Metalhead Meeting: o seară care se va repeta cu greu

Singurul lucru ce mi l-am dorit când am plecat de acasă către Arenele Romane a fost să nu plouă. Și nu a plouat, așa că Metalhead Meeting a fost primul concert dintr-o serie de trei la care am fost prezent în ultima vreme în care apa nu a mai stricat socotelile și buna dispoziție a nimănui.

Din nefericire, ceva treburi m-au ținut pe acasă, așa că am ratat prestația grecilor de la Endsight. Recunosc fapta, o regret, promit că data viitoare o să-i văd la lucru. Am înțeles că au intrat ceva mai târziu decât fusese preconizat, asta din motive legate de faptul că Sepultura a avut unele probleme în drum spre Arenele Romane.

La rând, Diamonds Are Forever. Și aici trebuie să spun că am fost în situația de a descoperi o trupă care parcă ar sosi de afară. Un metalcore având ceva influențe death, tehnicieni de clasă la instrumente și doi soliști vocali, destul de apropiați ca timbru, dar deosebiți prin maniera în care interpretează. Dacă Pityu este ceva mai calm, Horia este ucenicul vrăjitor al scenei, în mâna sa fiind tot ce se întâmplă acolo, inclusiv dialogul cu publicul. Este un frontman cu o atitudine excelentă, rar întâlnită, iar acel wall of death pornit în timpul recitalului lor este meritul său. Să convingi oamenii să treacă la lucru încă de la începutul ostilităților nu este lucru ușor, chiar dacă nu vorbim de un număr mare de participanți la el.

Sosind după clujeni, Sincarnate aproape că nu mi-au mai spus nimic. Dar aș fi nedrept să las impresia asta despre prestația lor, pentru că ea nu a fost deloc rea. Însă s-a trecut la un doom mai bătrânesc, așa, trupa nu a avut, din punctul meu de vedere, un show la fel de energic precum cel al trupei de dinainte și asta a făcut diferența. Altfel, am văzut că aveau fanii lor în față și că aceștia erau bucuroși de prestația formației și sunt sigur că într-un context mult mai potrivit ei, trupa este capabilă să producă o impresie mult mai serioasă.

Last Hope au venit să repare puțin lâncezeala în care intrase o parte din public. Bulgarii, prestând un hardcore fără înflorituri, au repus energia acolo unde-i era locul, adică pe scena din Arene și-n venele celor sosiți la concert. Au fost, până la un punct, incredibili și ireali în show-ul lor și tare aș vrea să văd mai multe trupe românești care să se comporte așa cum s-au comportat ei. Sunt de văzut, așa că dacă i-ați ratat de data asta, nu mai faceți și a doua oară aceeași greșeală.

Masha Scream apare pe scenă conducând legiunea Arkona direct în sufletele publicului. Descărcarea ei de energie, maniera de interpretare, brutală și în același timp extrem de delicată, în stilul recunoscut al artei ruse, au transformat Arkona într-o bombă muzicală detonată, din fericire, în mijlocul Arenelor Romane. Publicul i-a primit extraordinar, de altfel acesta este singurul barometru al unui artist, el oferind de obicei exact ceea ce primește de la el. Plecasem de acasă cu anumite rețineri față de Arkona, stilul lor nefiind chiar pe placul meu, dar am ajuns să fiu cuprins complet dehoarda muzicală de pe scenă, îmbrăcată în costume populare și introducând cu inteligență pasaje populare slave între bucățile de metal prestate. Să subliniez un cuvânt de ordine: îmbrăcată. Asta nu a împiedicat-o pe Maria Arhipova să facă un show de zile mari și să arate că talentul nu ține de ciorapi rupți sau de fițele de provincial emigrat la București. A sosit, a cântat, a rupt. Asta avea de făcut, la asta se pricepe. Bravo, Arkona, bravo Masha!

Moonspell au fost, pentru o perioadă de timp, o trupă la care am ținut mult. Wolfheart, din 1995, este unul dintre albumele păstrate și acum. Din nefericire, sunt de părere că după acesta trupa a început să piardă din turația arătată pe albumul de debut. Nu ar fi primul exemplu când vine vorba de portughezi, și Heavenwood lăsând garda jos după un promițător Diva și un fantastic Swallow. Să fie vorba de un pattern? În sfârșit, oricum nu contează. Nu am fost deloc încântat de ceea ce am văzut la București din partea lor, și aș spune că o parte din public a fost și el în aceeași situație. Moonspell au încercat să imite zilele bune, au cântat cam de pe toate albumele, doar că nu te joci cu publicul, și acesta știe că vrea piesele acelea, cu care ai ajuns la el. Din acest punct de vedere, în clipa când s-au auzit acordurile de laAlma mater Arenele au luat foc, iar aceasta a fost declarația publicului românesc la adresa trupei. Însă, nu pot spune că Moonspell nu reprezintă o parte de istorie care este bine să fie văzută, cum nu pot spune că muzica lor nu este una care să dispună de calitate. Ea este, însă, ruptă în câteva perioade muzicale, și asta are efecte la nivel de eterogenitate al răspunsului primit de la spectatori.

În mod cert, cea mai mare parte a celor prezenți acolo au venit pentru a vedea Sepultura. Și aici am avut șansa să-mi aduc aminte de tinerețe, dar și de vecinii care sunt sigur că știu și la ora aceasta pe de rost albumele Beneath the remains și Arise, unele dintre cele mai ascultate pe vremea când evadasem din lipsa de informație muzicală. Nu am așteptat nimic deosebit de la ei, și asta nu pentru că aș fi fanul lui Max, ci pentru că ascultându-le albumele de după desființarea formulei de aur a formației am ajuns la concluzia că s-a pierdut ceva pe drum. Sepultura au început cu piese mai noi, pentru a se întoarce apoi, și la presiunea publicului, la ceea ce acesta, din nou, aștepta. Și iar avem o declarație din partea sa. Nu mai știu cât era ceasul când au terminat, dar ce se termină cu Roots bloody roots nu se poate termina decât bine. Sepultura a arătat că este o formație compactă, agresivă, iar Derrick a demonstrat că nimănui nu are de ce să-i pară rău după Max, pentru că este, din punctul meu de vedere, mai bun decât el. Însă, per ansamblu, mie nu mi-au mai transmis ce reușeau să-mi transmită pe vremuri. Ceva s-a pierdut de acolo și nu știu dacă este sufletul sau cheful. Dar este, din nefericire, ceva care lipsește și care, cred eu, a întunecat puțin un show la care publicul a răspuns în mare parte bine. Nu regret o clipă că i-am văzut, însă.

Publicul a fost fenomenal. Nu știu dacă să spun că am avut de-a face cu 3.000 sau 3.500 de spectatori, dar sunt sigur că pe undeva pe aici sunt cifrele. Ei bine, a dansat, a făcut ce-a vrut și când a vrut și asta în limita bunului simț, iar incidentele aș spune că au lipsit. Desigur, nu poți să ai un concert rock fără ca un domn ceva mai alcoolizat să fie supărat că oamenii de ordine nu-l lasă să ajungă unde dorește el, chiar dacă nu are voie, însă firma de pază a rezolvat toate problemele de gen cu un tact rar întâlnit. Că tot vorbeam de alcoolizați, mi-a plăcut la nebunie un domn, să spunem pe la 40 de ani care, doborât de berea consumată încă de prin timpul concertului Diamonds Are Forever, s-a așezat pe jos, s-a prins cu o mână de cap, că-l durea, și cu alta de gard, că probabil rotirea Pământului îi producea probleme, și s-a mai ridicat de acolo după vreo oră de somn, suficientă să-l facă să asiste și la următoarea cântare. Asta este o atitudine logică, aș spune eu, care contrastează cu aceea a vitejilor la beție. În rest, așa cum am spus, nu am văzut evenimente deosebite nici în timpul partidelor de manifestări tradiționale, deci se pare că se va reuși impunerea unui anumit respect pentru vecinul de bilet.

Însă ceea ce nu credeam să văd este modul în care au ajuns cei de la Blackhawk Security să înțeleagă concertele rock. Sincer, să-l vezi pe un Andrei Irode cum participă activ și ajută ședințele de crowd surfing, stage diving, mosh pit și wall of death să se termine cu bine este ceva ce nu apare foarte des pe betoanele concertelor pe la care mergem. Să vezi firma de pază venită nu să oprească, ba dimpotrivă, să se asigure că totul se poate desfășura conform dorinței spectatorilor este un spectacol în sine la care am asistat, și eu și mulți dintre cei prezenți, cu o anume vexare. Chiar și în condițiile în care de peste 2 ani de zile știu cum se comportă acești oameni…și tot nu am putut să nu fiu uimit. Nu mai vorbim de amabilitatea arătată în discuții, de modul de a tranșa problemele cu recalcitranții, și de toate celelalte inerente unei asemenea manifestări. Dacă profesionalismul la un astfel de concert ar putea avea o definiție într-un dicționar dedicat strict firmelor care asigură protecția la astfel de evenimente, atunci definiția ar fi Blackhawk Security, iar poza ar fi a lui Andrei Irode, alături de toți colegii săi. O să spuneți că exagerez. Este dreptul vostru. Eu știu doar că sunt aproape 3 ani de când, în clipa când aflu că Blackhawk Security asigură paza unui eveniment știu că nu voi avea nevoie să stau cu ochii-n patru. Pentru că nu se va întâmpla nimic, deci pot lăsa o mare parte din tensiune la ușa clubului sau la poarta scenei din aer liber. Felicitări Andrei, felicitări Blackhawk Security și mulțumim pentru această lecție din care sperăm că vor înțelege din ce în ce mai mulți ceva!

Despre organizare în sine, cuvinte bune, iar. Probabil că așa a fost să fie, să iasă perfect. Intrarea și ieșirea s-au făcut lejer în ciuda populației adunate acolo, cozile la jetoane (grrr, au reapărut!) au fost cel puțin decente, cozile la bere nu prea au existat pentru că oamenii s-au mișcat excelent, iar dispunerea punctelor respective zic eu că a fost făcută aproape perfect.

Desigur, nu pot să nu amintesc din nou ceea ce consider eu a fi o prostie, adică reducerea accesului la toaletele obișnuite ale Arenelor doar pentru fete și instalarea ecologicelor pentru băieți. Și asta nu numai pentru că nimeni nu vine la concert să facă vreo tâmpenie în toaletele alea, mai ales când există pază, sau pentru că este ilogic să nu permiți unui om să se spele pe mâini, lucru care ține de o minimă igienă, absolut necesară. Nu. Mai ales pentru că, în seara respectivă berea și-a cerut drepturile și cum în fața ecologicelor era coadă pe mai multe rânduri, mulți au ales să meargă și să rezolve problemele în spatele lor. Așa că persoana care a avut ideea aceasta a avut și câte ceva de adunat ca rezultat al ei. Poate acest lucru îi spune ceva și decide să aducă lucrurile în situația de logică.

Să ne auzim cu bine de la următoarea cântare!

 

BogDan, Blog De Rocker

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: