Northmen – a viking saga (2014)

Cu o zi înainte de a ajunge la film asistasem la o discuție horror la Plaza. El și ea trecând prin fața cinematografului, ea uitându-se la afișul filmului, spunându-i lui un “uite, ăsta e cu războinici”, iar el, privind atent la afiș, concluziona către ea cu un “nu e, fă, e cu de-ăia de pe History”.

A doua zi ajungeam la Movieplex ca să văd ce și cum este cu vikingii ăștia. Duceam cu mine câteva cunoștințe de mitologie de profil, ca și faptul că Amon Amarth este una dintre trupele mele preferate. Și, așa cum știți, Johan Hegg era acolo.

Am trecut, de-a lungul filmului, prin câteva momente aparte. Primul imediat după naufragiul navei, când îl căutam pe Hegg din priviri prin adunarea aia de vikingi înalți și bine făcuți. Nu-l vedeam pentru că au fost nevoiți să-l filmeze de la distanță, ca să intre în cadru. Venea așa, agale, mai înalt și mai solid decât oricare altul. Apoi clipa când am aflat că trupa de luptători care pornise în căutarea vikingilor era…din Carpați. Mi-am spus că dacă o localizează în România am să părăsesc sala. Am avut noroc. Era prea mult. Or fi dacii poporul primordial, dar nici chiar așa. Mai târziu, o bătaie cu pietre și una în mlaștină mi-au amintit de Posada și Neajlov. Desigur, momentul cel mai aparte a fost să-i miros ăluia de lângă mine floricelele pe toată durata proiecției, așa că-i transmit de sănătate celui care a inventat treaba asta.

Saga. Scandinavii desemnează prin asta o povestire din vechea literatură, în care faptele istorice se combină perfect cu elementele mitologice. Este filmul așa ceva? Fără doar și poate, cu specificația faptului că nu am în clipa de față la îndemână faptele istorice certe, dacă ele există. Oricum, interesantă ideea de a trimite vikingii peste scoțieni, două nații care nu știu să facă pasul în spate și care, desigur, nu-l fac nici aici. Și interesantă și ideea de a planta între ele niște domni carpatini, naiba știe de pe unde, ca pârghie a unuia dintre cei doi combatanți. La prima vedere nu are logică. La a doua mi-am adus aminte de globalizare, așa că nu mai este o problemă, oricine poate fi pe oriunde, făcând orice cu oricine. Dorință să fie.

Filmul, pe ansamblu, mi s-a părut ușurel. Este digerabil pentru oricine, în orice stare, și are la bază ingredientele necesare pentru a te ține atent: intriga, o evoluție destul de decentă a acțiunii în ceea ce privește timpul (deși unele secvențe merg până la limita la care ai putea spune că fac filmul să treneze), niște peisaje uneori fantastice și, mai ales, efectele adiacente. Ei, când vine vorba de efecte nu vă așteptați la “Star Wars”, suntem totuși la vikingi, fiți siguri că Chewbacca nu salvează pe nimeni. Este un film făcut cel mai probabil să delecteze și aceasta este și marea sa calitate. Și, exact din acest punct de vedere, vine și singurul reproș pe care-l am la adresa sa: scenariul este atât de previzibil încât poate fi scris liniștit în timp ce-l vizionați. Nu există nimic să surprindă, totul merge de la cap la coadă așa cum este de așteptat să meargă, iar singurul punct de mister este lăsat de imaginile finale ale filmului: oare ce ar fi făcut regele dacă?

Actorii nu strălucesc, dar sunt departe de a deziluziona. Îi pot remarca pe Tom Hopper, deși are clipe când joacă mai copilărește decât intuiesc eu că ar putea s-o facă, mai ales că e vorba despre un popor cu anumite trăsături, și pe Anatole Taubman, care joacă o combinație ciudată de nobil cu animal și pe care aș fi dorit să-l văd ceva mai mult la rampă. Însă probabil cel mai complex rol îi revine lui Ryan Kwanten, care-l face pe preotul Conall, personajul din film, să devină o mică operă de artă, raportat mai ales la cum sunt jucate celelalte roluri. Acum, ca să ne păstrăm în mitologie, să spunem că numele Conall trebuie să vină de la Conall Cernach, un erou al mitologiei irlandeze din zona Ulster-ului. Deși sursele se pierd în ani, se pare că acest Connal era la vremea respectivă echivalent cu “triumfător” sau “victorios”. În plus, despre erou se spunea că dormea mereu având capul unui descendent din Connacht sub genunchi. O să vedeți, privind la film, că rolul său este unul care impune mult mister, preluând puțin din legenda irlandeză.

Desigur, și pe Johan Hegg. Dacă este cineva care să arate cu adevărat a cum credem noi că arătau vikingii, care să rostească replicile așa cum credem noi că le rosteau vikingii și care, pe deasupra, să aibă și acea voce groasă, pură, dură, pe care ne-o imaginăm de multe ori când vine vorba de vikingi…atunci acesta este fără doar și poate solistul vocal al trupei Amon Amarth. Pe care personal îl aștept într-un viitor rol de profil, extins.

Una peste alta, un film excelent pentru a avea o seară plăcută, și exact acesta este și momentul în care vă recomand să-l alegeți. Gândiți-vă, ce-ar putea să vă facă să vă simțiți mai bine dacă nu vikingii care se bat cu scoțienii, primii ajutați de un preot de sorginte irlandeză, cei din urmă de niște locuitori de prin Carpați, pe fondul unor lupte care provin parcă din istoria neaoșă? Eu am ieșit zâmbind de-acolo, fără probleme de viață suplimentare, mulțumit de o seară în care am nimerit fiilmul perfect pentru a mă deconecta.

Mulțumesc, Cinefan, pentru invitația câștigată și, în consecință, pentru seara plăcută ce a urmat.

IMDB

Comments 4

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: