“No Pants Subway Ride”: studiu de ipocrizie românească

Pe de-o parte avem așa: manelizare, țiganizare, Măruță, știri cu crime și violuri, doamne mult prea dezbrăcate la Capatos, interviuri cu toate oafele ajunse vedete doar pentru că se dezbracă, incultură, prostie, promovarea non-valorilor etc. Toate acestea supără, mă rog, cel puțin pe unii, și de multe ori vorbim de meritocrație sau de speranța că lucrurile vor înceta să mai fie așa cum sunt.

De cealaltă parte, “No Pants Subway Ride”. A umbla în chiloți prin metrou este trendy, cool, trv, spune ceva, este o declarație, vorbește de naturalețe, de dezinhibiție, de bucurie, de distracție, de entertainment, este normalitate. Desigur, faptul că inițiativa nu este acceptată de ăia de la Metrorex devine un atac la normalitatea aia, nimeni nu trebuie să interzică nimic, libertatea este mai presus de toate etc.

Citiți cele două paragrafe și imaginați-vă un om care se confundă cu ambele și care reacționează la ambele exact așa cum am scris.

Eu sunt curios dacă se uită dimineața în oglindă, măcar când se piaptănă…

Aceasta este ipocrizia românească. Poftă bună, a se servi dimineața, la prânz și seara. Tare trist prin zona asta de Europă, pe cuvânt. Și tare amestecate unitățile cu care se judecă anumite lucruri.

Poate totuși ne decidem. Să plângem pentru ambele NU se poate. Am vrea noi, dar chiar NU se poate.

Comments 6

  • trebuie sa inventam un cuvant care sa exprime maxima tragedie…

  • Am putea spune ca Metrorex a oprit hipstereala. Pe moment…

    • Din ce-mi spunea soția azi, cică ei tot vor să se ducă și o să fie flashmob. Aștept amenzi și câte un dos de labă peste bot ălora care vor începe să urle de libertate și drepturi. Că undeva trebuie să înțelegi faptul că strada nu este o casă și, mai ales, că dacă ar fi…clar nu este casa ta, ci una comună. Și nimeni nu este obligat să te vadă pe tine în chiloți în public pentru că este singura ta modalitate de a te exprima.

      • Abia astept sa vad clipuri pe youtube cu hipsterasi romani plesniti peste bot de jandarmi/politie/bgs/angajati metrorex :))

        • Vai, ce păcat că nu conduc eu dispozitivul de pază din garniturile de metrou. Pe 11 aveau ordine certe :)) Curat constituțional, așa că umflați-i :)

Leave a Reply to BogDan Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: