Falimentul unei nații

Știrea rece, numărul 1: Majoritatea repondenților unui sondaj IRES consideră că autoritățile și mass-media au exagerat gravitatea pandemiei. Știrea aici.

PS – La ei în titlu scrie respondenți, însă fiți intelectuali și credeți-mă pe mine, se scrie repondenți.

Știrea rece, numărul 2: Sortați după numărul de noi cazuri statisticile celor de la WorldOMeters. România este țara europeană cu cele mai multe noi cazuri. O găsiți pe locul 14 la total în clipa asta. Tabelul aici.

PS – În urma noastră USA, cu sute de milioane de locuitori și cu o capacitate de testare mult superioară celei de la București. 556 noi cazuri la ultima raportare. Bine, de-abia au început raportările, la ei o să crească, dar ca idee…

Despre ce vorbesc aceste două știri? Simplu. Despre falimentul unei națiuni. Despre falimentul națiunii române.

Atâta vreme cât autoritățile de la București și-au exercitat controlul în ceea ce privește măsurile de prevenție, lucrurile au mers bine spre foarte bine. Nu sunt fan PNL, nu sunt nici fan al personajelor publice care s-au ocupat de pandemia asta, dar câtă vreme Armata și Poliția au fost pe stradă, lucrurile au fost închise, nu circulai ca idiotul cum și unde doreai tu și respectai măsurile de protecție de teama amenzii, pandemia din România a fost controlată.

Apoi a venit vremea ca puterea de a lupta cu pandemia să fie predată populației. Rezultatele sunt cele de mai sus. Neîncredere (lasă, că știm noi, nu e chiar așa) și transformarea României în țara europeană cu cea mai mare creștere a noilor cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. Nimic mai mult, nimic mai puțin. Pentru că populația și-a băgat pula în ea de pandemie și a ales ce știe ea mai bine: mititei, petreceri, tovărășii, nesupunere, neîncredere. Desigur, o parte din noi ne așteptam la asta. Nu mulți, nu foarte mulți, dar mai suntem câțiva pe aici dintre cei care știm despre ce este vorba când discutăm de România și români.

Pe scurt, populația a pierdut lupta. Cretinii din fruntea statului, cei mereu înjurați, contestați și urîți de populație, au dovedit că-și merită votul primit: au fost mai puțin cretini decât populația care i-a votat, practic au fost cei mai buni din tot ce a putut nația noastră să ofere la ora asta. Și și-au făcut treaba. Însă Gheorghe, Vasile, Ion, Petre, Fane și Maricica au decis în Poiana lui Iocan că ceea ce se petrece nu este adevărat, ei știu mai bine, nu-i păcălește statul pe ei.

Este un eșec al educației. Și aici nu mă refer la educația școlară. Cu aia știm cum este. Nu. Este un eșec al educației umane. Al civilizației. Al civismului. Al empatiei. Câtă vreme toate scroafele sunt libere să se crăcăneze și să fie impregnate cu viitor, uneori îmbibate cu el, așteptările nu trebuie să fie mari, rezultatul va fi mereu legat de godaci. Asta am avut, avem și vom avea. Generații de godaci. Unele din ce în ce mai abrutizate și abia aici intervine școala. Școala a eșuat în a fi familia pe care unii nu au avut-o vreodată. Probabil că nu avea nici materialul necesar la îndemână, dar știm cu toții că nici nu s-a chinuit foarte mult să educe. Școala s-a chinuit doar să-și ducă acasă salariul.

Să porți o mască unde trebuie să o porți, să te speli și să stai la un metru de un alt om nu ține de școală. De Biologie, Chimie, Fizică sau orice altă materie s-ar mai preda la școală. Ține de umanitate. E simplu. E un virus. Ca ăla gripal. Numai că dacă-l iei poți să ajungi în pula mea la spital, cu tubul în gât și cu mari probleme când ieși de-acolo. Atât. Ei bine, această informație, accesibilă tuturor pentru că na, toți facem gripă, a fost prea mult pentru națiunea asta.

Este falimentul unei nații. Unul pe care am început să-l prevăd în 1999, când am intrat pentru prima oară în presă și am început să mă lovesc de oameni. Este unul prevăzut pe malul unui lac, când președintele României, care tocmai îmi adusese și mie un whiskey de la bar, mi-a pus mâna în păr și mi-a spus că viitorul este al vostru, al tinerilor. Și falimentul nu l-am prevăzut pentru că mi-a spus mie asta, ci pentru că am văzut colegi mai tineri care îi sorbeau cuvintele astea, care-l credeau.

Tata, Dumnezeu să-l țină acolo unde este, m-a învățat câteva lucruri.

Primul a fost că ăl mai bun comunist este comunistul mort. Nu-mi va ieși asta din vene, mai ales că am trăit într-o casă unde în plin comunism aveam pe bibliotecă poza familiei regale. A regelui Mihai I. Nu alegerea mea preferată în materie de regi ai României, dar clar un garant, alături de Coposu și Rațiu, al faptului că România ar fi putut avea altă soartă, că ar fi putut avea și altceva în afară de godaci.

Al doilea a fost că la porci trebuie să le dai peste rât, altfel nu pricep. Și culmea, nu aveam mulți ani în Duminica Orbului, dar exact asta am priceput atunci, că porcilor ar fi trebuit să le fie dat peste rât și astfel am fi mers mai departe decât suntem azi.

A venit din nou vremea asta.

Și sper ca autoritățile de la București să decidă din nou introducerea noastră în cocina din care ne-au lăsat puțin să ieșim. Nu merităm toți asta, știu. Nu trăim toți în mizeria aia generată de lipsa de creier, știu. Însă ceea ce are nevoie România acum este să-i fie pus piciorul pe grumaz, ca lui George Floyd, și să mai fie ridicat doar când acest lucru este unul sigur pentru toți.

O să doară. Dispar mititeii. Dispar semințele. Dispare șaorma. Dispar petrecerile. Dispare totul, din nou. Godacii vor horcăi, dar nu vor muri. Cu ei nu vom muri nici noi. Starea de urgență ne va ajuta să nu murim, deși unii ar merita-o.

Pentru că dacă falimentul nației înseamnă de obicei sutele de flegme de pe trotuar, miile de coji de semințe și zecile de sticle de bere lăsate la colțul străzii, ei, de data asta, în situația de acum, falimentul nației duce către gropi comune.

Și mă cam tem că nu vom avea unde să le săpăm. Godacii nației și-au luat de mult pământul pe care doresc să și-l pună între degete.

De la 1907 nu mai fac nimic altceva în afară de asta.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.