Nu vă place Bucureștiul? Perfect, plecați de-aici!

Sunt bucureștean.

Sunt bucureștean și poate că asta nu este de mirare pentru nimeni. Sunt bucureștean și sunt și mândru și mâhnit de asta. Doar că altceva doream să subliniez când am pus boldul ăla pe cuvânt.

După tată sunt a 11-a generație care trăiește în orașul acesta.

Nu-s emigrat. Nu-s asezonat. Nu-s adoptat. Nu au trecut peste ai mei doar două generații de când se căcau în fundul curții. Nu că asta ar fi ceva rău, era doar ca idee.

Ca bucureștean spun cu mâna pe inimă că acest oraș este o cocină. O mizerie mai mare ca aici nu cred că aș putea găsi în altă parte. Bucureștiul este mizer începând de la Centrul Vechi și terminând cu Ferentariul. Și mizeria este aceeași. Interioară. Pentru că de aici pleacă toate celelalte mizerii pe care le vedem. Bucureștiul este un oraș în care nu se poate trăi. Un oraș care distruge tot ce ar putea fi frumos în oameni. Când de dimineață până seara ți se scurg betoanele-n suflet, nu ai cum să trăiești frumos nici dacă vine Dan Puric să-ți explice despre asta. Când pierzi 2-4 ore din viața pe drum și ajungi acasă terminat, dezumflat, obosit și stresat, nu ai cum să trăiești frumos. Când navighezi printre gunoaie, flegme, rahați și urină îți este clar că viața ta nu poate avea iz de Chanel.

Spun asta din proprie experiență. Viața pe care o duc acum, mulțumitoare din multe puncte de vedere, își cere tributul ei. Nu mai pot să scriu. Nu mai pot să cânt la chitară. Nu mai pot să fac o plimbare. Nu mai pot să mă văd cu cei cu care obișnuiam să mă văd. Mai grav decât toate, nu mai pot să zâmbesc. Pentru că am ajuns la nivelul la care pentru prima oară în viață am tot ce mi-am dorit cândva să am, doar că pentru asta sunt nevoit să plătesc prin toate celelalte de care nu mă mai pot ocupa. În cea mai mare parte pentru că trăiesc în București și orașul acesta este gata să-ți ofere orice, dar nu și posibilitatea de a avansa și pentru tine, în forul tău intim, în formarea ta interioară. Bine, de fapt aici nu este doar problema sa, ci a țării, dar aici toate acestea se resimt la nivelul maxim.

Când acest oraș ar ajunge să mă sufoce la modul la care să ajung să nu mă mai recunosc în el, aș părăsi Bucureștiul la modul rapid și de neuitat. Mi-aș cumpăra și întinde un covor roșu pe care să calc de la ieșirea din scară până la ușa taxiului. Taxiul ar fi un Black Cab. I-aș spune să se grăbească spre gară sau aeroport ca nu cumva să se prindă orașul că vreau să fug de el și să-mi întindă în cale cine știe ce capcane care să mă țină aici. L-aș părăsi probabil doar cu hainele pe care le am, nici acelea toate, și m-aș apuca să construiesc totul în altă parte. Aș lăsa aici aproape tot tocmai pentru că acele lucruri sunt impregnate de București și mă tem că nu sunt nici pe departe compatibile cu un alt oraș.

Și așa cum am spus mereu, aș părăsi București DOAR pentru partea aceea de țară care începe de la Brașov în sus. Nu aș avea probleme să stau între maghiari. Nu aș avea probleme să stau între nimeni atâta vreme cât aceștia nu ar fi bucureșteni. Pentru că deși stau aici, deși mă chinui să răsuflu zilnic navigând prin tomberonul ăsta existențial, ceva din mine nu este din București cam tot așa cum ceva din mine nu este din țara asta.

Acum, o să merg un pas mai departe și-am să spun lucruri care poate că unora nu le vor conveni. Bucureștiul este așa și pentru că nu mai este de multă vreme format doar din bucureșteni. Bucureștiul este așa inclusiv pentru că aici au fost aduși sau, după revoluție, au venit fel de fel de tipuri de neanderthalieni. Unii, într-o anume zonă a țării, folosesc pentru treaba asta termenul de vinitură. Mi-e drag și-l folosesc și eu, sperând că am să fiu iertat pentru asta. Am citit o mie de materiale și am vizionat mii de poze și documentare în care Bucureștiul arată altfel. Numai că toate sunt de dinainte ca exodul către el să atingă cote dramatice. Asta nu-nseamnă că bucureșteanul autentic nu-și mai ia mucii cu mâna, după care fie-i trântește de pământ, fie îi șterge de pantaloni sau de bara de susținere de la metrou. Nici pe departe, Bucureștiul a fost cândva un sat și unii dintre cei care au rădăcini serioase aici nu l-au mai putut scoate din ei. Însă pe măsură ce ăia care au crescut cu un anume stil de viață au ajuns să umple acest oraș cu apucăturile lor, și orașul și locuitorii lor autentici au început să se transforme, pentru că viața și evoluția cetății este determinată de majoritate.

Undeva îl înțeleg pe Ceaușescu. Restricționa accesul la București pentru că nici măcar el nu-l dorea un al doilea Scornicești.

De aceea azi ne confruntăm la fiecare pas cu, pentru a da doar un exemplu, sindromul luncii natale. Da, exact. Să nu lași omul să coboare înainte de a urca, să circuli haotic, pe care parte a străzii crezi tu că e normal, să avansezi fără nici cea mai mică atenție față de cel de lângă tine, să schimbi benzile fără să semnalizezi, să nu știi să spui pardon când trebuie spus, să alergi ca dementul prin autobuz după un loc și eventual să arunci încă de la ușă sacoșa pe el, să nu lași 30 cm de spațiu între tine și celălalt om deși loc ai avea, să arunci resturile pe geam deși ghena e la un culoar distanță de tine… toate acestea sunt simbolul luncii. Aia pe care nu te deranja nimeni când o cutreierai, aia pe care nu o poți uita chiar dacă între timp ți-ai tras lanț la budă și urci la apartamentul tău cu o cutie care are butoane, deși ești cam dezamăgit de ea, butoanele alea nu au luminițe cum ai văzut tu la casetofoane.

Cu toate acestea, Bucureștiul este pentru mulți salvarea. Salvarea dintr-o viață anostă. Salvarea dintr-un orășel mic, mort, uitat de toți dumnezeii posibili. Salvarea dintr-o viață la coada vacii. Salvarea familiei pe care o ajuți când îi trimiți acasă ceva mai mulți bani decât primește ea din pensia de la fostul CAP. Salvarea dintr-o existență în afara vieții sociale, ceea ce te-ar transforma, ca individ, într-un posibil caz clinic, dacă nu cumva și legal, pentru că lipsa dialogului și a oamenilor te pot duce la o crimă. Salvarea de tatăl care încă te mai pipăie seara și de mama care-ți recomandă să faci și tu videochat, ca să ajuți familia. Salvarea de tot.

Tocmai de aceea când văd unul așa cum este ăsta din print-screen-ul de mai jos… recunosc, mă apucă spumele la modul extins. Pentru că unul ca ăsta nu a venit aici de bine ce-i era în Slatina aia natală. Dacă-i era bine acolo, acolo rămânea, și era și mândru de asta, exact așa cum îi stă bine oricărui oltean. Unul ca ăsta a venit aici pentru a avea o viață. Dincolo ar fi fost lipsit de ea. Unul ca ăsta a venit aici pentru a avea prieteni, pentru a avea o viață socială, pentru a avea un salariu sau banii necesari pentru a se întreține. Unul ca ăsta, la fel cum am văzut că sunt sute, a venit aici, a beneficiat din plin de ceea ce a putut oferi Bucureștiul și s-a aranjat.

După care, când pleacă din el, când se duce acasă sau în vizită prin alte părți, primul lucru pe care-l spune este despre București și despre cât de căcat este el. Și spune asta uneori din contextul în care-l folosește precum un sclav, doar că nu plătește pentru existența sa de zi cu zi. Ei, ăștia, sunt aici doar cu fizicul, nu aparțin orașului, nu decid pentru el, nu plătesc taxe pentru ca el să se schimbe, nu depun o singură sesizare legată de disfuncționalitățile sale, nu au folosit vreodată aplicația Civic Alert, poate cel mai simplu lucru pe care-l puteau face pentru mamutul acesta sufocat de nesimțire.

Ei bine, dragilor vinituri, dacă Bucureștiul este atât de groaznic pentru voi, dacă vă apasă atât de tare, dacă vă doare atât de mult că noi, ăia de aici, îl urâm, dacă vă simțiți atât de bine când ieșiți din el, dacă vă provoacă atât de multă repulsie… atunci am soluția pentru voi.

Părăsiți-l dracului de tot și mergeți acolo unde vă este bine.

Noi cei rămași, bucureșteni și vinituri care știu că nu arătatul cu degetul este soluția, ne vom apuca să-l reconstruim din temelii odată ce s-a golit de patibularii care-l flegmează zilnic prin atitudinea lor mizeră față de ceea ce le-a salvat viețile.

Pentru că Bucureștiul acesta a început să fie ce este din clipa în care primul individ de genul celui de mai jos s-a dus acasă și a spus că orașul acesta este de căcat în contextul în care trăiește în el, doar că-n loc să se implice așa cum poate pentru a schimba lucrurile, preferă să-l condamne în discuțiile pe care le poartă când ajunge pe lunca din care nu s-a desprins.

Și mulțumiți la plecare că noi, bucureștenii, avem amabilitatea de a ne dori să reconstruim orașul fără să ne gândim să începem reconstrucția asta cu voi, punându-vă acolo unde vă este locul: încastrați în betonul noilor construcții, ca Ana lui Manole.

bucuresti

Comments 12

  • am plans citind. Am pagina deschisa de doua ore.
    As vrea sa comentez, dar inca doare
    O sa raspund… mai ales de apropo de “nu mai scriu”… si de multe

  • ci hai! căldarea de lumină te primește… 🙂

  • Deci sa iti raspund cu calm. Apoi, daca tot e sa fiu expulzat, zic sa fie 2 expulzari deodata: de pe blog si din oras.

    Asadar:

    1. Ma mira, la modul sincer, ca in 2 chestiuni asemanatoare amandoi gandim diferit, dar la modul invers. Fix invers. Amandoi dam vina pe “straini” cand e vorba de probleme, desi fiecare intelege altceva prin notiunea de straini. Tu dai vina pe strainii orasului, ca ei l-ar fi distrus, eu dau vina pe strainii tarii, ca din cauza lor nu merg lucrurile bine. Nu stiu cum e-n cazul tau, dar eu m-am cam convins ca NU am dreptate. Nu ca iubesc brusc ungurii, nu ca brusc ii apreciez, au bubele lor, dar daca e sa fie cineva vinovat, fie si pentru ca ungurii-si fac de cap intr-un loc, aia-s romanii. Cand vin unii si ajung mai numerosi ori cu mai multe drepturi decat tine, tu si numai tu esti de vina.
    Altfel, ma distreaza argumentatia ta atat timp cat tu ai ras ani de zile de mine fix din acest motiv.

    2. O chestiune de gusturi, ca imi place ori imi displace un oras, s-a transformat intr-o chestiune extrem de serioasa. Si plina de ura. Ceea ce ma mira, dar ma si bucura intr-un fel. Faptul ca o postare amarata de-a mea atrage atatea persoane si atatea sentimente sincer ma bucura.

    3. In cazul meu, sincer sa fiu, nici macar nu poate fi vorba de vinitura. Poate parintii mei. Eu m-am mutat in Bucuresti de la 7 ani, aici m-am educat, aici am trait. Acu’, nu stiu cat conteaza “originile”, eu stiam ca la comunisti contau, iar acu’ cica nu mai suntem in comunism. Altfel, repet, eu sunt mai bucurestean decat oltean, iar in Slatina natala nu m-as muta. E un oras mort si asa va ramane mult timp.

    4. Problema mea cu acest oras nu este data doar de locuitorii sai, ci si de modul in care arata. Facand abstractie de oameni si de mizeria facuta de ei, Bucurestiul e un oras URAT: s-a dezvoltat urat, cu cladiri de sticla trantite pe langa unele istorice, cu zeci de mall-uri unele urate, altele digerabile, cu putine zone exclusiv pietonale, unde sa te poti plimba, cu parcuri URATE si neingrijite (Herastraul ar putea fi un parc misto, dar nu e). Si exemplele pot continua. Toate astea se intampla din cauza viniturilor?

    5. De injurat nu injur, insa tu o faci. E problema ta, eu sunt o mizerie, eu merit sa fiu pus la stalp. Doar ca daca-s atat de mizerabil de ce oare iti pierzi timpul sa scrii despre mine, de ce ulterior tot tu ma (re)adaugi in lista de facebook? Atat de mizerabil sa fiu?

    Ah, da, ca ma intrebase cineva daca sunt suparat din cauza acestui articol. Sunt, insa dintr-un singur motiv: ma injuri cap-coada, de la primul pana la ultimul paragraf, si nu dai niciun link. Am 7 bloguri, am tot atatea pagini de facebook, am un profil personal de facebook si nimic? Postarea o pui ca poza. Nici macar un follower sa nu castig. Nasol, asta e, intr-adevar, motiv de suparare!

    In speranta ca vei accepta acest comentariu, zic sa ne vedem cu bine la proxima ocazie 🙂

    • Am înjurat pentru că, fără să-ți dai seama, atitudinile de genul acesta dăunează orașului. Ok, el este de căcat. Dar majoritatea celor care spun asta nu sunt chiar de aici. Sau nu de când sunt cei care sunt cu adevărat bucureșteni. Pentru că majoritatea nu vine aici să și construiască, majoritatea vine aici să mulgă orașul acesta de tot ceea ce are. După care “e de căcat”. Nu neg, este, dar asta nu înseamnă că are oricine dreptul să spună asta. De aia m-ame nervat 🙂

      • Cu asta nu sunt de acord. Amandoi avem dreptate, dar nu complet.

        Ideea in sine, ca unii au voie sa isi spuna parerea si altii nu au voie, imi provoaca repulsie. Adica fiecare are dreptul sa spuna ce crede, fara sa jigneasca. Da, nu-mi place cum arata orasul asta, am voie sa spun asta, fara sa spun ca bucurestenii sunt nesimtiti, de cacat si alte alea. E doar o parere, o stare. Atat.

        • Și aici intervine cealaltă problemă. Câți mai sunt bucureșteni? În zona ASE-ului, de exemplu, că trec zilnic de câte două ori pe-acolo, se vorbește moldoveneasca. Și uite așa suntem într-un cerc din care nu se poate ieși.

          • Apai daca zic eu asta despre o zona din Cluj, ca se vorbeste maghiara, de ce eu sunt sovin iar tu esti deschis la minte? :)) Ca aia-s mai civilizati?

            Si sa stii ca nu (mai) zic asta, Clujul e oras super-misto, la modul serios, daca m-as muta de aici, in niciun caz in Slatina, ci-n Cluj sau Timisoara. Sa distrug si orasele alea cu necivilizatia mea. Bucurestiul e deja compromis #cumarveni

          • Maghiarii sunt altfel. Au fost mereu. Am mai mare încredere în ei decât am în orice tip de român. Și da, de la Brașov în sus aș pleca și eu. Pentru că de aia 🙂

  • Pai, am plecat. Acum puteti reconstrui. Reconstruiti in pace.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: