O seară excelentă: Tribut la Louisiana Club

Că tot îmi promisesem de multă vreme că am să ajung pe acolo, sâmbătă am dat o tură prin Louisiana Club, un așezământ de muzici bune apărut la Orizont, în Drumul Taberei. Și am decis să ajung în seara aia pentru că pe scenă urma să urce un vecin de cartier cu trupa sa, Costi Sandu și Tribut, adică probabil una dintre cele mai bune voci pe care le are rock-ul românesc de ani buni încoace, om care a dispus de atât de multe și diferite colaborări încât mi-ar fi greu să le aștern pe toate pe foaie.

Pe Tribut îi văzusem până acum de două ori, de fiecare dată în Club Ageless, un alt club care însemna cândva ceva pentru underground-ul românesc, sau care măcar începuse să-și dorească să însemne, dar care s-a stins așa cum s-au stins multe alte lucruri din industria asta. I-am văzut în 2012 și 2013, de fiecare dată pentru Rockstage și de fiecare dată avându-l la chitară pe regretatul George Pătrănoiu. Și acesta a fost unul dintre cele mai interesate puncte de pe agenda mea de întrebări: cum se descurcă Tribut azi, când dacă nu mă înșel doar Traian Roșu mai face parte din formația pe care am văzut-o de două ori?

Răspunsul l-am primit destul de repede. Se descurcă bine. Și sună chiar foarte bine. Repertoriul a păstrat în linii mari ceea ce știam deja că ne oferă formația, au apărut și lucruri noi, mi-a plăcut de exemplu să ascult un “Nori de hârtie” executat ca la carte, o piesă care poate că a cam pierit din memoria iubitorilor de rock și m-am declarat încântat de modul în care sună Iris când dispune și de voce. Am avut în câteva clipe niște mici rezerve în ceea ce-l privește pe chitaristul Costin Varșani, un pic ezitant pe unele pasaje, dar mi-am dat seama că s-a încălzit puțin mai greu, funcționând apoi ceas. Radu Cartianu s-a achitat fără probleme de partea de bass iar Traian Roșu m-a enervat doar pentru că a refuzat un solo de tobe, deși aproape că tot clubul ceruse asta și la cum a bătut aș paria că urma să avem parte de ceva mișto :) Poate data viitoare, cine știe.

Una peste alta a fost o seară mișto pe care am de gând să o repet, mai ales că Tribut va mai trece prin Louisiana. Ba mai mult, vă recomand să nu o ratați nici voi, pentru că e nevoie și de astfel de seri, unele în care să stai frumos la o bere și să auzi cum se adaptează Costi Sandu fiecărei piese pe care o cântă. Și da, aceasta este una dintre calitățile pe care le-am văzut foarte rar la vocalii noștri: capacitatea de a te adapta mai multor stiluri și de a găsi modalitatea perfectă în a-ți folosi vocea pentru înșiruirea de piese în care te amesteci. Vorba aia, unii dintre soliștii noștri nu sunt adaptați nici azi propriilor piese, ce să mai vorbim de ale altora… Și atenție: nici nu s-a întrebuințat la maximum pentru că locul nu prea permite asta, a cântat așa, aș spune că liniștit :)

Și acum câteva cuvinte și despre club.

Louisiana este un club mic, intim, a cărei atmosferă este bazată pe prietenie. Am remarcat asta atât din relațiile formate ad-hoc între cei de la masă (unii dintre ei deja de-ai casei), cât și din modul în care ești servit. Ce am mai putut observa a fost că publicul nu a fost deloc eterogen. Au fost prezenți acolo oameni de toate vârstele și n-a fost nici o problemă ca ei să alcătuiască un public dar, mai mult decât atât, un organism care a funcționat perfect. Este locul ăla unde să te duci să asculți o muzică bună (și se ascultă muzică foarte bună acolo) și să bei o bere (sau orice altceva preferi) și să fii lipsit de fițele și răceala pe care le întâlnești în alte părți. Este acel loc în care să te simți familiar chiar dacă ești pentru prima oară acolo și exact așa m-am simțit și eu. Un spațiu la subsol amenajat cu gust, în stil american, și mi-au plăcut extrem de mult momentele în care pe perete au fost rulate afișe ale unor concerte de demult sau advertoriale la fel de pierdute în timp, legate de partea culinară. Apropo de aceasta, bucătăria este pe specificul Louisianei și am înțeles că este deosebit de apreciată. Nu vă pot spune încă nimic despre ea, nu am ajuns acolo să mănânc. Prețurile la alcool sunt absolut decente, ba aș spune că sunt foarte decente, cele la mâncare sunt ceva mai mari, dar asta vine și din faptul că nu veți mânca ceea ce vă pregătește șaormăria Maverick, aflată la doi pași, ci Cristian Marin, chef-ul însărcinat să aducă gusturile Louisianei în Drumul Taberei.

Pe scurt, e un loc în care cu toată reținerea mea față de spații aflate la subsol… am să revin. Apropo de asta, am văzut și o ieșire probabil de urgență, aflată lângă scenă, doar că-n seara concertului ar fi trebuit să sari literalmente peste două mese ca să ajungi la ea. Poate că ar fi interesantă o dispunere de așa natură încât în cazul unui eveniment nedorit ea să poată fi folosită fără mari probleme.

Trecând de asta, pentru mine a fost o seară excelentă.

Ca de fiecare dată, să ne auzim cu bine de la următoarea cântare.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: