luat la întrebări de ComunicarePR

Bogdan Constantinescu este Music Editor la Rocksounds.ro şi fost student al Universitaţii Hyperion, Facultatea De Jurnalism.

1. Ce ar trebui sa stie un student la jurnalism inca din primele zile?
Ceea ce eu nu am știut la acea vreme. Că și-a ales o meserie extrem de frumoasă, dar extrem de grea, ale cărei recompense materiale sunt inexistente în ziua de azi, exceptând situațiile în care decizi să urmărești strict acest lucru, și asta vine la pachet cu lipsa deontologiei și a coloanei vertebrale.

De asemenea, să știe că, indiferent de ce și cum va scrie, de ce și cum va crede, sau în ce și cum va crede, va fi întotdeauna contestat. Cine nu-și asumă aceste lucruri nu are ce să caute în jurnalism. Sau are, desigur, există întotdeauna varianta suportului de microfon și extensiei de prompter.

2. Ce asteptari poate avea si care ar fi nerealiste?
Să ajungă acasă târziu. Să-și sacrifice o parte din viața personală pentru o meserie care nu are ore fixe. Să lucreze din greu pentru a informa oameni care uneori nu pot citi decât dacă urmăresc rândurile cu degetul. Să-i explice alții cum se face meseria asta, majoritatea lor neavând la activ nici măcar o zi de lucru în presă. Să suporte concurența bloggerilor, extrem de rapizi când vine vorba de informație. Să suporte deprecierea continuă a limbii române, totala lipsă de respect pentru ea, mai ales din partea bloggerilor.

Trăim zilele în care orice exemplu al fugii de la școală își poate face blog, poate avea opinie și, dramă, poate dispune de oameni care să-l asculte. Și mizeria asta se cheamă “informare”, culmea.

Ce ar fi nerealist?

Să creadă că poate schimba ceva. Să creadă că poate îndrepta lucrurile. Să creadă că poate influenţa în bine. Peste toate, să creadă că va fi cumva apreciat, plecând de la latura umană a meseriei sale și ajungând la cea materială.

3. Cum sa se raporteze la cursuri si la profesori?
Cu atenție. Cu atenție față de ceea ce primește și, mai ales, cu atenție față de informațiile de care are cu adevărat nevoie. De fapt, cu atenție față de el, de ceea ce vrea să devină.

4. Din ceea ce face un student acum la jurnalism, ce va conta in momentul cand va dori sa se angajeze in domeniu?
Din punctul meu de vedere, mai nimic.

Mă raportez la mine și spun că la prima mea angajare în presă, la Rompres, primul lucru care mi s-a cerut a fost să uit tot ce am învățat în facultate. Și aveau dreptate. În 2-3 luni, având alături de mine oameni extraordinari, cu experiență de presă, am învățat mai mult decât am învățat în 4 ani de facultate. Practic, am învățat presă.

Pentru că nu se reduce totul la cele cinci întrebări principale, la acea halucinantă frază pe care am auzit-o la cursuri, adică “știre nu este când un câine mușcă un om, ci când un om mușcă un câine”, și la multe alte lucruri pe care le consider inutile în dezvoltarea unui viitor profesionist. Nici o pregătire teoretică nu poate asigura practica, și nici un curs nu te va învăța, de fapt, cum să “simți” un subiect și care este cel mai bun mod de a-l trata.

De asemenea, nici un curs nu te învăța să fii, mai presus de jurnalist, om.

5. Cat de mult conteaza la angajare modul in care studentul va putea sa completeze informatiile de la curs?
Eu aș spune că la angajare nu vor conta sub nici o formă informațiile de la curs.

Nimeni nu te face jurnalist, nimeni nu te poate învăța cum să scrii, nimeni nu-ți va oferi vreodată cunoștințele necesare pentru a înțelege un subiect și a înțelege cum trebuie să fie tratat acesta. Jurnalismul este una dintre puținele meserii care, practic, nu ar avea nevoie de o facultate dedicată. Sau nu neapărat. Jurnaliștii nu se “fac”, jurnaliștii există, dacă au această chemare. Pentru că despre “chemare” discutăm.

6. Ce nu au reusit alti studenti inaintea lui, dar ar fi bine ca lui sa ii iasa?
Asta depinde de fiecare.

Probabil că fiecare student are propria sa viziune despre el, ca absolvent și, mai apoi, ca profesionist. Nu pot să apreciez cum se visează fiecare. Pot să spun ce mi-a ieșit mie. Am terminat facultatea cu un chef nebun de muncă, o deontologie asumată până în pânzele albe și conștient că mă așteaptă un drum greu. Așa a și fost, așa este și acum.

7. Pentru un student la jurnalism, care este cea mai buna completare a scolii: practica, eforturile/munca depusa, etc?
Desigur, practica nu este rea, mai ales că știu că ea se cere. Bine, acum mai există și practica în care studentul, ajuns la ziar, este trimis zilnic să cumpere pateuri și bere și apoi i se dă o adeverință de “bună practică”. Adevărul este că, da, e bună. Nu poți greși nici cu pateurile, nici cu berea. Nu spun despre ce redacție este vorba, spun doar că asta am trăit eu când am mers să fac “practică”.

Eforturi, muncă depusă? Da. În sensul pregătirii personale. În anul 3 de facultate am pus mâna pe manualul de bune practici al celor de la BBC. L-am fotocopiat și l-am citit pe nerăsuflate. Îl am și acum pe acasă. Mi-a prins bine.

Aici cred că este cheia. Să citești, să înțelegi cât de important este mesajul și adaptarea sa la societatea actuală, să cauți singur variante prin care același mesaj poate fi transmis în mai multe “chei”, acesta fiind unul dintre exercițiile mele preferate pe vremea studenției.

Putem lua orice informație dorești și eu pot produce din ea trei-cinci concluzii total diferite, fiecare dintre ele scrisă sub o altă abordare, plecând de la același fapt, de la aceeași informație. Acestea sunt lucruri pe care le faci acasă, seara, după ce alții se culcă. Desigur, le faci dacă vrei cu adevărat să afli ce vor cuvintele și cum pot folosi ele jurnalismului. Și dacă vrei să afli cine ești și ce poți.

Dezvoltare personală. Citești, scrii, analizezi. Din toate înveți. Și cuvinte noi, și tipuri de scriitură și moduri de abordare. Și te înveți, mai presus de toate, pe tine.

8. Pe tot parcursul facultatii de jurnalism, ce ar trebui sa caute un student: oameni, sa se faca remarcat, sa se prezinte si sa iasa in evidenta de fata cu oamenii care il pot ajuta?
Nimic din toate acestea.

Din punctul meu de vedere…să înțeleagă ce este jurnalismul, ce forță are el în clipa în care este făcut așa cum trebuie și, mai ales, ce responsabilitate poartă nu neapărat față de cei cărora se adresează, ci față de el însuși. Pentru că până la urmă este vorba de tine. Iar așa cum te apreciezi tu, recte așa cum îți faci meseria, așa vei fi apreciat și de ceilalți. A căuta să ieși în evidență înseamnă, de fapt, a te pune pe tine înaintea faptelor, a informației. Iar asta nu ajută, ba dimpotrivă, asta duce la jurnalismul de cancan și, mai departe, la jurnalismul aservit. Am mai spus, nu este o meserie care să te ajute să primești recunoaștere, ci una care te ajută să primești flegme.

Există, desigur, și excepții, de exemplu Marie Jeanne Ion, excepții care confirmă ce am spus mai sus. Am dat numele acesta pentru că este ceva mai vechi. Știm cine sunt saltimbancii jurnalismului din ziua de azi, iar eu prefer să nu le rostesc numele.

De fapt, până la urmă, aș spune că un student trebuie să se caute pe el, ca jurnalist. Dacă nu se va găsi, atunci poate merge pe calea PR-ului, adică locul în care consider că eșuează cei ce nu sunt capabili să ducă în spate o menire în esență nobilă. Dacă se va găsi, atunci va ști din principiu calea pe care trebuie să o urmeze. Nu este ușoară și am detaliat-o deja și pe ea.

Eu, personal, le urez tuturor să se regăsească, indiferent de care ar fi forma în care o fac.

Interviul, pe ComunicarePR.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: