Hanul Drumețului: stai calm, te poți opri, n-o să te doară!

Pentru cei care cunosc mai puțin istoria, Drumețului era fieful suporterilor steliști pe vremea în care echipa scria istorie în Europa și campionat. Înainte sau după meci lumea se oprea la acest restaurant, analiza șansele sau rezultatul, punea tactica la cale, mă rog, știți voi, din astea de suporteri fideli, că oricum nu-i asculta nimeni și poate că-i mai bine așa. Azi avem Hanul Drumețului, un loc cu artiști rezidenți, loc care este considerat de multă lume drept imperiul manelelor.

Hanul, tocmai din cauza renumelui său, a fost printre ultimele așezăminte de cultură gastronomică prin care am trecut. Le-am luat pe toate celelalte din cartier la rând și l-am lăsat pe el la urmă, și chiar și atunci când i-am trecut pragul am făcut-o cumva cu reținere. Dar lucrurile nu au stat nici pe departe așa de rău.

În primul rând trebuie să știți că aici se mănâncă cel mai ieftin când vine vorba de cartierul în care stau. Prețurile sunt absolut decente, iar porțiile sunt generoase. Dacă sunt și bune? Discutabil, în funcție de gust. În ceea ce mă privește pe mine mâncarea este bună, doar ultimele două dăți au dat cumva cu ea-n bară, deci este probabil să depindă și de ce bucătar găsiți la datorie. Oferta este extrem de variată, ai senzația că este acel tip de restaurant care-ți poate oferi orice, e pentru toate gusturile, preferințele și apucăturile. Uneori asta nu-i chiar cea mai bună chestie, eu personal prefer restaurantele cu o ofertă mai redusă, asta înseamnă că te poți concentra mai mult pe calitate. Dar să spunem că din oferta asta nu ne-a displăcut aproape nimic la modul la care să spunem că nu mai revenim.

Atmosfera este ok, mai ales pe terasă. Au tot modificat terasa aceea de-a lungul anilor, este cumva așezată pe marginea trotuarului și te poți bucura de cum circulă troleibuzele pe 1 mai, dar este chiar ok, aproape că nici nu-ți dai seama că ești aproape de stradă. Înăuntru atmosfera este ceva mai rezervată, parcă a păstrat ceva din atmosfera restaurantelor de dinainte de ’89, dar până la urmă vei constata că nici aici nu te simți rău. Atenție când vine vorba să stați înăuntru: se organizează foarte multe evenimente acolo și de două ori am prins niște pomeniri. Nu-i chiar cea mai simpatică treabă și dacă nu sunteți gata și de o asemenea eventualitate poate că e bine să evitați.

Chelnerii sunt și ei de două feluri. Unii care au chef și alții care nu au. Unii care se bagă-n sufletul tău și alții care nu fac asta. Unii rămași cu apucăturile de pe vremuri și alții mai noi. Depinde de cum reușești să te adaptezi la toate acestea. Este drept că uneori chelnerul poate strica momentul pe care vrei să-l trăiești acolo, la mine însă nu s-a întâmplat și am trecut fără probleme peste micile derapaje de la ceea ce consider eu că ar trebui să fie. Așa că pe oricine prindeți la masă aș spune că nu va fi grav, vă descurcați.

Toaleta este brici și când spun brici exact asta vreau să spun. Dotată, curată, nu vei avea nici o reținere să te folosești de ea, mult mai curată și mai aranjată decât multe toalete ale unor restaurante cu nume mai mare.

Dacă-l recomand? Băi, da. Dacă vrei să mănânci ieftin (pentru două persoane am cheltuit de fiecare dată nu mai mult de 60 lei – câte un fel pentru fiecare, pâine, sosuri, salată, cafea și suc la doamna, minimum două beri la mine), mult, cu puțin noroc chiar și bun și să iei pulsul cartierului stând pe una dintre arterele sale principale, atunci da, este exact ce trebuie. Eu am fost mereu până în orele de seară, am priceput că atunci începe să apară o altă lume, cu care eu clar nu am legătură. Ce-o fi după 8-9 seara acolo habar nu am. Însă-n timpul zilei te poți abate fără mari riscuri pentru o masă.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: