Hancock (2008)

După ce am văzut filmul, am crezut că asist la o glumă de proporţii. OK, scenariile nu mai sunt nici ele ce au fost, dar nici chiar aşa.

Will Smith întruchipează eroul cu puteri deosebite, singur şi neînţeles. Ţinta filmului este aceea de a-l aduce din nou în sufletele oamenilor, sătui de greşelile intervenite în clipele în care îşi dorea să facă bine, şi de a-l împăca pe el faţă de sine, vizavi de statutul singuratic.

Numai că totul este realizat atât de prost, încât te întrebi dacă există vreun rost în apariţia acestei pelicule. Scenariul este sub orice critică. Nu există nimic care să te facă să ajungi alături de eroul tău. Situaţiile sunt previzibile. Decorurile sunt obişnuite. Dialogurile nu au ce să aducă, pentru că sunt atât de palide încât îţi doreşti ca filmul să fi fost mut. Puţinele gaguri nu le depăşesc în valoare pe cele din “Trăzniţi în NATO”. Iar protagoniştii, Will Smith şi Charlize Theron, parcă dorm. Ah, că tot am ajuns aici, iată primul punct pozitiv al lui “Hancock”. Charlize este tot frumoasă.

Vizavi de dramatism, acesta este inexistent. Poate doar în clipa în care Will îşi mărturiseşte singurătatea. Deşi nu o face printr-o forţă actoricească deosebită, el reuşeşte să pună minimum de emoţie în sufletul spectatorului. Dar este departe de rolul din “I Am Legend”, de exemplu, în care grimasa sa şi modul de a se comporta au reuşit să exprime milioane de cuvinte nespuse.

Efectele speciale? Sunt departe de a ţine filmul în picioare. Şi sunt slabe. Dar trebuiau să existe, pentru că filmul este unul legat de un super-erou. Nu ar fi dat bine fără ele.

Nu mai întind vorba. “Hancock” nu are poveste. Nu are legături. Nu are dramatism. Nu are dialoguri. Nu are acel “ceva” care să te facă să spui măcar “ah, acceptabil”. Pe deasupra, nu-l are nici pe Will Smith, care ar fi putut salva aparenţele.

Nu pot spune decât că ar fi perfect ca “Hancock” să nu aibă nici măcar spectatori. Asta în ciuda faptului că are 6,7 pe IMDB, la ora la care scriu aceste rânduri.

IMDB

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.