O sentință

Mă întinsesem pe hazardul ăla de fotoliu gândindu-mă la câți mizerabili făcuseră asta înaintea mea. Arăta ca femeia regimentului, aia în care-și goliseră acumulările câteva sute de flăcăi ai satului ajunși în unitate, femeia unică, minunea care asigura liniștea cretinilor cărora nu le-aș fi dat pe mână nici măcar chestia aia de curățat cartofii, că de armă nu se punea problema. O urcai seara peste gardul unității, o aduceai în dormitor, puneai hârtia igienică lângă ea ca să se șteargă după fiecare retardat în palpitații care se apuca să o zguduie și la final o aruncai peste gard în stradă, unde îi și era locul, strecurându-i în grabă un pachet de țigări și niște bani adunați din solda amărâtă a fiecăruia. Apoi te întorceai în dormitor și vedeai cine se plânge că a fost extrem de largă. Ăla era idiotul companiei. Na, nu toată lumea știe la ce poate folosi cu adevărat o felie de lămâie.

Cam tot de liniștit ceva era vorba și-n barul acesta care pe vremuri promitea, dar care sfârșise și el ca și altele într-un dolce far niente ce-i crease într-un final acea atmosferă sumbră de bodegă tristă, deși clientela era de cu totul altă factură. Sorbeam din bere știind deja că burgerul ăla nenorocit urma să-mi facă stomacul varză în maximum 30 de minute și priveam printre rotocoalele de fum la cei de la mese, încercând să descopăr utilitatea fiecăruia pentru viitor. Tineri, 98% tineri, poate 99%, atrași fie de mâncarea care astăzi nu mai era bună, fie de alcoolul ieftin în ciuda faptului că minorilor nu trebuie să li se vândă așa ceva. Ce vise și eu, unii vând minori și eu să am pretenția să nu le dai alcool!

La masa din spate, undeva într-un loc mai întunecat, o gagicuță care spunea câte ceva. Drăguță, cu țâțele în creștere dar bine subliniate printr-un decolteu studiat. Domina restul populației formată din patru masculi care probabil ar fi dorit mai degrabă să-i vadă pizda decât să stea cu ea la o discuție stearpă. Mă uitam la ei, la ochii aceia aruncați în clipa în care femela-și apropia gura de pai și sorbea din el, gest la fel de studiat, dintr-o dată se cabra totul în ei, li se modifica poziția, citeai pe fața lor toate pozițiile pe care le cunosc. Puține, de altfel, ceea ce raportat la ea devenea cumva trist. Și apoi clipa aceea în care toți au împărțit un croissant, ea mușcând aproape dumnezeiesc din el, apoi ștergând cu vârful degetului puțina ciocolată care-i rămăsese în colțul buzei, ah, și pe ei visând la un cu totul alt lichid în locul acela. Bukkake tineresc, irealizabil, dar vivid în vintrele tuturor. Și stăteau așa și se uitau ca idioții la ea și nimeni nu se gândea să-i spună “auzi, am o sticlă de Tokay acasă, e mișto, și pe deasupra cred că din noi doi ar ieși ceva de vinotecă”, chestie care l-ar fi făcut să plece alături de ea spre casa unde urma s-o pună capră și să se bucure de norocul medical, dacă intervenea.

La masa de lângă mine stăteau de vorbă trei exemple ale fugii de la școală. În primă instanță au vorbit despre femei, despre unde reușise fiecare să fută. Am aflat că unul reușise să facă asta la ea acasă, camera ei fiind lângă cea a părinților, altul reușise să fută la un tovarăș pe care de rușine îl rugase să stea pe scară cât reușea el să găsească pentru prima oară gaura iar al treilea reușise chiar să fută în gură. Ăsta din urmă mi s-a părut cel mai câștigat, sincer să fiu. Am aflat și de existența lui Teo, de la Teodora, “aia, frate, legenda”. Pe vremea mea lui Teo i se spunea curva cartierului, acum este legenda.

Vorbeau o romgleză perfectă, genul ăleia care te face să aduni eforturi serioase pentru a pricepe ce spun bipezii. Nu, chiar nu doream să știu ce spun, dar ei doreau ca eu să aud. Probabil că orice piariță serioasă s-ar fi umezit imediat auzindu-i și i-ar fi cerut automat în căsătorie ca să evite să rămână doar ele și câinele la 30 de ani. Genul ăla de piariță, îl cunoașteți, aia care a vrut să facă presă dar a fost atât de incapabilă de asta încât nici pentru anunțurile mortuare n-a putut fi păstrată în redacție, așa că și-a găsit vocația în a le spune altora ce să facă deși ea încă mai crede că Giotto e atacantul Romei. Genul ăla de ratată, da. Genul ăleia care când nu găsește unul de la care să ia țâță se repliază automat către unul căruia să-i dea așa ceva. În fond cine dracului poate spune cu precizie care-i diferența între a i-o crește și a-l crește?

Cu stomacul aproape futut de chestia aia din farfurie încercam să cred că nimic nu poate fi mai rău de-atât. Simțeam cum dragul de burger își cere drepturile și-mi pregăteam deja fiecare mușchi al trupului pentru bătălia care avea să vină. Poate că ați trecut măcar o dată prin asta, știți că lupta cu căcatul pe tine nu este chiar ușoară.

Și-n clipa în care credeam că eventualul meu chilot maro va fi cea mai nenorocită treabă din seara aia, unul dintre ipochimenele astea cică proaspăt futute se apucă să genereze o discuție în care se amestecau sociologia, psihologia, filosofia și onania. Curgeau termenii în aer, desigur, fără să le cunoască vreunul cu adevărat explicația, se dădeau sentințe, se analizau situații și gesturi, se judecau fapte. Plutea fumul peste lemnul imun la prostie, îți cânta-n suflet groaza, venele-ți erau analiză pentru cuvintele lor, pătrunse ca prin cel mai mic ac în tine, te cutremurai ca-n clipa în care ai fi aflat că Dumnezeu se fute-n cur, mureai cu fiecare secundă în care-ți doreai să scrii minute. Ca idee, dacă s-ar fi putut… ți-ar fi curs pula în ritmul în care curgea fiecare imbecilitate a lor, doar că umanitatea nu a cunoscut vreodată forma asta de gonoree, iar maică-ta, eventual prezentă acolo, ar fi concluzionat că pruncuciderea nu este neapărat ceva rău. Ascultându-l pe individul acela am raționat pentru prima oară că 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile nu este un film despre o dramă, ci despre o soluție. Te rugai pur și simplu ca discuția lor să nu-ți producă hemoroizi, atât de abrazivă față de suflet și carne era.

Și la un moment dat el, centrul Universului, ăsta era ăla care futuse-n gură și se pare că ăilalți doi îl ascultă cu evlavie, na, nu toată lumea-și lasă orgasmul între dinți la vârsta aia, se lansează în analiza unei cunoștințe comune de sex masculin. Nu era o concluzie, nici pe departe, era mijlocul discuției, și aud că eu cred că ăsta suferă de disperare sau aia, desperare, că nu știu sigur cum se spune.

Eram într-un pub care se chema Panik.

Și de peste 2 ani de zile simțeam pentru prima oară că numele acela nu mai este un hipstărism de care să fac mișto.

Numele acela devenise dintr-o dată o sentință.

Comments 6

  • Hmm, si totusi, de ce ai iesi cu o tipa si 3 puleti? N-are sens. O fi fost unul care statea atat de prost la agatat incat avea nevoie de 3 asistenti?

    Altfel, mie mi se pare o sentinta buna. Ca regula de baza, cu cat sunt mai rupti aia din jurul tau, cu atat mai bine iti merge tie. Se stie. Fara numar.

    Si, sa nu uit. Asta-i ultima chestie hipstereasca? In loc de laxativ iei burger?

    • La prima chestie nu prea am ce să zic.
      Sentința… este cum este.
      Burgerul, da, e un fel de modă pe meleagurile astea și are forme de la normal, adică acea chiftea care era în vremurile normale până la ceva exquisite, preparat de chef, gen burgerul din vită irlandeză Hereford care poate fi servit doar la Marriott și la care am citit că o masă-n doi un pic mai serioasă duce pe la niște milioane bune. Gen… este 65 lei un pahar de vin, pula mea. E un fel de bășinărie pe-aici cu burgerul, cam hipsteresc, așa cum zici și tu.
      Pricep de la cineva că există undeva un loc în București unde și micii au ajuns o chestie aparte. Gen, poți cere un carton de mititei la care să adaugi un nu știu ce sos de concept special.
      Nu-i așa că ți se pare că suntem o țară plină de gusturi și bani în condițiile în care-i plin de covrigării sinistre pe fiecare stradă? Nu mai vorbesc de pozele alea ale tale cu amanet lângă amanet lângă amanet, pula mea :)

  • acu’ mi-e şi ruşine să recunosc că am fost în Panik şi mi-a plăcut… bine, am stat cu căştile în urechi şi n-am auzit pe nimeni :)

    • Nu e problemă, o lungă perioadă de timp m-am simțit bine, am fost chiar fan, am mutat băutele dintre colegi aici etc. Ziua aia a picat așa cum a picat. Plus că treaba aia cu care au acoperit terasa este jenantă. Nu mai zic că s-a fumat în spațiu închis deși legea spune altceva și eu am trecut de perioada în care credeam că asta este o chestie rea, nope, nu este, pot mânca și respira. No more for me, poate doar așa, să mă văd cu un prieten pe drum, să stăm la o vorbă.

      • Mă bucur că ți-ai reconsiderat poziția pentru fumatul în spațiu închis :) Sper ca după ce s-au calmat apele discuția pe subiectul ăsta să se poarte mult mai rațional…

        • Ooo, da. Nici nu concep să mai mănânc unde se fumează sau să fumez unde stau. A fost mai greu să accept asta, dar e bine. E chiar bine :)

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: