Palid veac

Schingiuit de sensuri
Și udat de ploi,
Curge veacul ăsta,
Curge peste noi.

Cade ca o pată
Pe pereți din ură,
Ora ne e dată
Doar când ni se fură.

Saltimbanci siniștri
Moartea ne-o livrează,
Iar conștiința pură
Ipocrit valsează.

Între cer și stele
Nu mai e nimic,
Chiar și absolutul
Sfârâie-n ceainic.

Suntem doar un număr
Într-un sumbru veac,
Decimat dezastru,
Moarte fără leac.

 

10 comments
  1. curge veacul ăsta
    schinguit de sens
    ca un nor de ceață
    trist, ambivalent

    cade ca o piatră
    peste ochi și gură,
    cade ca o moarte
    cu gust de cianură

    saltimbanci de ceară
    suntem. și tacit
    așteptăm să moară
    moartea la zenit

    când visăm la stele
    cu gust de țărână
    și ne trece viața
    cu gust de rugină

    numărați ca boii
    ne-nvârtim în cerc
    ca stafii de vată
    deghizate-n smârc

    așteptăm să moară
    veacul ăsta rece
    care cade iară
    ca o noapte. trece.

      • Uite că ajung să răspund…am spus eu că blogul ăsta este așa, ca să fie.
        Da, se pare că încă mai putem să scriem. Amândoi. Cine știe, poate ne dăm mâna iar cândva 🙂

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.