Parasite (2019)

Cum a luat Oscar, am zis să văd și eu într-un final această minune care l-a scandalizat pe Trump. Și ghici ce? Da, m-a scandalizat și pe mine, din mai multe puncte de vedere.

În primul rând aș spune că sunt sătul de filme legate de mizerie. Da, viața de zi cu zi este de căcat, inclusiv a mea. Da, sărăcia este nasoală. Da, lipsa de corectitudine este și ea groaznică. Da, disperarea poate produce monștri. Numai că neorealismul italian a trecut și epoca de aur a cinematografiei, de asemenea. Rossellini, De Sica, De Santis, Visconti, Fellini sau d’Amico au terminat benzina, și au făcut-o încă de atunci. Ultimul film care adoptă neorealismul italian și mai este și bun e Malèna al lui Tornatore, de altfel un mare fan al genului. Și-acum vine Bong Joon Ho, ia neorealismul italian, îl duce la coreeni, bagă trăit la demisol, gândaci și cutii de pizza și noi trebuie să credem dintr-o dată că ce face el este extraordinar. Nu, nu este, au făcut mai mulți treaba asta înainte de el. Și au făcut-o mult mai bine.

Dar asta nu era de ajuns. Nuuu. Trebuie să mergem puțin și spre Tarantino. Numai un pic, să nu bată la ochi. Nu băgăm prea mult sânge, dar băgăm. Nu mergem prea mult pe ideea că-n funcție de situație orice om poate deveni un criminal, dar nu evităm să facem asta. Nu le dăm săbii și alte alea, dar o facem cu pietre. Și hai să nu ne oprim aici. În dialoguri, ei, în dialoguri trebuie să generăm ceva nebunie, gen frații Coen și No country for old men. Să fie niște absurd acolo, să aducă un pic a discuția dintre Ed Tom Bell și Wendell. Nu mult, dar să aducă, să se simtă un aer de absurd concret, frizând aproape realitatea. Din nou, mare om, mare regizor Bong Joon Ho ăsta și noi trebuie să ne așternem la picioarele sale.

Cam asta a fost Parasite. După ce l-am văzut vă spun sincer că mi s-a făcut dor de opera de căpătâi a lui Cristi Puiu, adică momentul când ne-arată pula în Aurora, că altceva din partea sa nu am primit vreodată. Este incredibil cum o asemenea mizerie, cum o asemenea adunătură de secvențe folosite de alții, cum o asemenea clișeistică adunată de la regizori imenși poate ajunge să fie apreciată. Filmul ăsta este de la cap la coadă un fals imens. Nu mă miră că a luat Oscar. Academia aia a ajuns o asemenea mizerie încât nu este capabilă să vadă nici măcar când străinii copiază din ai lor. Se pare că a văzut Trump, dar Trump este prea puțin ascultat. Un asemenea copy-paste nu am văzut de când sunt, ăsta este blufful cinematografiei, istoriei sale, pe cuvânt. Nici măcar American Pie, fiecare din serie copiind după fiecare din serie, și nu reușește să fie pastișa asta generalizată de aici.

Prost film. Extrem de prost. O glumă sinistră, o adunătură de furturi care nici măcar nu trebuie mascată de cei care cunosc cât de cât cinematografie, pentru că ținta nu sunt ei, ținta sunt prostimea care habar nu are de unde a apărut, din ce a fost iscată pelicula asta. Și sub nici o formă meritând un Oscar. Nu am văzut 1917, dar Joker și The Irishman sunt cu trei clase peste această porcărie coreeană. Dar na, primul a cam speriat lumea, arătând ce se poate întâmpla și unde a ajuns societatea de azi, al doilea vine de la Netflix și tovarășilor nu le place manuscrisul.

Cam atât despre marele film. O să încerc să văd 5gang, pariez că ies mai câștigat, măcar râd de proști. Cât despre filmul de față, suntem într-adevăr în zilele în care am ajuns prea proști ca să merităm mai mult…

Bong Joon Ho, felicitări. Ne-ai făcut.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: