Muzici, muzici, muzici/Niște muzici :))

Asphyx – Incoming death (2016)

Băi, mi-a plăcut. Asphyx nu mai sunt la prima tinerețe când vine vorba de inventivitate, dar cu toate acestea livrează ceea ce eu consider că este un death-metal solid, așa cum a știut mereu să-l facă. De data asta sunt mai puțin prezente riff-urile catchy, dar din punctul meu de vedere este aceeași trupă la care m-am urcat pe pereți în Silver Church, pe vremea când eram mic și prost și slujeam mizeria din industria muzicală românească. Martin van Drunen mi s-a părut și el inspirat chiar dacă pe unele locuri se putea mult mai bine, semn că mai obosește, însă a păstrat aproape aceeași voce numai bună să te scoale și din morți. De ascultat, zic eu, sau de reascultat dacă deja ați făcut-o.

Vicious Rumours – Concussion protocol (2016)

M-am plictisit. M-am plictisit grav. Trupa aia de o știam eu a murit acum X albume, că ăsta nu este primul rebut pe care-l produce. Parcă era mai bine pe vremea când se mergea pe teme mai simple. Acum totul pare a se dori complicat, doar că Vicious Rumours nu sunt pregătiți pentru asta, ca să nu spun că sunt obosiți și cu inspirația la pământ. E ceva pe-acolo, dar prea puțin ca să facă de așa natură încât să reții albumul sau să vrei să-l asculți a doua oară.

Running Wild – Rapid foray  (2016)

Pirații din Caraibe, pardon, din Running Wild, au cam ajuns la punctul la care să tragă pe dreapta. Ce-am auzit eu a fost un produs care este, da, un Running Wild, dar care rulează atât de trist în căști încât te întrebi dacă nu cumva e mai bine să schimbi registrul. Lipsește totul. Și inteligența de a pune temele alături, și inventivitatea, și riff-urile alea care făceau ravagii pe vremuri… lipsește aproape tot. Da, sună a Running Wild, dar și Trooper sună a Trooper și asta nu mai este de multă vreme de ajuns. Plictisitor și dezolant. Dezolant mai ales pentru că din ce în ce mai multe trupe arată că nu știu când să se retragă.

Sodom – Decision day (2016)

Deloc rău albumul ăsta. Sodom nu au fost niciodată printre preferații mei, dar Decision day vine să-mi arate că unii încă mai știu cum să trăiască. Rapid, aș spune chiar foarte rapid, la obiect, cu coi, totul parcă este făcut pentru a stabili un fel de moment al adevărului în ceea ce privește thrash-ul. Gen… enevoie până și aici de bătrâni. Tom este și el cât se poate de inspirat, albumul are la un moment dat bucăți de sunet care-mi aduc aminte de Samael și Heavenwood, una peste alta mi-a făcut plăcere să trec cu urechea peste el. Cum Metallica pregătește și ea un produs discografic și am cam auzit despre ce este vorba pe el, eu aș spune că acest Sodom este de ascultat.

Michael Sweet – One sided war (2016)

După 2 ani de la anteriorul album solo, solistul celor de la Stryper revine cu un nou produs discografic personal. Iar One sided war nu este deloc rău și se păstrează cumva și-n zona pe care o abordează alături de trupa sa. Avem parte de un album melodic, catchy, cu câteva piese care se detașează dintre celelalte, pe scurt un album care poate rămâne în memorie sau poate fi și ascultat a doua oară. Este genul de produs bun oricând și pentru oricine, chiar și pentru cei care nu se prea descurcă prin muzica bazată pe chitare cuplate, nu doar de formă, prin videoclipuri. L-am ascultat, mi-a plăcut, vi-l propun și vouă chiar dacă nu va rămâne în colecția mea personală.

Comments 4

  • Asphyx nu a fost rau deloc, la fel si Sodom. Recomand Meshuggah, daca nu ai apucat inca (vazusem intr-o postare pe FB ca era in playlist) si Testament.

    • N-am apucat încă să ajung la el. Am și Testament, o să-l ascult și pe ăla. Nu am mai inclus aici noul Wolf Hoffmann, vine data viitoare :)
      Și da, Asphyx bun. Te trezește de la primul riff.

  • Eu nu stiu de ce va instrainati de tara voastra cu tot felul de satanisti de-astia care ardeau acum un an in iad, mai ales ca avem si noi valori. Mie, de exemplu, imi place Guta.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: