Liebster Award: from PSI to the other ones :)

Aș fi putut bănui din timp că acest Liebster Award, un fel de leapșă blogosferică, dar ceva mai umană, va ajunge la mine. Aș fi putut bănui asta pentru că de ceva vreme Camelia, aka Psi-Words, se tot chinuie să mă facă să scriu. Adică o treabă care mie mi-a ieșit cumva din vene. Sunt prea bătrân, prea scârbit și prea prins cu viața mea ca să mai ofer și celorlalți ceva. Și chiar dacă aș face asta, nu mai văd de ce aș oferi. Cui să mai ofer? Dar trecem peste asta. M-a provocat, am să răspund, așa face un gentleman.

Să spun că nu m-am văzut vreodată cu ea, dar sunt în curs să rezolv și asta. În schimb am purtat nenumărate discuții, majoritatea pline de miez indiferent de subiectul și limbajul abordat. Să mai spun că din discuțiile astea s-a născut și o colaborare în urma căreia am câștigat un premiu de poezie. Premiu care nu a fost jurizat de oricine, nu vă faceți speranțe că am participa vreunul la mizeriile de prin blogosferă sau că ne-am lăsa judecați de cine știe ce blogger suficient care de-abia reușește să combine cele 100 de cuvinte pe care le are în vocabular. Nu. A fost ceva mai mult.

Și, desigur, să mai spun că este emoționant să vezi că există oameni care, în ciuda faptului că nu i-ai avut vreodată în fața ochilor, te apreciază mai mult decât ești în stare să te apreciezi chiar tu. Așa că dau drumul la răspunsuri și am să pun chestia asta la secțiunea de interviuri, că-n fond dau din casă.

Mulțumesc, Camelia. Ne vedem în curând.

De când scrii?

Din toate punctele de vedere…din 2007. În școala generală am câștigat un premiu pentru cea mai bună compunere. Din nefericire nu-l câștigasem eu, ci tata, căci el era la baza rândurilor respective. Partea nasoală este că nici măcar comandant de grupă nu m-au făcut după asta. Am venit însă cu o diplomă acasă. Nu sunt sigur la ce a folosit, că nici măcar ai mei nu se puteau lăuda cu mine. Ei, prin 2007 mi-am făcut blog. Faimosul demaio.info, locul din care le-am spus tuturor ce aveam de spus fără să mă ascund după degete. Cam de atunci a început și activitatea mea scriitoricească, să zic așa, iar unele dintre postările adunate pe acel blog s-au constituit mai târziu în primul meu volum. Reține, unele. Exact acelea care la vremea respectivă mi-au făcut și rău. Însă nu știu să fi construit cineva ceva durabil din lucruri simple și care nu dor.

Ce îți doreai să te faci “când vei fi mare?”

O să dezamăgesc și am să spun că eu nu mi-am permis vise. Am avut o copilărie fericită, poate lipsită de lipsurile pe care le resimțeau alții, dar nu știu să fi visat vreodată la a fi ceva. Când îți faci lecțiile la lumina lampei cu spirt nu ai vise, ai doar licăriri. Citind și acumulând tot timpul am înțeles că nu visele mă vor ține-n viață, ci lupta de zi cu zi cu viața. Mama era o combinație între HR-ul și Financiarul de azi. Tata era proiectant principal în domeniul energetic (turbo/hidro-centrale). Bunicul meu era militar de carieră, cu catedră la Academie. Bunica era casnică. De la toți am învățat să nu am vise, ci să analizez fiecare lucru din care sunt făcut și să decid unde este locul în care pot folosi cel mai bine ceea ce sunt. Ce pot spune este că după Revoluție am vrut să mă duc și eu să încarc saci de legume și fructe dintr-unul din depozitele de la marginea Militariului. Vecinii mei asta făceau și se câștiga bine. Unul dintre ei a ajuns chiar să preia Aprozarul din vecinătate și să se umple de bani. Ai mei nu m-au lăsat, au considerat că viitorul va fi al oamenilor cu carte. S-au înșelat. Asta nu ar fi o problemă. Groaznic este că m-am înșelat eu.

Care este, în scris, tema ta favorită?

Greu de răspuns. Scriu despre tot ceea ce se poate scrie, desigur, oprindu-mă acolo unde nu am competențe. Nu sunt blogger să mă pricep la toate. Nu pot vorbi de tampoane dacă nu le-am folosit. Nu pot recomanda oamenilor ce grădiniță să aleagă dacă nu am copii. Nu pot vorbi despre contabilitate dacă habar nu am cum se face asta. Mai pe scurt, nu pot mânca rahat așa cum se mănâncă în online. Nu sunt Dorelul clasic român, care se pricepe la toate. Nu am evoluat din daci, să am toate cunoștințele lumii. Probabil că rudele mele îndepărtate n-au fost curve, așa că au scăpat să fie inseminate de romani și să participe la geneza poporului român. Așa am făcut și-n presă, m-am oprit acolo unde am știut că nu mai pot fi logic și la obiect. Sunt domenii pe care nu pot evolua. Ce este sigur este că-n fiecare rând al meu pun suflet, și probabil că aceasta este tema mea favorită. Sufletul. Mai ales sufletul chinuit.

Cărțile – pe hârtie sau electronice? Argumente.

Nu există argument. Există cărțile. Orice formă ar avea, trebuie folosite. Detest ambele tabere. Consider că s-a creat un fals război care nu face decât să dăuneze literaturii și implicit avansului intelectual. Pune dracului mâna și citește. Este mai puțin important dacă o faci pe telefon, tabletă, computer, e-reader sau pe foaie. Citește. Și citește pentru tine. Citește pentru că la un moment dat s-ar putea să porți o discuție cu unul ca mine și să constați după 5 minute că nu mai ai ce să spui. Pentru asta citește. Citește ca să nu te faci de căcat.

Ce meserie ți-ai alege dacă ai lua-o de la capăt?

Asta este o întrebare simpatică. În mod cert mi-ar plăcea să fiu evreu, am constatat că este o meserie extrem de bănoasă și nu știu pe vreunul care să nu vrea să câștige, chiar și de pe urma tragediilor. Nici meseria de legebetist nu este de ignorat, pentru că mi-aș dori să am parte de recunoașterea și drepturile de care au început să aibă unii. Poate că aș putea fi și maidanezolog, știi tu, pui de-o asociație, începi să guiți, fondurile vin, probabil unele de la stat, altele de la europenii ăia proști, și viața merge. Însă cred că aș alege să fiu ecolog. Meseria asta este mama și tatăl meseriilor. Și se lasă și cu distracție. Să salvăm Roșia Montană/Și-apoi să fumăm în Vamă, și-altele în aceeași cheie. Ca om care a asigurat comunicarea pentru o asociație de-asta de ecologiști feroce, pot spune că nimic nu este mai de succes. Nici nu trebuie să faci multe. Trebuie doar să inventezi lucruri de pe urma cărora să poți câștiga. Să nu-și închipuie cineva că ăstora le pasă cumva de mediul înconjurător. Ajungeam acasă și mă întrebam de ce mă chinui eu să vorbesc despre biciclete și-o viață sănătoasă în condițiile în care cei doi șefi ai mei veneau la evenimente cu câte un 4×4, dintre care unul mânca vreo 20L de benzină de la prima cheie pe care i-o dădeai. Asta-i meseria perfectă. Comunismul verde a atins apogeul într-o lume care-i prea cretină ca să mai discearnă lucrurile. Și e chiar mai ușor ca-n cazul maidanezilor. Pe ăia ți-i mai reduce vreun primar căruia îi pasă de oameni și rămâi fără obiectul muncii. Ca ecolog ai căi nesfârșite de a minți lumea. Întotdeauna va fi ceva de salvat, ocrotit, îmbunătățit sau orice alte tâmpenii de gen. Ecologia este un perpetuum mobile de produs bani. Partea proastă este că eu nu pot să mint sub forma asta. Aș sfârși în fața oglinzii, încercând să ucid urma de om pe care o văd în ea, sau pe pereți, adunându-mi sub unghii praful în care m-am transformat.

Ce bloguri îți plac?

În mod cert…al meu. Așa cum spunea Marin Moraru că ar fi mulțumit de o viață anostă, așa sunt și eu mulțumit de blogul meu. Nu prea spune nimic. Nici nu sunt sigur de ce mai există. În altă ordine de idei…da, mai citesc ceva bloguri. Zoso și Arhi sunt cei cu care-mi încep dimineața. Din ceea ce este considerat A-lister, oamenii ăștia doi mi se par umani și de multe ori logici. Oricine greșește și le accept și lor greșelile, desigur. Cândva îi citeam și pe Manafu sau Chinezu. Nu mai sunt frecventabili. Unul pentru că a ajuns să se creadă zeu, celălalt pentru că nici nu mai știe cine este. Trecând de asta, citesc unele dintre blogurile oamenilor cu care am interacționat și am ajuns la concluzia că merită lecturați. Nu sunt mulți, nici puțini. De fapt nu numărul contează. Contează oamenii. N-am să dau nume, și asta dintr-un singur motiv: nu aș vrea ca orice cretin să capete dintr-o dată acces la ei. Îmi sunt prea dragi așa cum sunt. Nu vreau să fie supuși pervertirii, chiar dacă am încredere că sunt rezistenți la așa ceva.

De care împlinire te bucuri cel mai mult până acum?

Soția mea. Ea este împlinirea mea. Sau a noastră.

Ce carte ai recomanda, indiferent de anotimp?

Aici aș putea să fac pe deșteptul și mă arunc într-o tiradă nesfârșită de titluri. Nu neapărat din motive de anotimp, cât din motive de utilitate. Am să merg însă pe mâna uneia. Însinguratul, de Eugène Ionesco. Am auzit că unii s-au gândit la sinucidere după ce au citit-o. Sincer, nimic rău. Selecție naturală. Când nu ești capabil să pricepi nu am nici o părere de rău că alegi să te duci. Ne faci un bine.

Pe cine nominalizez eu la acest premiu?

Altă nebunie :) Aici am să merg pe mâna surprizei, măcar în unul din cazuri. Recte, Ileana este una dintre alegerile mele, iar Adelin este a doua. Și fac asta pentru că am încredere că ambii vor răspunde din suflet.

Am încheiat. Regulile le vedeți la PSI, în postul către care am deja link. Le urmați sau nu, asta este alegerea voastră. Eu sunt aici, așteptând să văd ce puteți scrie. Și săriți peste aia cu mulțumitul. Nu am nevoie să-mi mulțumescă nimeni pentru nimic.

Comments 1

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: