Nu te iubește lumea, bă poete…

Nu te iubeşte lumea bă, poete,
E timp de emigraţi de viaţă, venetici,
Să-ţi pui fular la gât şi nişte ghete
Să poţi prin iarna lor să mai rezişti.

Să nu ne ierţi, să nu apleci privirea
Spre cei ce cred că-s singurul total,
Nu cred că să cobori îţi e menirea,
Dar nici crucificat de proşti, pe piedestal.

Din când în când să mai arunci o flegmă
Spre ceea ce am devenit, iraţional,
Să râzi că becuri nu mai sunt, pentru lanternă,
Ca să ne luminăm prin negrul nesimţirii val.

Nici lacrimi să nu verşi, n-ai pentru cine,
Noi am murit, deşi nu ne-am născut,
Ne ducem însă moartea de pe azi pe mâine
Crezând că-i timpul nostru ăla de-a trecut.

Iar la final, când ne-om curma tot viul,
Tu lângă barcagiu să ne aştepţi, cu trei poveşti,
Şi să ne-mbrăţişezi, să nu ne sperie pustiul,
Spunând că ne-ai iertat şi că ne mai iubeşti.

11 noiembrie 2010

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: