John Wick: Chapter Two (2017)

Filmul începe bine. Începe bine în sensul în care după primele 10 minute John Wick cred că reușește fără probleme să depășească limitele maxime ale morgii din București și, desigur, capacitățile bravilor polițiști români mereu în luptă cu precupețele care vând nutreț fără să dea bon fiscal. Pe la jumătatea peliculei situația devine gravă și am senzația că România ar avea nevoie de forțele NATO pentru a depozita ce lasă ăsta-n urmă. Aproape de final… devine tragic. John Wick nu este doar un simplu personaj, ci o molimă. Ce lasă el pe caldarâm… Arnold doar putea visa.

Trecând de asta, când vrei să vezi așa ceva știi foarte bine ce vrei să vezi. Un film de acțiune, cu morți, cu arme și multe împușcătturi, cu situații de criză și cam atât. Ceva de spălat creierul. Și a doua parte a peliculei livrează fără probleme asta, chiar dacă mie prima mi-a plăcut mai mult. Poate și pentru că acolo era implicat ceva mai mult suflet. Aici se vorbește mai mult despre datorie, despre onoare. Bună și asta, dar na… eu tot de prima am rămas legat. Altfel, avem același scenariu: ai făcut ceva care l-a supărat pe John Wick, #ghinion, cum ar spune Iohannis, John Wick vine după tine. Simplist, previzibil, dar până la urmă acesta este un film de acțiune și sunt foarte puține cele care reușesc să ofere mai mult de-atât. Primul de care-mi amintesc că este altfel e Collateral, ăla cu Tom Cruise și Jamie Foxx, care încearcă multe, nu reușește pe cât de mult încearcă, dar la final este altfel.

Să ne întoarcem, însă. Așadar, nimic nu ne va surprinde. Personajul principal va face exact ceea ce ne așteptăm să facă, personajele secundare vor face exact ceea ce ne așteptăm să facă, toată lumea va face exact ceea ce ne așteptăm să facă.

Acum, despre Keanu. Băiatul ăsta nu este actor, nu a fost și nici nu va fi. Rolul-l prinde, dar îl joacă prost. Aproape că stau să mă gândesc ce mama naibii a căutat alături de Al Pacino când pe lumea asta exista, de exemplu, Johnny Depp. Sau alți X actori. Pot înțelege să faci mișto de script și să-ți rostești replicile fals când este vorba de The Expendables, pentru că ăla-i o ironie. Dar ăsta chiar s-a dorit film, așa că nu-i de iertat. Tom Cruise, ținând cont de rolul amintit mai sus, se descurca mult mai bine, și asta deși nici ăla nu-i actor. Nu, vorbesc serios, nu este. Una peste alta, Keanu se achită și el cum poate de treaba asta și pe undeva îmi pare rău, putea să fie un rol mai solid și-atunci filmul ținea și mai bine. Dar asta este, atât se poate, asta primim.

Să-l amintim și pe Laurence Fishburne, că apare și el. Ei, ce credeți că face ăsta în mijlocul unui ocean de decedați și-al unui joc precar din partea tuturor personajelor? Păi ce să facă, îl apucă să-și aducă aminte că a jucat Shakespeare și dă rolului său un ton și o culoare care nu aveau ce să caute acolo. Pana mea, până una-alta este regele cerșetorilor, nu Othello. Eu am apreciat, dar nu prea mult, că nu avea vreo legătură cu nimic din restul filmului. Adică da, omul ăsta joacă Shakespeare, iar Othello cu el este bun în draci, și acolo mai este și Kenneth Branagh pe post de Iago, dar chiar nu avea ce să caute aici cu un asemenea joc. În sfârșit, a fost un fel de oază de bine, dar total nefericită.

Dacă-l recomand? DA! Dacă vrei să vezi ceva care să fie despre acțiune pură, care să fie despre mulți morți, despre un personaj cu alură de onoare, care să fie despre ăla rău, dar care nu este atât de rău față de ăia care par mai buni, dacă vrei să fie despre nene, vreau să văd ceva care să nu-mi rupă creierul și care să mă lase la final cu o minimă impresie pozitivă… atunci acesta este filmul. Dar, atenție, înainte de el trebuie văzut primul John Wick. Pentru că ăsta începe direct din primul, îl continuă și din primul primești informațiile care să-ți folosească pentru el.

Dacă vrei altceva, atunci te uiți diseară la Andrei Rubliov, în regia lui Tarkovsky, de la 22.10 pe TVR2.

PS – Nu sunt sigur că va exista un John Wick 3. Însă finalul lasă loc de el.

IMDB

Dialogăm? :)

%d bloggers like this: