fertilitatea, catalizator imobiliar

A trecut ceva vreme de când m-am transformat într-un observator atent al discuțiilor purtate pe diferite forumuri și care se referă la noile ansambluri rezidențiale. Da, alea care apar precum ciupercile după ploaie, mai ales în partea de sud a orașului. Însă nu asta contează.

Sunt sigur că fiecare dintre voi, și dintre cei ale căror discuții le-am urmărit, are motivele sale bine determinate pentru care ar trece la achiziționarea unei case în care ar urma să petreacă următorii XX ani. Apropierea de metrou și alte mijloace de transport, de magazine, piață și alte utilități, chiar de locul de muncă, ușurința cu care se iese din cartier, zona în care se află, prezența unui parc în apropiere și multe, multe altele stau la baza deciziei finale, aceea în care tu dai banul, dezvoltatorul dă cheia și peste ceva vreme deschizi o ușă cu ea și spui “home, sweet home”. Și tu stai la 2 și-ți răspunde vecinul de la 10, urându-ți “bine-ai venit vecine”, pentru că a auzit deja că ai ajuns acasă prin intermediul materialelor de bună calitate care separă fiecare celulă a scării. Dar asta este o altă discuție.

Nu vă veți mira dacă am să vă spun că pe lângă motivele la prima vedere normale pe care le pune la baza unei astfel de decizii, românul își mai inventează și altele. Am citit o discuție în care un potențial cumpărător a mers la vizionare, a urcat pe scară la toți vecinii care se mutaseră, desigur, pentru a lua de la ei pulsul locului, și a concluzionat că nu va cumpăra apartamentul pentru că vecinii săi nu sunt buni creștini, iar câțiva trăiesc în păcat. A găsit o problemă în faptul că un cuplu sau poate mai multe împărțeau noaptea fără aviz de la primărie și factură de la popă. Ah, scuze, care factură? Personal, dacă-mi venea la ușă să mă întrebe dacă merg în weekend la biserică sau dacă eu și M. suntem căsătoriți îl pocneam ca să mă asigur că nu are ce să caute pe scara aia.

Ei, și-acum ajungem la motivul care mi s-a părut chiar mai straniu decât cel cu tematică obscurantistă. Recte, un alt cumpărător care, dorind să vadă unde va sta înainte de a ajunge acolo cu agentul zonei, s-a dus să inspecteze teritoriul. A sosit de-acolo fericit, spunând că “sunt câteva haite de câini, e cam pustiu acum, dar am văzut mulți vecini tineri cu copii, ceea ce-nseamnă că-n zonă stau oameni realizați, serioși și responsabili, cred că merită să cumpăr”. Oook. Stop-cadru.

Eu personal nu aș pune niciodată în aceeași frază “serios” și “responsabil”. Nu se completează și nu se exclud, deopotrivă. Poți fi serios, dar nu responsabil, și poți fi responsabil, dar nu serios. Poți fi ambele sau nu, sau poți fi orice combinație dintre ele, dar asta din nou nu exclude sau completează partea cu realizatul. Așa stau treburile cu cuvintele.

Mi se pare de-a dreptul riscant să te bazezi pe faptul că oamenii ăia te vor ajuta de prea multe ori. Dimpotrivă, având un copil au și altă viață, cu alt ritm. Și vor fi obosiți, și vor fi hăituiți, și le vor avea pe ale lor, iar ultimul lucru pe care-l doresc și la care răspund va fi ăla în care vei suna la ușă și vei spune “vecine, știu că tu ești serios, responsabil și realizat, vii să mă ajuți pe mine să văruiesc?”. Ei, dacă tatăl respectiv este așa cum îi spui tu, atunci îți va da una peste bot, ca să înțelegi. Spun asta pentru că sunt sigur că unii exact la asta se gândesc, la mâna de ajutor pe care o pot primi de la oamenii pe care-i cred de calitate superioară. Desigur, fără să se gândească la viața particulară a fiecăruia dintre ei.

Mai departe, îmi este greu să pricep de ce un om este considerat responsabil, serios și realizat pentru simplul motiv că nu a folosit prezervativul sau orice altă metodă de contracepție. Ok, desigur, și-au dorit un copil și asta înseamnă o responsabilitate în sine, dar este departe de a oferi o garanție referitor la calitatea umană a familiei respective. Copil pot face și bețivii, și curvarii, și târfele, la vârste tinere. Și-atunci în loc de responsabilitate și seriozitate vei avea o târâtură care-i face oral administratorului ca să mai reducă din cota de întreținere și un tată bețiv care-și va lua familia la omor când vine acasă, mai ales dacă a pierdut Rapidu’.

O familie care nu poate avea copii din motive medicale unde o situăm? Devine neserioasă și nerealizată? Dar una care consideră că nu vrea să ofere o nouă victimă României, că sunt și de astea? Dar una care pur și simplu nu vrea copii pentru că nu în ei vede realizarea, având o cu totul altă optică de viață? Este…cum? De când liberul arbitrul al unei persoane și prin extensie și liberul arbitru al familiei sunt mai puțin importante decât statul de cuptor al femeii?

Bine, aici am ajuns la punctul la care deja dăm de tarele nației, de sclifoselile sale de Ev Mediu: femeile sunt învățate deja de-acasă și de foarte mici că trebuie să fete, mai ales că așa-l prind și pe el în sfori, sau așa cred ele. Altfel nu ar fi plin de gâsculițe a căror unică activitate pe Facebook este să pună boze cu creatura din dotare și să declare la nesfârșit: aici noi păpam, aici facem nani, aici ne schimbăm, aici facem șușu, aici facem cachi, aici eram la buni. Mă stric de râs când le văd pe tâmpitele astea: sunt nule, trăiesc prin nevinovatul ăla. Nevinovat pentru că a avut nenorocul să aibă o mamă distrofică în relația cu eul propriu.

Și așa alege lumea case. Pentru că sunt familii cu copii acolo. Haitele de câini de la început, că poate ați uitat de ele, nu contează. Faptul că blocul se poate învecina cu o casă de zergi, iar puradelul acestora, familie respectabilă și serioasă, îți va arăta poate p*** când privești la el în curte, nici asta nu-i important. Kilometrul până la stația de autobuz, nici atât. Arealul pe care vezi doar betoane și cinci bănci înfipte-n el nu spune nici el nimic. Nici străzile alea două de acces, una plină de praf, că pe-acolo trec și mașinile care aduc materiale pentru celelalte blocuri, nici aia neasfaltată, cu noroi până la genunchi când plouă, nu contează. Nici faptul că blocul tău este la 5m distanță de al vecinului și când ieși pe balcon să bei un pahar de whiskey…îți întinde mâna să dea noroc cu tine și recunoaște ce bei după culoarea licorii…nici asta nu te îngrijorează.

Contează că, domnule, zona este plină de oameni serioși, responsabili și realizați, care au fătat un pui viu. Este un motiv puternic, yay, hai să dăm banii. Pentru că închipuirea noastră este bolnavă, iar cutumele noastre ne înfrâng întotdeauna și trebuie să le respectăm, altfel nu suntem oameni, români și buni creștini. Mai ales buni creștini.

De final, prezența unui număr prea mare de copilași în zonă ar fi exact ceea ce m-ar face să nu fac pasul acesta. M-ar lăsa rece dacă vreunul din ei ajunge geniu, cum m-ar lăsa rece dacă vreunul din ei moare înfipt în gard, că maică-sa nu a fost atentă la el și s-a cocoțat ca bezmeticu’. Pentru mine ar însemna lipsa liniștii în casă, lipsa liniștii când deschid geamul, că se strâng la scară și se joacă de-a desenele alea animate în care doar se urlă și ucide, lipsa liniștii când ajung în casă și încep spectacolul domestic, plus posibilitatea să-l văd pe vreunul pus de maică-sa să se pișe sau cace la gard, în fața geamului meu, că “e și el copil”. Nu, mulțumesc.

Însă eu nu contez.

Ceea ce contează este, iată, faptul că fertilitatea a ajuns catalizator imobiliar.

Sunt tare curios ce urmează, având stricta senzație că va fi și mai greșit.

Comments 18

  • intr-un fel au dreptate. Aparitia kinderilor in zona inseamna cartier tanar. Si, undeva in subconstient te gandesti ca iti lipsesc pensionarii, te gandesti ca poate si parintii kinderilor iti sunt din zona ta de comfort si treci de ideea ca peste 10 ani tu o sa fii pensionarul care iese la geam si urli la impielitatii aia mici :D

  • Ce zice Animal00 e adevarat. Si as mai adauga ceva: o familie cu copii este, teoretic, mai putin dornica de plecare (stii ca-i vei avea vecini si peste 10 ani) si, poate, mai “serioasa” la plata. Fara sa fiu neaparat avocatul lor, ei au gasit un prilej de a vedea vecinii. Ce zic e una, ce gandesc e alta.

    Stiu ca-mi zicea cineva ca ar vrea sa evite vecinii singuri. Eu, mirat, am intrebat de ce. Iar raspunsul a fost destul de prompt: pentru ca ala s-ar putea sa plece cu lunile, sa lase intretinerea neplatita, eventual daca e plecat si i se sparge o teava nu se poate intra in casa lui.

    Ce zice un om e una, ce gandeste el, de fapt, e alta. Nu neg ca unii chiar or gandi cum zici tu, doar zic ca e posibil sa aiba si ganduri ascunse.

    • Aha, deci ești mai serios la plată dacă ai puradel. Și dacă nu ai înseamnă că ești nomad și nu dai cu lunile pe acasă. Bun așa :))

    • asta cu mai serios la plata daca ai copii mi se pare fix pe dos. Pentru ca unii tind sa cumpere chestii copiilor ignorand alte plati (pentru ca ala micu vreaaaaa). Iar aia cu vecinii singuri is such total bullshit. Cand locuiesti singur in general sunt sanse mai mici sa iasa scandal, etc :) daca tot suntem la capitolul sa evaluam oamenii bazandu-ne pe considerente superficiale.

      • Așa gândesc și eu. Copilul este o ecuație care poate deturna sume serioase de bani către el. Și nimeni nu va alege să plătească întreținerea în schimbul, să spunem, unui eventual tratament costisitor. Dar din nou…este greu să gândești înainte de a edschide gura.

  • A uitat sa mentioneze ca familia trebuie sa fie musai ortodoxa, ca altfel se lasa cu dubiosenii.

  • Draga Bogdan, nu e nevoie sa fii atat de vehement sau caustic. Poti fi sigur ca “responsabilitatea si seriozitatea”acelor familii de care vorbeai nu sunt singurele criterii de decizie ale individului. Cand decartezi niste bani, ajungi sa fii atent la lucruri care ti se pareau minore in faza de tatonare. Bineinteles ca o familie care nu poate sau nu vrea sa aiba copii nu e mai putin valoroasa. Ce am observat, din proprie experienta, este ca persoanele care au copii tind sa socializeze cu cele de acelasi fel pentru ca au un stil de viata asemanator. Acum, la partea cu femeile care sunt indoctrinate sa fie mame, again, mi se pare un pic abuziva generalizarea. Admit dorinta oarecum unanima de a procrea a reprezentantelor despre care vorbesti, dar nu cred ca e o trasatura specifica doar romancelor. Expunerea pe internet e alegerea fiecaruia, in general cei care isi arata copiii in diverse ipostaze o fac pentru cei apropiati. De aceea, daca persoanele respective te spameaza le poti sterge din lista de prieteni. Daca intr-o zi o sa ai un copil, o sa intelegi mai mult despre ce si cum poti simti despre o alta persoana. Eu imi amintesc ca esti un individ sufletist si cred ca daca ai trai acest “cutremur” ti-ai schimba un pic optica :-)
    Si pana la urma a cumparat omul?

    • Eram sigur că undeva se va ajunge la asta :) Desigur, nu mă înșel vreodată.
      Despre individul respectiv am scris cum am scris tocmai pentru că din discuții am aflat că trecuse cu vederea niște factori extrem de importanți în alegere, fiind însă aproape cucerit de faptul că zona era împânzită de boraci. Altfel nu avea vreo logică. Tocmai asta este problema. Că alegerea lui este construită pe o logică dubioasă, dar pe care o cunosc bine, că sunt român.
      Treaba cu femeile și mamele aș spune că, din contră, este generalizată. Și nu vorbesc din 3 ani de trăit pe lumea asta, ci din vreo 41. Desigur, din nou, aici poate că am dat eu doar de persoanele greșite, deși m-aș mira. Am suficientă experiență să o cunosc pe aia cu “până la X ani mă ocup de carieră, de la Y ani fac un copil, să fiu și eu împlinită; nu contează dacă taică-su va sta cu mine sau nu, vreau doar un copil, că sunt femeie”. Nu o dată am auzit asta, nu de la o singură femeie, nu dintr-o singură firmă. Să vezi ce planuri de puiet se pun la cale prin corporații :)) Ceaușescu ar fi fost mândru, iar cine a desființat decorația de “Mamă eroină” a greșit. Unele dintre ele chiar sunt eroine în condițiile în care toarnă un copil deși intelectul le permite cu greu să respire singure :)
      Expunerea pe internet a unui copil mic este un lucru care pe mine m-ar face să declanșez o anchetă socială și eventual să-i iau copilul individei, dacă nu este capabilă să înțeleagă unele lucruri. Adică…avem legi care să protejeze imaginea minorului, acestea sunt aspre, pedepsele pentru pedofilie merg de la ani de pușcărie la castrare sau execuție…dar mimoza îl pune la liber pe internet, că poate are noroc și dă un belgian de el, de exemplu? Lol, interesant. Și logic. Dar aici vine și partea bună: poate belgianul se îndrăgostește, îl adoptă și așa va avea o viață liniștită și demnă departe de români, deși pentru asta o să-l usture uneori fundul. Na, upside/downside la rece, să zic așa.
      Copil nu voi avea și am decis asta de multă vreme, ba chiar am și spus mai sus de ce. Unu, probabil cel mai important, nu-i mai dau țării o victimă, condamnată să trăiască într-o societate cu oameni bolnavi, la limita calității de biped rațional, doi, am descoperit de multă vreme niște lucruri care mă împlinesc și m-au împlinit mereu. Nu este nevoie să o oblig pe M. să-mi facă un copil ca să mă simt “eu”. Mă simt “eu” de multă vreme. La fel și ea, se simte “ea”, fără probleme.
      În rest, sufletul meu este la locul său, cinismul de asemenea, caustic nu mai vorbim, prin urmare sper ca treburile astea să mă ajute și de-acum peste blestemul de a avea colegi de țară ca nenea din povestea de mai sus.
      PS – Am evitat să mai vorbesc despre confort, liniște și toate celelalte, este de la sine înțeles că oricine nimerește într-o puierniță trebuie să fie fericit că la 11 noaptea, când are chef să doarmă, îl apucă pe borac urletul sau alergatul după mă-sa. Sunt complet de acord, experiența asta merită plătită cu câteva zeci de mii de euro.
      Mneah :)

  • criteriile pe care m-aş baza (de fapt o să se întâmple asta într-un an, doi) în alegerea unei locuinţe vor fi zona, facilităţile, depărtarea de “rude” şi liniştea. în plus, calitatea cutiei ăleia de chibrituri (de cele mai multe ori pe cât de îndoielnică, pe atât de scumpă) ar fi un factor de luat în seamă.
    observ însă că oamenii care au copii par să fie cumva mai eligibili ca vecini, potrivit vechii mentalităţi că cine are pui vii în dotare musai este dreptcredincios şi responsabil, plătitor la zi de taxe, impozite şi facturi. ei, am putea polemiza la nesfârşit pe tema asta şi concluzia ar fi tot o mare coadă de peşte. încă mai judecăm şi încă mai punem la zid după cele trei repere: pomul, casa şi copilul. şi e trist.
    este trist mai cu seamă pentru că sacrificiul deţinerii unei locuinţe este de mare întindere, nu mulţi îşi permit aşa ceva, iar familia, aşa cum există ea astăzi, nu mai este de multă vreme centrul unui mic şi cald univers în care mama păzeşte oale şi scutece şi tata aduce banii. rata divorţurilor în românia se aliniază şi ea schimbărilor de mentalitate ori economice. una din cinci căsătorii se termină prin divorţ, iar durata medie a unei căsnicii este de vreo 9 ani. şi ar mai fi ceva: cât ziceam că e perioada creditului? a, da, 35 de ani.
    unde este de fapt responsabilitatea, seriozitatea şi ce mai ziceai? repet: una din cinci căsătorii se termină cu divorţ, fie că există sau nu copii. şi, poate curios, în perioadele de creştere economică, rata divorţurilor creşte şi ea. mă întreb ce părere au copiii din familiile monoparentale… şi dacă mai poate fi considerată fertilitatea un – savurorasă asocierea- catalizator imobiliar. :)

    • Asta-i ca mizeria cealaltă: “unde mănâncă doi, mănâncă și-al treilea”. Așa mi-a spus mie cineva când am motivat, la vremea aceea, greutățile zilei. I-am replicat că nu am nici o problemă cu alegerea lui, dar eu personal nu-mi văd familia ca pe o troacă la care să guițăm a greutăți. S-a supărat, dar este departe de a fi problema mea.

      • stai că de rata natalităţii nu am spus încă nimic. după estimări se pare că în 35 de ani abia vom fi 16 milioane. zece copii la mia de locuitori ne situează pe locul trei, din coadă în lume. aşa că iarăşi zic: fertilitatea noastră a luat-o razna şi nu e un criteriu de ales locuinţa. :D :D :D
        oare ne încălzeşte cu ceva că nemţii şi japonezii sunt pe celelalte locuri? cine o să mai spună “mândru că sunt român” peste 50 de ani? :))))) mvaaaiii…

  • Hater! :))

  • Chestia asta trezeste amintiri din copilarie… Pana pe la inceputul anilor ’90, in blocul din fata la parter a locuit o familie cu copchii… Cinci, sapte, naiba stie, mie nu mi-a fost niciodata clar. Capul familiei, om responsabil, n-a plecat de acolo decat in sicriu. Se spanzurase din cauza datoriilor (probabil avusese si ceva alcool la bord la momentul respectiv… avea si obiceiul asta). Eu aveam vreo sapte ani si asa am aflat ce e aia sinucidere.

    Ah, da, puteti sa-mi dati in cap ca-s rasista. Erau tigani.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: