar noi filozofăm printre pahare,
    Negociem să vindem pruncii pe un cent.
    Doar noi mai ignorăm bătrâni şi asta doare,
    Și-avem talent să facem dintr-un prost*, docent.

    Doar noi ne vindem munca pe nimic,
    Umili muncim ca sclavi pe la străini.
    Doar noi îl declarăm pe frate, inamic,
    Cu ușurință am vândut suflet ca haini.

    Doar noi mai suntem morţi,`naintea morţii,
    În logica rotundei vieţuiri a sorţii.
    Şi morţii îi e greu să ne mai cheme,
    Mai credem că ne curg, cruci de argint prin vene.

  • Dincolo de mocirla cotidiană, fiecare dintre noi avem nevoie de puțin frumos. Ca un punct de sprijin peste urâtul pâclos ce ne înconjoară. Și da, cred că și eu așteptam asta.

    • Unii nu au, să știi. Mocirla este frumosul lor. Este drept, și din ea pot fi încropite diamante, dar durează mai mult și doare mai tare :)

  • cât de frumos! cât de frumos râde bardul văzându-ne versul! :)
    musai trebuie să repeți isprava, musai!

  • Acei ”unii” nu fac parte dintre noi…

  • Sper că zâmbeşte citindu-ne. Şi nu doar el. :) Ar fi frumos să iasă ceva din ce am aşternut noi mai sus şi să fie doar un început într-un noian de sfârşituri. :) Cum i-am scris lui BogDan, abia mi-a revenit condeiul.

  • […] să vă las cu el, aşa cum cred că se cuvine, şi cu câteva rânduri pe care le-am scris acum ceva vreme şi care sunt şi astăzi mai actuale ca […]

  • […] de mai jos au fost scrise toamna trecută într-un moment tare, tare frumos. că mi le reamintesc astăzi ar putea părea o întâmplare cu […]

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: