o amintire din prizonierat

Telefonul suna apăsat. Era una din zilele care începuse prost de de la primă oră a dimineţii şi experienţa îmi spunea că aşa va fi până seara.

Telefonul suna apăsat. Sictirit, am adus receptorul la ureche.

– Bogdan.
– Ce mama dracului răspunzi atât de greu?
– Nu răspund greu deloc, X. Spune, ce s-a întâmplat?
– Da, bine. Vezi că nu ne merg telefoanele.
– Mai precis, ce înseamnă că nu merg?
– Nu merg, ÎN PULA MEA, da? Nu putem suna, nu ne poate nimeni suna, sunt aşa de 2 săptămâni, îmi bag pula-n ele de telefoane, că aşa nu se poate face treabă. Când vii să vezi ce este cu ele?
– O singură întrebare am: dacă nu merg de 2 săptămâni, de ce aflu tocmai acum şi, mai ales, care este vina mea în toată treaba asta?
– Băi, în pizda mă-sii, vii să vezi ce este cu astea, că-mi bag pula-n ele, am nevoie să sun? M-am săturat, vino să vezi ce este cu ele.

Cunoşteam vocea ameninţătoare de la capătul celălalt al firului. Era vocea unei piariste, plină de ea, fără ţâţe şi cu picioare ceva mai strâmbe decât beţele de la schiuri. Dintre toţi cei cu care lucram, era singura în care am descoperit dorinţa latentă de a face rău şi de a-i face pe alţii să se simtă mizer. Nu ştiu dacă în copilărie fusese agresată de câinele casei sau dacă la şcoală îi furau colegii tampoanele, dar în femeia asta se adunaseră multe lucruri nepuse la punct. Orice ai fi făcut, era inutil. Dacă i-aş fi livrat serviciile mele alături de limbi în pizdă, tot ar fi găsit ceva de comentat. Om după om, când venea vorba de evaluare, şansele lui de a primi un salariu mai mare erau zădărnicite ŞI de ea, pe care pupatul în cur, superficialitatea şi limitarea fuseseră pârghiile numai bune să o aşeze pe o poziţie caldă în firmă.

Bun. Mi-era clar că trebuie să-mi mişc curul până la sediul PR-ului, altfel ieşea nasol. Îmi iau de prin birou o tonă de scule (întotdeauna, când mă duceam la piariţe, luam cu mine tot ce puteam; erau incapabile să explice ce se întâmplă cu adevărat şi nu ştiai niciodată de ce aveai nevoie, aşa că precauţia era la ordinea zilei) şi mă pun la drum. Îmi compun mecla de aitist vesel şi gata să ajute, nu de alta, dar în firma aia erau mulţi cretini care considerau că dacă nu zâmbeşti ca maimuţa la banană nu eşti de-al lor, proactiv, înclinat către client şi alte tembelisme corporatiste.

Ajung acolo. Sunt luat pe sus de la intrare, mi se mai spune de vreo 10 ori că telefonul nu merge de 2 săptămâni, că nimeni nu poate să sune, că aitiul ar trebui totuşi să se înrijească şi de ele, chiar dacă au plecat din sediul mare, totul asezonat cu alte câteva puli din partea individei, că-i plăceau mult. Estimez că-i plăcea să le folosească verbal pentru că nu prea le primea, la cum arăta nici bărbat-su nu cred că strica prea mult penis pe ea.

Dau să arunc o privire. Nu ştiam dacă să plec de la centrala pe care le-o instalasem sau dacă între serverul lor şi al nostru era o problemă. Dar cum sunt o fire analitică şi-mi place să găsesc soluţii rapid…la a doua privire de ansamblu, problema s-a rezolvat.

– X, zici că nu vă merg telefoanele de 2 săptămâni, nu?
– Tu eşti prost sau vrei să mă enervezi? Da, am mai spus asta, în pula mea.
– Aha. Dar ştii de ce nu merg?
– Îţi baţi joc de mine?
– Deloc. Nu merg pentru că le-aţi scos din priză, absolut pe toate, pentru a vă băga în prelungitoare telefoanele mobile, playerele, ceasul ăla de pe masă şi ce a mai avut fiecare pe la casa lui. Ştii, când le scoţi din priză, ele vor refuza să mai funcţioneze. Estimez că fac asta pentru că nu mai sunt alimentate…

Pentru câteva clipe, liniştea a plutit între noi, ca două versuri ale lui Verlaine.

– Păi şi acum ce facem?
– Nimic deosebit, le băgaţi în priză. Şi de data asta, sfatul meu de profesionist este să le lăsaţi acolo.
– Păi, dacă tot ai venit, nu poţi face tu asta?
– Regret, nu. Am suficientă treabă dincolo şi nu am timp de aşa ceva. Cred că măcar atât puteţi să faceţi şi voi. Asta dacă nu cumva durează 2 săptămâni să reuşiţi.

Inutil să spun că mărirea de salariu am primit-o când m-am mutat în altă firmă.

Comments 16

  • bun asa =))
    nu ti-e teama ca va citi? =))

  • De curiozitate, dai si numele corporatiei sau e secret? :)

    • Nu e corporaţie. E ceva cu apucături de corporaţie. Şi numele nu este secret. Doar că nu face obiectul povestirii de mai sus :))

    • Eram curios ca de obicei cele cu cea mai mare “notorietate” sunt si cele care intampina asemenea probleme de personal. Ti se cere SeeVee cu multe linii … Dar nu observi ca electronicele functioneaza pe baza de…….electricitate.

      Zicea unu la stand up comedy ca prima intentie cand observi ca nu mai merge telecomanda, este sa o repari…nicidecum sa schimbi bateriile.

      • Hehe…
        Da. Este de notorietate. De mult prea mare, uneori, aş spune.
        În rest, pe tema de mai sus, redau o întâmplare, de data asta din Suedia: o bună prietenă e pe o bursă acolo; timp de 3 zile nu le-a mers multifuncţionalul şi aitistu’ aşezământului de învăţământ se dădea de ceasul morţii să găsească un specialist; ei, după 3 zile buna mea prietenă s-a uitat la ea şi a decis că problema era…că nu mai avea hârtie…

  • Come on, telefoanele erau scoase din priza ? In 2010 ?

    • Nu în 2010, ci ceva mai înainte :d Ceva mai înainte de ultimul meu loc de muncă, de care ştii, aşa că na, acum ştii şi unde eram înainte şi despre cine e vorba :))

  • Din ciclul : “Poti sa vii sa-mi bagi stecherul in priz(d)a?” :)

  • Poate erau obisnuite cu telefoane care nu trebuie bgate in priza.
    Prima data cand mi-am luat un DECT (acum mai bine de 6 ani, intre timp am si renuntat la fix de mai bine de 4 ani) si eu am sunat la firma de la care il luasem pentru ca nu mergea. Si m–au intrebat daca e bagat in priza. Eu: nuuu… dar are baterii?

    • Greu de estimat asta, mai ales după valul de cretimisme pe care le-au făcut de-a lungul unor ani. Nu, Ana, erau proaste, ai cuvântul meu de onoare cu mâna pusă pe inimă…

  • You made my day =))
    Am şi eu un specimen d-ăsta la muncă… şi povestea seamănă izbitor cu cea de mai sus. Lucrez part time la un call center, nu-i zic numele, firmă importantă. Într-o zi (fără soare), unui coleg din imediata mea vecinătate nu-i funcţiona telefonu’ cu fir. Team leaderiţa studiază atent problema, însă nici după lupte seculare care au durat vreo 20 minute nu observă nimic ciudat. Eh da’ tipu’ de la IT vede că era un mobil în priză.
    – Al cui e ăsta ?
    – Al meu, de ce ? ridică din umeri stimabila team leaderiţă.
    – Păi ştii, d-aia nu-i merge omului telefonu’, ca e priza ocupată…
    – Aaa, păi atunci mută-te la alt calculator, X-ulescu. Mai are o liniuţă şi se face full.
    În altă zi îşi pusese altcineva celularu’ la încărcat. Vine nefe…ricita cu o falcă în cer şi cu alta în pămînt şi-l smulge din priză, pe motiv că deh, consumă curentu’.
    Unii sînt mai egali decît alţii. C’est la vie.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: