Live free or die hard (2007)

Bruce Willis se întoarce. Alături de el, exploziile, dezastrele, situaţiile imposibile şi, că aşa este în tenis, finalurile fericite, dar cu el plin de sânge.

Al patrulea film din seria care ne-a marcat perioada în care nu aveam DVD player, şi eram foarte atenţi să nu agaţe video-ul caseta, este de departe cel mai bun dintre ele. Una peste alta, deşi ştiam bine că este un “action” rapid şi fără mari pretenţii, Die Hard IV a reuşit să mă impresioneze.

În primul rând, pentru că adună tot din celelalte. Absolut tot ce a fost mai bun este prezent aici, parcă pentru a ne face să ne luăm un rămas bun de gală de la serie, căci al cincilea film nu cred să mai apară. Apoi, pentru că este primul dintre ele care a reuşit să se descurce de aşa natură încât să mă facă să nu plec de lângă ecran nici măcar o clipă. Practic, dacă ai pierdut câteva secunde, rişti ca la scena următoare să nu te mai prezinţi atât de dumirit de lucruri. Bine, trebuie spus că acţiunea pleacă de la o premiză imbecilă, aceea că toate datele importante ale unei naţiuni, recte SUA, sunt ţinute pe un singur server, la grămadă, server pe care, normal, se infiltrează oamenii răi. Şi uite aşa, lumina de stinge, conductele de gaz sar în aer la comandă, semafoarele arată ce vor hacker-ii mamelor lor, iar întreaga rezervă monetară a ţării este de mult în conturile acestora. Toată nebunia a fost realizată cu ajutorul unor puşti-minune, care încep să moară pe rând, în funcţie de importanţa pe care au avut-o în scrierea codului. Adică veşnica ideea a hacker-ului care stă acasă şi face absolut ce vrea muşchii lui din calculatoarele altora. Vise de IRC.

În ceea ce-l priveşte pe Bruce Willis, pot spune că este într-o formă de zile mari. Nu şi-a pierdut şarmul aparte, nu şi-a pierdut nici modul acela special de a da replicile, fie că este vorba de una serioasă, fie de una care să te facă să zâmbeşti doar ascultându-i intonaţia, iar prezenţa sa fizică, deşi vizibil îmbătrânită, este în continuare una capabilă să impună. Bruce Willis duce filmul exact acolo unde trebuie să-l ducă, adică la un succes şi la stadiul la care după vizionarea sa te consideri chiar mulţumit că ai făcut asta. Willis este secondat extraordinar de Timothy Olyphant, pe care l-am văzut în mai multe filme şi faţă de care nu aveam o foarte mare consideraţie, până când l-am observat aici. Nu că ar fi fost un rol foarte greu, dar când eşti pus să dai replica unui Bruce Willis dezlănţuit, nu ai altă şansă decât să faci asta la perfecţie, altfel lumea nu te va lua în seamă. Şi Olyphant se descurcă de minune cu o sarcină aproape imposibilă. Ceva mai puţine cuvinte despre Maggie Q, pe care toată lumea a lăudat-o, dar în jocul căreia eu nu am văzut nimic deosebit. Mi s-a părut fadă şi pe alocuri forţată.

Cam asta ar fi. Un film de văzut la orice oră dacă vă doriţi un pic de relaxare. Lăsând deoparte toate nebuniile cu care suntem obişnuiţi din celelalte serii şi cu ideea sigură că eroul bun va triumfa, Die Hard IV merită văzut, măcar şi ca idee.

IMDB

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.