La plecarea lui Constantin Gâlcă

Pentru cei care au ales să crească în ei, și nu la ghena de gunoi sau la colțul blocului, lucrurile sunt clare: Constantin Gâlcă este cel mai de bun-simț antrenor de care a avut parte Steaua în istoria sa modernă. Rar mi-a fost dat să văd un om cu o asemenea stăpânire de sine și o asemenea dorință de a nu vorbi decât strict despre ceea ce se afla în raza sa de competență, așa cum a făcut de fiecare dată antrenorul echipei din Ghencea sau de unde o mai fi ea să fie. Uneori trist, alteori ironic la adresa sa, pentru a evita să fie ironic la adresa altora, uneori vorbind din priviri, alteori acoperind totul pentru a nu naște un nou scandal, Constantin Gâlcă a condus o Steaua care pe ultima sută de metri pe care a parcurs-o a avut parte de cel mai mare handicap cu care se putea confrunta: Gigi Becali în libertate.

Îmi este foarte greu să spun dacă omul Constantin Gâlcă, pentru că am avut de-a face cu un om în adevăratul sens al cuvântului, este și un bun antrenor. Nu am nici pregătirea necesară, și nici măcar dorința de a-l compara cu alții. Ceea ce știu, ca suporter și jurnalist, este că având la dispoziție o echipă de mâna a doua, cu jucători de bază care au fost vânduți fără ca el să fie consultat, el a adus Stelei, târâș și grăpiș, trei titluri naționale din trei posibile. Acestea sunt cifrele și realitatea și ele nu au cum să fie contrazise. Pot spune doar că uneori a fost un antrenor temător. Însă, analizând lotul și prestația jucătorilor, parcă-ți spui că unele partide nici nu avea cum să le joace altfel. Cu cine să le joace? Ca rezultat al muncii sale, Steaua va intra din nou în preliminariile Ligii Campionilor, acolo unde va intra direct în turul 2 și unde va fi cap de serie pentru ambele tururi preliminare pe care le are de trecut, dar și pentru partida din play-off.

Sezonul s-a terminat. Steaua merge acasă, să se odihnească. Gâlcă merge și el acasă, să-și îngrijească rănile pricinuite fie de conducere, fie de tribune. Din nepricepere și o intrasigență arogantă, ambele l-au condamnat. Inclusiv eu am făcut parte din mulțimea aceea. Rătăcit prin tribuna 1 a stadionului Ghencea, la un meci cu Viitorul, nu am putut să mă abțin văzând cum formația de suflet începuse să fie alergată de copiii anemici ai lui Hagi. Anemici din punct de vedere al exprimării tactice, la asta mă refer. Și l-am apostrofat pe antrenorul Stelei, aflat nu departe de mine. Nu regret gestul, nu sunt genul de om care să retrag ceea ce am simțit la un anumit moment în timp.

Ceea ce ar trebui să facă acum deja fostul antrenor al Stelei este să plece să antreneze în străinătate. Desigur, nu va avea oferte de la echipe grele, așa cum ne place să le numim, dar se poate așeza cu ușurință pe banca tehnică a multor formații care au și nume. Acolo, în străinătate, îi vor fi apreciate și munca, și finețea sufletească. Nu cred că este făcut pentru România. Nu cred că ar putea lucra cu vreo echipă din țară fără să sufere zilnic din cauza apucăturilor de margine europeană pe care le avem. Aici nu contează dacă ești profesionist, aici este important doar gradul de cumetrie. Trei titluri din trei și Gâlcă pleacă pentru că finu’ Rădoi are linie directă cu acest Iisus iscat din ulițele înfundate ale Piperei, care nu a înțeles nimic din perioada petrecută acolo unde soarele are formă de zăbrele. Un fin care nu are nici măcar școala de antrenori și care nu știu încă al cui muțunache va fi: al lui Oli, al lui Pedrazzini sau al lui Becali? Mai trist este că intuiesc faptul că nici măcar el, Rădoi, nu are un răspuns la întrebarea asta.

Din punctul meu de vedere, plecarea în străinătate este singura șansă a lui Constantin Gâlcă de a continau să antreneze și, de ce nu, de a crește. Mi-aș dori pentru el un campionat de genul celui german sau englez, deși este greu. Nici Austria sau Elveția nu l-ar prinde rău. De asemenea, țările nordice nu i-ar face nici ele probleme, Danemarca, Suedia sau Norvegia mi se pare destinații numai bune pentru a dezvolta planuri serioase, pe termen lung. Poate și Franța, deși acolo se simt de multă vreme influențele din ce în ce mai nefaste ale celeilalte forme de țigănie, maghreb-ul.

Variante poate mai sunt. Cert este că, din punctul meu de vedere, o alegere care implică România ar fi cea mai mare greșeală pe care o poate face. Până și zona Golfului este de preferat, numai nu acest spațiu unde fotbalul se decide pe colțul mesei sau la un pahar de băutură. Constantin Gâlcă nu cred că este și nu cred că va fi vreodată un antrenor pentru România, și consider că face parte din acea rară categorie de cetățeni români care sunt normali și care pot evolua și se pot păstra doar în normalitate. Iar țara în care patronul se hăhăie la telefon cu ruda sa, spunându-i că va fi antrenor în condițiile în care avea deja unul care cu câteva minute înainte îi câștigase punctele necesare, nu este o țară normală. Nici ea, nici oamenii care acceptă asta.

Oricum ar fi, îi voi ține pumnii lui Constantin Gâlcă, indiferent ce va alege, chiar dacă alegerea sa mă va întrista. Nu pot decât să-i mulțumesc pentru că a mers până la capăt, pentru că a suportat modul mizer în care a fost tratat, pentru că poate m-a iertat până și pe mine pentru ceea ce i-am spus și că azi, ca stelist, dispun de un sâmbure de bucurie derivat din munca sa.

Domnule Constantin Gâlcă, tot respectul meu! Și baftă, aveți nevoie și de așa ceva pentru a scăpa de aici, din lumea celor care cuvântă prea mult.

2 comments
  1. Hai sa incerc sa fiu un pic Gica-Contra. Fara sa neg ce ai spus tu, Galca a gresit de 2 ori. Pe scurt:
    1. Cand a acceptat sa antreneze lotul facut de altii. Un antrenor CU PERSONALITATE isi impunea punctul de vedere.
    2. Cand i-au plecat jucatorii in plin campionat. Altul ar fi pus picioru-n prag, ar fi zis ca asa nu se mai poate, ar fi demisionat. El a plecat capul si a antrenat ce a avut.

    Ce tie-ti pare demnitate mie-mi pare tinerea cu dintii de scaun. Altul n-ar fi prins finalul sezonului nu din bun simt, ci pentru ca ar fi plecat inainte.

    Nu zic ca 100% ca mine ori 100% ca tine. Am exagerat un pic lucrurile, deci adevarul ar fi undeva la mijloc. Dau, totusi, un pronostic: Galca nu va antrena niciodata o echipa de top. Atata tot.

    • Nu neg varianta asta. Probabil că eu aș fi plecat imediat ce auzeam că rămân fără Keșeru, Sânmărtean și Pintilii, dintr-o dată, mai ales dacă nu eram consultat. Era vorba însă strict de demnitatea manifestată în discuțiile cu presa, în care s-a ferit mereu să spună “Gigi e un dobitoc”. Trecând de asta, să revenim la punctele tale, și să vedem cum sună astea interpretate:
      1. În 1985, un domn pe nume Emerich Ienei accepta să antreneze un lot făcut de altul, Florin Halagian. Rezultatul se știe 🙂
      2. Poți considera că a avut dorința de a demonstra că poate și așa. Un fel de “challenge”, cum zic americanii. Jenant, așa cum i-a ieșit…i-a ieșit.
      Na :))

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.