laptele este al poporului

Sunt pe peronul metroului, la Eroilor. Îl aştept, şi nu mai vine. La un automat se opreşte o ţigăncuşă, din cele care îşi cerşesc zilele prin vagoane. Are picioarele goale, e murdară, miroase urât şi duce în mâini un bebeluş de numai câteva luni. Mama sa l-a trimis deja la produs. În timpul ăsta, ca să se asigure că, dacă moare, are înlocuitor, piranda, probabil, o pune de altul, acasă. Puştoaica se aproprie de un automat. Citeşte. Scoate mai multe monede. Ia un pahar de lapte. Îl ia pe al doilea. Îl ia şi pe al treilea. Apoi scoate un recipient în care începe să le verse. Pune biberonul şi dă bebeluşului să sugă. Ca săgetată de un gând, dă să bage fisele necesare şi pentru al patrulea pahar. În acest timp, un domn se aproprie de ea. Îi văd faţa congestionată şi mă insinuez lângă ei. E foarte supărat că ţigăncuşa ia lapte copilului. Dă să o pleznească. Mă bag între ei şi îi prind mâna, poate beneficiind de faptul că eu sunt treaz, de data asta, dar el nu este. Şi încep discuţia.

Aflu că a lucrat la 23 august. Că era “sculă de om”, că nu mai găseai unul ca el. Că la şedinţele de partid, pe care le prezida, pentru că era secretar, nu mişca nimeni şi că îi făcea praf pe toţi cei care aveau probleme cu moralitatea. “Ce este aia?”, întreb. “Păi este atunci când veneai şi făceai autocritica, după care găseai greşeli la alt coleg de-al tău şi-l criticai, ca să dovedeşti că ţi-ai însuşit ce ai spus despre tine”. Aha. Discuţia curge imbecil. Ajung la momentul cu laptele. Sunt curios la culme vizavi de ce va urma. Îl întreb direct care era problema şi de ce nu putea copilul ăla să ia lapte pentru bebeluşul din braţe. Răspunsul mă năuceşte. “Pentru că laptele este al poporului, de aia”.

Au trecut ani de zile. Nu ne-am vindecat. Ne este dor de bunul poporului, de conducerea claselor muncitoare, de partidul unic, de tătucul naţiunii, de cretinisme ilogice prin simpla lor sintagmare. Suntem la un pas de integrarea în Uniunea Europeană, dar ne este teamă să ne ştergem singuri la cur. Mai strigăm încă după mama. Acum, merge. În scurt timp, se va plictisi şi ea să se mai murdărească, şi maroul nu e deloc o culoare la modă. Iar în Uniunea Europeană, hârtia igienică va costa mult, nu de alta, dar este ecologică.

Doar ea, nu şi cei ce o vor folosi.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: