Markus Grosskopf, UDO, Gamma Ray, Jordan Rudess

Markus Grosskopf’s Bassinvaders – “Hellbassbeaters”

Pentru cei acomodaţi cu sonorităţile cu care mă delectez, Markus Grosskopf nu este un nimeni. Un bass-ist bun, Grosskopf este partea din secţia ritmică a celor de la “Helloween”, trupă cu care se identifică zeci de ani de heavy-metal. De ce şi-a dorit el să aducă la iveală un album solo, asta nu pot bănui. Dar rezultatul final mă poate face să spun că degeaba.
Nu este greu de bănuit că Grosskopf îşi trage seva din trupa alături de care face de atâţia ani istorie. Pe parcursul albumului vom descoperi nu o dată teme folosite de formaţie, iar asta nu are cum să ne facă fericiţi. Poate doar pe amatorii de statistici, pe colecţionarii înrăiţi, dar când vrei să asculţi ceva bun sau deosebit, şi duduie căştile de ceea ce ştii de atâta timp, parcă nu îţi mai arde de glume. Riff-urile nu au forţa aşteptată, unele porţiuni sunt alambicate doar de dragul de a nu spune nimic, iar decizia de a nu folosi sub nici o formă chitările electrice nu este una care să ducă la un rezultat viabil. Pe ansamblu, “Hellbassbeaters” este un album slab al unui muzician care se dovedeşte a fi de pluton. Eu unul nu îl recomand nici din postura de curiozitate şi mă retrag liniştit la un “Helloween” mai vechi, pe care să ascult cu plăcere cum se exprimă la adevăratul său potenţial.

UDO – “Metallized – 20 years of metal”

20 de ani de nebunie, cam acesta ar fi rezumatul unui album de colecţie, sau a unei colecţii de albume semnată de unul dintre cele mai ciudate personaje ale muzicii rock: Udo Dirkschneider. Udo s-a confundat mereu cu “Accept”, o altă trupă legendară a metalului german, şi a fost mereu un individ pe care nici una din soluţiile de înlocuire încercate de trupă nu l-a putut elimina. După ce misiunea sa alături de cei cu care a debutat şi a întors pe dos lumea muzicală s-a încheiat, Udo a luat lucrurile pe cont propriu, sub titulatura de UDO. 12 dintre piesele acestui album de colecţie au fost alese de fani, în urma unui vot public, în timp ce dintre celelalte patru rămase două sunt noi, una este o versiune acustică a unei piese mai vechi, iar ultima este o variantă din concert. Pe parcursul celor 16 melodii, puteţi lua contact cu ceea ce înseamnă UDO în muzică, în timp ce pentru cei care ne considerăm mai vechi pe aici, amintirea anilor de tinereţe nu ne va ocoli sub nici o formă. Vocea lui Udo este la fel de bună ca altădată, lucru demn de admirat ţinând cont de faptul că solistul are o anume vârstă, fiind născut în 1952. Mai trebuie spus că alături de el se află, ca de fiecare dată, Stefan Kaufmann, chitaristul minune şi eminenţa cenuşie a “Accept”-ului din punct de vedere muzical, omul care duce cu el succesul ambelor părţi şi fără de care un “Princess of the dawn” sau “The wrong side of midnight” nu ar fi existat. Pe scurt, un album care m-a dispus extraordinar, mai ales că forţa cu care UDO continuă să cânte este absolut remarcabilă.

Gamma Ray – “Land of the free II”

Când au apărut, s-a spus despre ei că sunt o copie nefericită a “Helloween”-ului. Era cumva normal, dat fiind că formaţia a debutat ca extensie a celei dintâi, în clipa în care Kai Hansen, probabil unul dintre cei mai buni compozitori de care mi-a fost dat să aud, a decis să părăsească legenda heavy-metal şi să stea pe propriile sale picioare. Rezultatul a fost Gamma Ray, o formaţie care astăzi are parte de identitate, şi pe care o consider mult mai în formă decât cea cu care este comparată, asta doar şi pentru faptul că Hansen compune, nu adaugă notele. “Land of the free II” este un album care nu poate face notă discordantă cu ideile lui Hansen şi se vede că nici nu are de gând să facă vreodată asta. Acorduri simple, dar care lovesc din plin ascultătorul, piese ritmate, unele din ele într-o vitează fantastică, fantezii ale unei chitări solo de care nu te mai saturi, cu tot acest melanj suntem deja obişnuiţi. Sound-ul este puternic, iar senzaţia aceasta nu este una care să treacă nici după ce am desprins căştile de pe urechi. Normal, Kai Hansen a mai păstrat şi altceva din nebuniile sale vechi. Şi anume prezenţa unei piese care să depăşească 10 minute şi care să aibă un titlu care să se termine în “on”. Acum, ea se cheamă “Insurrection” şi are aproape 12 minute.
Una peste alta, “Land of the free II” duce mai departe prima parte a albumului, deşi cele două sunt departe de a forma un “Keeper of the seven keys”, adică locul în care cred eu că şi-a dorit Hansen să bată. Dar albumul este unul extraordinar, cu un sunet adus la nivelul anilor actuali, foarte tehnic şi rapid, numai bun de pus vecinii pe fugă într-o dimineaţă de sâmbătă.

Jordan Rudess – “The road home”

Când te apuci să discuţi de unul dintre oamenii ce-şi pun semnătura pe muzica unei trupe ca “Dream Theater”, trebuie să şi fii pregătit să asculţi ceea ce ştii că urmează să vină. Iar keyboard-erul Jordan Rudess nu ezită să confirme starea de geniu nativ în care se află toţi cei ce au colaborat sau sunt membri ai formaţiei amintite, lucru pe care de altfel l-a făcut cu brio şi atunci când a pus pe picioare proiectul “Liquid Tension Experiment”.
Aş spune că muzica lui Rudess este genială. Include absolut tot ce se poate imagina în materie de tendinţe, ritmuri, catalogări sau naiba mai ştie ce ar mai putea scorni criticii. Probabil că accentele cele mai serioase sunt puse pe jazz, şi tocmai de aceea albumul pare un pic mai greoi. Ceea ce m-a frapat la acest album al lui Rudess a fost modul în care poate trece de la o temă la alta, uşurinţa cu care transportă dintr-o stare în alta, pentru că genurile muzicale în care se poate exprima reprezintă oricum o joacă pentru el, aşa că pe acestea le schimbă cel mai des.
Este foarte greu să spui ce simţi după un album semnat Jordan Rudess. Eu am simţit că mai urc o treaptă, am simţit că urechile mele sunt împlinite pe deplin de ceea ce curge din “The road home” şi, mai ales, am simţit un suflet eliberat şi curăţat în clapele pe care le atinge. O recomandare 100%, un “must have”, înainte de multe altele, chiar dacă, am mai spus asta, albumul va fi considerat greoi/şi sau alambicat.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.