La Mulți Ani!

E greu de spus cum a fost anul ăsta. Și e greu să povestești despre tine când sunt atâția oameni care au suferit. 2016 a însemnat inundații, cutremure, foamete etc. 2016 a însemnat și atentate incluse în sfera terorismului. 2016 a însemnat să descoperim că suntem dezinfectați cu apă și că viermii își fac fără probleme culcuș în rănile noastre. 2016 a însemnat să descoperi că țara ta se urăște. Tineri cu bătrâni, hetero cu homo, pesediști cu useriști, sorosiști cu naționaliști și tot așa.

Pentru România tot acest 2016 a însemnat o campanie continuă de dezbinare, 365 de zile blestemate în care țara a fost pusă în mod repetat pe poziții adverse, cam ca-n cafteala aia ineptă de la Ruginoasa.

Când lumea este prinsă de asaltul pe care-l dă Cutia Pandorei asupra sa aș spune că este tare greu să vorbești despre tine. Aș spune chiar că parcă nu ai avea voie să faci asta atâta vreme cât ești bine. Sau mă rog, aproape bine, naiba știe ce-o fi binele ăsta până la urmă. Îl tot căutăm, dar e greu să-i dăm o formă. Așa că ne rezumăm la simplu, mereu la simplul care ne împiedică să mergem mai departe: ai ce pune pe masă, ai unde sta și ai unde lucra… atunci e bine. Dacă se mai lasă și-un pic de sănătate pentru tine, atunci totul e perfect. Perfectul românesc. Mai mult ca perfectul românesc.

Pentru mine 2016 a fost marcat de înmormântări. A început cu o înmormântare și s-a terminat cu o alta. În ambele mi-am băgat în uitare niște prieteni. În cea de la începutul anului am făcut asta la modul fizic, direct, iremediabil. În cea de la finalul anului am făcut asta psihic și afectiv. E iremediabil și ăsta, dar implicațiile sunt cu totul altele.

O să mă întrebați care doare mai tare. Ambele. Doare când te desparți de oameni. Pe mine mă doare. Nu știu cum sunteți voi, dar înclin să cred că oamenii pe care-i cunosc și mai trec din când în când pe aici sunt formați cam din același aluat cu ăla din care sunt frământat și fragmentat eu, deci știți despre ce este vorba.

Nu mi-am dorit nimic de la 2016. Poate că tocmai asta l-a deranjat atât de tare, altfel nu pricep de ce s-a decis să-mi servească de toate. De fapt să ne servească de toate. Cert este că nu s-a lăsat și mi-a transformat până și ultimele sale zile într-o tentativă disperată de a sta pe picioare. Rezultatul este că stau. Rezultatul este că peste vreo 10 ore și ceva el pleacă și eu rămân aici. Game, set și match după cinci seturi extrem de disputate, ultimul aproape de limita rezistenței umane. Cam așa pot compara viața mea din acest an. Și da, am jucat câteva meciuri de genul ăsta pe terenul de tenis, tocmai de aia folosesc această comparație. Mi se pare cea mai apropiată. Și culmea, deși eu înving, nu simt mulțumirea aia pe care o aveam când ieșeam de pe teren și-mi scuturam adidașii de zgura care-mi mânca picioarele. Poate pentru că acum sunt cu adevărat mult prea obosit pentru a zâmbi.

A fost anul care mi-a făcut psihicul țăndări. M-am mai confruntat cu perioade grele de-a lungul anilor, pe unele le-am desenat singur, altele mi s-au desenat singure, dar anul acesta, o spun cu mâna pe inimă, m-a adus la limită. Cum de-am rezistat? Nu știu. Cum de mai funcționez? Nici asta nu știu. Am să mă refac, am să revin la starea în care eram? Habar nu am. Și la urma urmei răspunsul trebuie să fiu tot eu. Om vedea, așadar, ce-am să pot răspunde în perioada următoare.

De fapt știu cum de-am reușit. N-am fost singur.

Planuri pentru 2017? Nu știu. Nu mi-a plăcut niciodată planificarea. Însă da, am gândit ceva despre acest 2017, dacă el ne va lăsa să ne facem și noi micile noastre treburi. Multă lume spune că acesta va fi anul războiului mondial. Mi-e greu că cred că în ziua de azi el se mai poate purta cu trupe terestre și alte tâmpenii, dar nici imposibil nu poate fi gândindu-mă la demența care parcă se instalează din ce în ce mai mult în cetățenii planetei.

Am însă nevoie de niște schimbări și am să încerc să le fac. Încet, pas cu pas, ca să nu greșesc. În schimbările astea sunt incluse prea multe variabile și aș vrea să o aleg pe cea care ne folosește cel mai mult. Variabile umane, variabile de loc, variabile de adaptare, variabile de evoluție… aproape că nici nu vreau să mă gândesc acum la tot ceea ce va urma să vină.

Așa că mai sunt 10 ore. Și anul ăsta pleacă înfrânt. Eu rămân aici, mă mai bălăngăn puțin, cam ca frunza aia care-a căzut de pe Tudor Gheorghe în clipa când s-a dovedit xenofob, și o iau de la capăt începând cu prima secundă a lui 2017. Ceea ce sper că puteți să faceți și voi.

Și așa cum sper ca eu să găsesc drumul și soluția, așa sper să o faceți și voi. Și vă urez doar sănătate, sănătate de toate felurile, ca să puteți duce treaba la capăt. Vorba aia, cam știu ce-a luat anul ăsta din mine.

Ne auzim în 2017. Sper în mai mult bine. Sper în mai mult frumos. Sper în mai mult normal. Nu, nu este sloganul PSD-ului, nu îndrăznesc să sper în România. Nu am motive să fac asta.

Îndrăznesc doar să sper în noi ca individualități. E singura metodă de salvare și este și singura rezolvare. Și în voi că puteți face față lucrurilor, oricât ar fi ele de grele, așa cum am făcut și eu la rândul meu.

Vă pup. Vă îmbrățișez.

La Mulți Ani!

8 comments
  1. te pup, sorioară-mia! și-ți urez tradiționalul ăla cu laibăr verde și limba de-un cot. știm noi ce înseamnă.
    când viața îți dă lămâi, fă-le limonadă. e atât de des folosită chestia asta încît e… uimitor de valabilă. 🙂
    îți mulțumesc pentru prietenie, încredere, iertare, bunătate, pentru wolf hoffmann, pentru că pot să-ți scriu, pentru că pot să te ameninț cu urecheala, pentru că mi-ești drag și m-ai lăsat să-ți văd sufletul ăla tulburător și imens și fragil.

    la mulți ani!

    • Eu nu am cuvinte să mulțumesc, dar știi foarte bine ce zace în mine. Dovadă și rândurile de mai sus. Așa că… ne vedem și auzim anul viitor, sper cu lucruri mai bune, mai corecte, mai umane. După un an ca ăsta logica spune că ar trebui să vină unul mai calm, dar cine naiba știe 🙂

      • balauriciuu, știi ce ți-am spus eu acum un an și mai bine și rămâne valabil și-acum.
        tu întinde mâna, tu strigă și acceptă că ai nevoie de ajutor, catârule.
        și da, scrie. leac mai bun ca ăsta n-ai să găsești.

  2. Pe undeva, parca-parca nu detectez totusi spiritul Craciunului si magia sarbatorilor de iarna in randurile astea.
    Eh, tineretul…

      • Io le respect, spun asta cu mana pe portofel.

        Pai cand pula mea imi mai da mie cineva 420 de lire net pe ziua “lucrata de acasa” (i.e diablo si filme)? Pula mea, poate macar luna asta nu castig juma’ din cat castiga doamna de vreo 4 luni.

        Tot respectu’ meu pentru sarbatori, simt magia. Las-o-n pula goala, hai tu Christos, rupe-le fashu’

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.